Bucureştiul, capitala ţării, era în acelaşi timp şi imaginea-simbol a României socialiste. Iar pentru menţinerea acestui statut, nici un efort nu era prea mare. "Casa Poporului", "Centrul Civic", precum şi cartierele pline de blocuri noi au fost doar faţa cea mai vizibilă a acestui efort uriaş. Străzile şi pieţele oraşului erau la fel de importante, iar modernizarea acestora a continuat de-a lungul întregului an 1989.
Modernizări edilitare
Încă de la începutul primăverii, în conformitate cu programul stabilit de municipalitate, în Capitală s-au efectuat în mod eşalonat lucrări de modernizări rutiere în diferite zone ale oraşului. Astfel, pe Bulevardul Aviatorilor, de la Piaţa Victoriei până în apropierea Podului Bordei, pe o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi au fost reasfaltate aleile pietonale. Recent, şi la Calea Victoriei, de la Strada Stavropoleos până la Splaiul Dâmboviţei s-au înlocuit integral bordurile cu modele mozaicate, au fost reasfaltate trotuarele şi carosabilul. Printr-un proces amplu de modernizare a trecut şi întreaga zonă a Gării de Nord.
În cadrul acestei lucrări a fost refăcută integral fundaţia pieţei, s-au turnat 10.000 de metri pătraţi de asfalt, inclusiv pe trotuare, şi au fost montate noi borduri. Operaţii asemănătoare au fost realizate şi în Piaţa Unirii. Pe Bulevardul Ana Ipătescu, de la Piaţa Romană la Piaţa Victoriei, bordurile au fost integral "puse la cotă", pe partea dreaptă, urmând ca în zilele următoare să se definitiveze şi partea stângă a arterei, concomitent cu turnarea ultimului strat de asfalt. Paralel cu lucările la Magistrala III Metrou, pe şoselele Ştefan cel Mare şi Mihai Bravu, în special în vecinătatea viitoarelor staţii de metrou, urma să se toarne asfalt pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi.
Ţării cât mai mult Brifcor
Întreprinderea de conserve şi sucuri răcoritoare "Chiajna" producea zilnic 35-40t de băuturi răcoritoare. "Datorită noilor linii tehnologice s-a îmbunătăţit calitatea sortimentelor de «Brifcor», «Lămâiţă», «Quiq», «Citron» şi «Zmeurată», îmbuteliate în sticle de un sfert, o jumătate şi un litru. În acelaşi timp, pentru perioada următoare se prevede sporirea producţiei acestor tipuri de băuturi răcoritoare. În plus, de săptămâna viitoare va începe şi producerea conservelor pentru copii: creme de piersici, morcovi şi fasole verde cu carne de mânzat.
Spectacol de balet
Teatrul de balet contemporan şi clasic "Fantazio" din Constanţa a prezentat o nouă premieră. Este vorba de spectacolul "Priculiciul" de Zeno Vancea, lucrare ce valorifică plenar, prin mijloacele baletului, inestimabila bogăţie a folclorului coregrafic românesc, a consemnat presa.
Livrări sporite de fructe
În livezile Asociaţiei Economice Intercooperatiste Pomicole Megidia, "forţe importante sunt mobilizate pentru strângerea fructelor". Era vremea recoltării piersicilor şi caiselor din soiurile Cardinal şi Desired, care erau expediate imediat spre unităţile de desfacere, unde fuseseră livrate deja peste 1.500 de tone de fructe. În perioada de coacere masivă, livrările sporisera la 170-180 de tone zilnic, spuneau cifrele oficiale. "Am putea livra chiar şi mai mult, declară inginerul Ioan Zamfir, directorul asociaţiei, fiindcă avem fond de marfă şi forţă de muncă. Întâmpinăm însă unele greutăţi cu transportul. Ce-i drept s-au făcut destule eforturi în acest sens, dar aşteptăm un sprijin mai substanţial din partea ILF. După estimările făcute până acum, în unitatea noastră se vor realiza aproximativ 3.500 de tone de fructe, cifră pe care ne străduim nu numai să o realizăm, ci chiar să o şi depăşim".
Redistribuirea elevilor
Candidaţii care în urma susţinerii concursului de adimitere în clasa a XI-a, cursuri de zi, au obţinut medii de cel puţin 5, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri la liceele şi profilele pentru care au concurat, urmează să fie redistribuiţi, cu acordul lor, la alte unităţi de învăţământ. Redistribuirea va fi efectuată de Comisia Municipală de organizare a admiterii în treapta a doua de liceu, în sala de festivităţi a Şcolii nr. 201 din Calea Plevnei nr. 38-40. Redistribuirea se va face în prezenţa candidaţilor, în ordinea descrescătoare a mediei finale şi pe baza opţiunilor exprimate, pe loc, de candidaţi.
Producţii suplimentare
Schela de foraj şi producţie Berca a livrat suplimentar economiei naţionale, în primele şase luni ale anului, 64 de milioane de metri cubi de gaze şi 250 de tone de gazolină, s-au lăudat forurile competente în ziare. De asemenea, planul la producţia marfă a fost depăşit cu 40 de milioane de lei, iar productivitatea înregistrată a fost de 20.800 de lei/persoană, în condiţiile reducerii cheltuielilor materiale şi a înregistrării unor economii importante de energie şi combustibil.
Seceriş la Brăila
Judeţul Brăila a raportat încheierea recoltării grâului, cu o producţie record de 9.110 kilograme la hectar. Cu această ocazie, Comitetul Judeţean de Partid i-a adresat lui Nicolae Ceauşescu o telegramă oficială: "Ne facem datoria de onoare şi conştiinţă de a sublinia încă o dată cu neasemuită recunoştiinţă că aceste rezultate au fost posibile, în primul rând, datorită sprijinului direct şi permanent, încrederii de care ne-am bucurat continuu din partea dumneavoastră în înfăptuirea obiectivelor revoluţiei agrare, ceea ce confirmă justeţea şi realismul politicii agrare a partidului şi statului nostru, rod al gândirii clarvăzătoare, profund ştiinţifice, originale şi novatoare a dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general Nicolae Ceauşescu".
Succese prahovene
Recoltarea grâului s-a încheiat şi în judeţul Prahova. Cu această ocazie, organele judeţene de partid au adresat şi ele o telegramă oficială în care se menţiona: "Comuniştii, toţi oamenii muncii din agricultura judeţului Prahova vă raportează, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general Nicolae Ceauşescu, că am încheiat recoltatul grâului de pe întreaga suprafaţă cultivată, obţinând o producţie medie de 8.010 kilograme la hectar. Nici o ştire însă că în faţa acestui belşug de cereale s-au scos cartelele de pâine!
Depăşiri la export
Unităţile economice din judeţul Bihor şi-au depăşit cu 4,2% sarcina de plan la export. Între unităţile cu realizări deosebite la acest indicator se numără, printre altele "Combinatul de prelucrare a lemnului", "Întreprinderea mecanică şi piese de schimb", "Metalica" şi "Sinteza". Succesul lor are aceeaşi "bază" a indicaţiilor secretarului general: îmbunătăţirea şi creşterea performanţelor tehnice şi calitative ale producţiilor destinate exportului precum şi lărgirea gamei sortimentale oferite partenerilor străini.
Citește pe Antena3.ro