x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 2 decembrie 1989

2 decembrie 1989

de Cristina Diac    |    02 Dec 2009   •   00:00

"Buricul pământului", considerat a fi la Ierusalim, s-a mutat pentru câteva ore într-un punct din Marea Medi­terană: în prima sâmbătă din decembrie, la bordul motonavei "Maxim Gorki" acostată în rada portului Valetta, lângă coastele Insulei Malta, liderul sovietic Mihail Gorbaciov discuta cu George Bush, preşedintele Statelor Unite. Aşteptând veştile, lumea întreagă se întreba ce se petrece în spatele uşilor închise, făcea presupuneri şi specula. Oficial, Bucureştiul părea aidoma unui orăşel de provincie unde, proverbial, nu răzbate nici un strop din tumultul metropolei. Pe la noi, important părea să fie anunţul măririi burselor pentru studenţi şi elevi cu zece procente, făcut la şedinţa Comitetului Politic Executiv din ziua precedentă.


ŞCOLARII, DEVORATORI DE SCÎNTEIA
Mărirea burselor e dovada elocventă a superiorităţii so­­cialismului şi semnul puterii economice, s-a citit printre rândurile ziarelor. "Ieri dimineaţa, în am­fi­teatre, în săli de clasă, pe culoare, în toate unităţile şc­o­­lare - medii şi superioare - ziarele treceau din mână-n mână.
Se citea şi se comenta, cu aprindere, comunicatul şedinţei Comitetului Politic Exe­cutiv al CC al PCR din ziua precedentă şi, mai cu seamă, paragraful privitor la majorarea cu 10 la sută a tuturor burselor ce se acordă studenţilor şi elevilor, in­clusiv celor din şcolile profesionale. (...) Elevi, studenţi, cadre didactice se arătau im­presionaţi de amploarea acestor măsuri, de această mărturie a politicii înalt uma­niste a partidului nostru, măsuri ce oglindesc vitalitatea muncii şi rea­lizările poporului, încrederea lui nestrămutată în viitor, în cauza construirii socialismului în ţara noastră."


RECUNOŞTINŢA STUDENŢILOR
"Mila Măriei Sale" n-a rămas nerăsplătită. Dinspre miluiţi, recunoştinţa a curs valuri-valuri. Ca şi cerneala tipografică pentru tipărirea zecilor de "telegrame". Pentru că sâmbătă dimineaţa, cu o promptitudine remarcabilă, Consiliul Uniu­nii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti s-a reunit în plenară lărgită. Ca să mulţumească pentru mărirea burselor cu 10%. Exemplul studenţilor bucureşteni a fost rapid copiat în toate centrele universitare din ţară. Mulţumirile au luat forma telegramelor de mulţumire semnate de centrele universitare şi de unii studenţi, individual.


DE VEGHE LA GRAJDURI
Statul măreşte bursele pentru că vrea şi are de unde părea să fie concluzia zilei. Industria merge, agricultura produce, planul se îndeplineşte. Ca lucrurile să rămână la fel şi pe mai departe, grijuliu, Ministerul Agriculturii transmitea un ordin în teritoriu. Peste zece judeţe din sudul ţării şi alte câteva din nordul extrem se aşternuse un strat de zăpadă gros de zece centimetri, iar meteorologii anunţau scăderea temperaturilor. Ministerul îi învăţa pe lucrătorii din zootehnie cum să aibă grijă de şeptel: să asigure furajele pe cel puţin trei zile în preajma adăposturilor pentru animale, astfel încât hrănirea să se poată face la orele prevăzute, fără nici un fel de întârziere; să prepare toate nutreţurile în bucătăriile furajere ale CAP-urilor şi IAS-urilor; să aibă grijă de instalaţii, astfel încât văcuţele să nu rămână fără apă şi căldură; la maternităţile şi creşele pentru animale să dubleze cu folie geamurile şi uşile penru o mai bună etanşeizare şi evitarea risipei de căldură; să deszăpezească drumurile de acces către grajduri, acolo unde este cazul; specialiştii, medicii veterinari şi cadrele de conducere să facă "permanenţă" 24 de ore din 24 prin rotaţie până la trecerea urgiei.


PENTRU TIMPUL LIBER
Sâmbăta încheia săptămâna de lucru şi sosea vremea relaxării. Teatrul No­ttara din Bucureşti programase premiera "Burghezul gentilom", de Molière, în regia lui Alexandru Dabija, cu George Constantin, Rodica Sanda Ţuţuianu, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, Emilia Dobrin Besoiu, Dragoş Pâslaru, Diana Lupescu, Valeriu Preda, Ion Siminie, Valentin Teodosiu, George Păunescu, Stelian Nistor, George Alexandru. Pentru copii, teatrul de păpuşi din Sibiu programa la orele 9:15 şi 10:15 spectacolul în limba română "Copilul din stele" de Victoria Gavrilescu, după Oscar Wilde. După spectacol, mici şi mari puteau merge la patinoarul artificial de la Complexul Sportiv şi de Agrement Sub Arini, a cărui deschidere fusese programată pentru prima sâmbătă din decembrie. În sfârşit, "tineretul" sibian putea merge la "seara cultural-educativă şi distractivă" organizată de Centrul de Creaţie şi Cultură Socialistă "Cântarea României" al Sindicatelor. "Seară cultural-educativă şi distractivă" suna mai bine decât cosmopolitul "discotecă", pentru că asta era de fapt.


GORBACIOV ŞI BUSH, LA BORUL MOTONAVEI "MAXIM GORKI"

"Apele Insulei Malta sunt frământate de o furtună care nu slăbeşte din intensitate", transmitea agenţia sovietică TASS. Interesa prognoza meteo din Malta, pentru că prin preajmă se aflau şefii celor două superputeri - Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Prima rundă a întâlnirii neoficiale dintre Mihail Gorbaciov, preşedintele Sovietului Suprem al URSS şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, George Bush s-a ţinut sâmbătă dimineaţa. Cu uşile închise, la bordul motonavei sovietice "Maxim Gorki", ancorată în rada portului Valetta. În acelaşi timp a avut loc o întâlnire între Eduard Şevardnadze, ministrul Afa­cerilor al URSS şi secretarul de stat al SUA, James Baker. Din cauza timpului nefavorabil s-a hotărât ca locul rundelor următoare ale întâlnirii să fie stabilit în funcţie de starea vremii. Şi vremurile s-au tulburat după întâlnirea de la Malta, s-a spus ulterior, cu mai mult sau mai puţin temei.

×
Subiecte în articol: jurnalul zilei