Jurnalul zilei: 12 martie 1989

Fetiţă cu steagurile patriei şi partidului ● Ia, mereu "în tendinţe" ● Aburirea, calea sigură spre un ten strălucitor ● Mic, puţin, dar pentru mama ● Celofanul "Codlea", capac de murături

Duminică, 12 martie, lăsatul Secului anunţa începutul Postului Mare al Paştelui. Decretase Marx că religia este "opiu al po­poa­relor", iar regimul de la Bu­cu­reşti era, oficial, ateu. To­tuşi, vizitele finilor la naşi n-aveau cum fi oprite.

Care cu da­mi­gea­na cu zaibăr oltenesc, după cum se porneau Mărin şi Veta din Băi­leşti spre naşu’ Pandelică din Ca­pitală, care cu torturi şi prăjituri, după caz, după buget. Pentru zilele de sărbătoare, fie ele după calendarul creştin, fie după cel ateu, doamnele şi domnişoarele erau sfătuite cum să întâmpine cu succes primăvara.

Fetiţă cu steagurile patriei şi partidului
La Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Urziceni, informa numărul din martie al revistei "Şoimii patriei", funcţionează un cerc de desen al preşcolarilor întitulat "Florile Bărăganului."
Portrete şi mici compoziţii inspirate din activitatea de grădiniţă pu­teau fi admirate în expoziţia dedicată zilei de 8 Martie. Redactorii revistei au remarcat desene precum "Tovarăşa edu­catoare", "Mama", "Fetiţă cu stea­gu­rile patriei şi partidului".

Ia, mereu "în tendinţe"
În numărul din luna martie, Dana Ştefănescu le învăţa pe cititoarele revistei Femeia cum să-şi confec­ţioneze la do­mi­ciliu un sutien cu o pensă, pentru că, dintre toate mo­delele, este cel mai uşor de confec­ţio­nat. Revine ia românească la modă? Ofelia Văduva, etnograf la centrul de artă populară al OCECOM, răspunde categoric da. "Disponibilitatea crea­toa­re a femeilor satelor noastre se afir­mă în vocaţia cu care, cu migală şi răbdare, alte şi alte ornamente deco­rative ale iei româneşti sunt mereu lua­te şi reluate în alte şi alte plăsmuiri, me­reu mai graţioase, mai delicate, mai noi. Ajururi, cusături şi cheiţe, di­ferite de la o zonă la alta, reflectă o de­o­sebită pricepere în mânuirea mijloa­ce­lor tehnice pentru realizarea fru­mo­sului, printr-o dozare inteligentă a elementelor de decor pe suprafaţa în­spumată, albă a pânzei."

Aburirea, calea sigură spre un ten strălucitor
"E martie, constata Aneta Dumitru în paginile revistei Femeia, şi nu se poate ca după atâtea luni de iarnă, pri­vindu-ne în oglindă, să nu ne dorim să arătăm mai frumoase, cu un ten stră­lucitor, întins şi neted. Aşadar, tre­ceţi la fapte, ocupându-vă de hidra­ta­rea tenurilor uscate în timpul iernii. Pri­ma grijă trebuie să fie aceea de a cu­răţa şi a expune faţa timp de câteva minute la abur. Să nu vă mire, prevenea autoa­rea sfaturilor eventualele reticenţe, aburirea are efecte tonice, cal­mante, decongestionante şi odihnitoare." Pri­măvara ’89 aducea nou­tăţi în ma­terie de machiaj. Nu se mai poartă bron­zul, obţinut până atunci în se­zonul rece prin aplicarea unui strat de fond de ten închis la culoare. În noul sezon se poartă tenurile luminoase, cu fard cât mai puţin, atât în ju­rul ochi­lor, cât şi pe obraz. Ca să fii în pas cu moda, îţi trebuia musai o pudră într-o nuanţă albicioasă, care să contrasteze cu roşul violent ce se aplică pe buze.

Mic, puţin, dar pentru mama
Respectând indicaţiile, în şcolile din toată ţara, în cinstea zilei de 8 Martie, au fost organizate serbări pentru ma­me. În afară de fireasca bucurie produsă mamelor, unii elevi au mai pri­mit şi o altfel de răsplată: şi-au văzut numele în revistele dedicate lor. Bu­nă­oară, Rizeanu Mihai, de la Şcoala nr. 7 din Capitală, a convorbit cu un re­dactor al revistei Lu­mi­niţa. Pentru ziua mamei, elevii din clasa a IV-a F pregătiseră un dans. Cu siguranţă, ma­mele au păstrat ceva din încân­ta­rea produsă de strădania lor multe zile după serbare. "A fost frumos!, transcria vorbele copilului reporterul de la Luminiţa. Dar nu numai dansul, ci şi acel moment în care m-am gân­dit dacă am făcut şi eu ceva, ceva frumos pentru mama, mic, puţin, dar pentru mama. Dacă acel 1, 2, 3, 1, 2, 3 şi mişcările în ritmul mu­zicii au fost de ajuns. Dacă noi, cei 20 de copii, elevi în clasa a IV-a F am putut să le mărturisim în nişte paşi de vals dragostea ce le-o purtăm. Repetiţii multe. Emoţii. Ziua cea mare. În sală, ochii mamelor se umplu de bucurie, zâmbetul este mai cald ca niciodată. Dansatorii se rotesc în ritmul unui vals vioi. Dar nu! Aceştia suntem noi! Am fost pe scenă după zile şi săptămâni de muncă. Am muncit şi am exersat pentru mama!"

Celofanul "Codlea", capac de murături
Elevii din acea perioadă mai păs­trea­ză şi amintirea altor "cadouri" pen­tru "tovarăşa". Mamele mai întreprinzătoare din comitetul de părinţi al fiecărei clase se organizau în mod special în preajma zilei de 8 Martie. Se strângeau bani, iar mamele cu "pile şi relaţii" în "comerţul socialist" erau în­sărcinate cu procurarea unui cadou adecvat. Nu toate cadrele didactice aveau pretenţia de a fi cadorisite. "Di­riginta mea, doamna Boca, de la şcoala 174, nu primea nimic în afară de flori, îşi aminteşte Alexandru Mi­ro­nov. Era secretara Biroului Organi­za­ţiei de Bază pe Şcoală. Oricum, zilele astea erau un chin pentru mine. Mama era profesoară şi primea o mulţime de flori. Mie îmi revenea sarcina să le distribui în vaze, să le tai cozile, să schimb apa, să le arunc pe cele ofilite. Era un chin. De atunci urăsc garoafele. Era floarea predilectă a acelor ani. Parcă le văd şi acum, împachetate în celofan pe care scria «Codlea». Îl spălam şi îl păs­tram, toam­na îl folosea mama pentru acoperit borcanele de mură­turi. Toate vecinele luau de la noi, pentru că nu se găsea pe nicăieri, dar noi aveam din abundenţă."