Jurnalul zilei: 4 ianuarie 1989

Zi cenuşie de iarnă din miezul săptămânii. În pauzele de lucru, ziarele ori programul televiziunii nu puteau fi subiect de discuţie. Între ei, colegii îşi povesteau greutăţile şi bucuriile de  familie, făceau haz de necaz şi planuri de azi până mâine. "Descurcă-te române!" – glumeau ei – e noul imn naţional. 

Subiect-tabu
Era în România datoria externă a ţării! Pretutindeni, în toate capacităţile de producţie, nu se vorbeşte decât de sarcinile la export şi reducerea importurilor. Să nimereşti când în magazine "se bagă" ceva refuzat la export, e marea şansă a unei zile. Toţi ştiau că alimentarele sunt goale, gazul pâlpâie, curentul se întrerupe iar la lucru şi în apartamente e frig din cauza plăţilor datoriei externe. Presa nu spune nimic despre datoria externă a României, în discursul oficial aceasta nu exista.
Câţi bani au fost împrumutaţi, de unde, pentru ce şi când nu ştiu însă nici primii secretari de judeţ, nici miniştrii cu excepţia celui de Finanţe.

"Descurcă-te, române!"
Povestind despre zilele cenuşii ale iernii lui ’89, Ion Diaconescu a scris: "Cine voia să-şi asigure un trai zilnic la un nivel acceptabil trebuia să se zbată să-şi găsească şi alte surse de venit în afara salariului sau pensiei oficiale. Şi cum asemenea posibilităţi nu erau la îndemâna oricui, la nevoie, cei mai mulţi apelau la rude sau prieteni mai norocoşi să-i ajute. Fiecare potentat îşi crease astfel în jurul lui o clientelă numeroasă formată din aceştia. (...) Aceste lucruri se petreceau pe o scară atât de întinsă încât reprezentau regula, practica lor nu mai şoca pe nimeni. Am apreciat mult poanta cu imnul naţional al ţării care s-a schimbat: nu mai era «Deşteaptă-te, române!», ci «Descurcă-te, române!»".

Educaţia permanentă
N-a existat nici o instituţie de învăţământ liceal sau superior în România anilor ‘80 care să nu aibă în programă obiectul numit "socialism ştiinţific". O colecţie de lozinci propagandistice despre "lume şi viaţă" ce intră în obligaţia "educaţiei permanente" a tuturor . Dacă sfârşeai toate şcolile, studiile obligatorii de învăţământ politic nu se încheiau niciodată. Fie că erai în "câmpul  muncii", fie pensionar, fie luai leafă pe statul de plată al academicienilor, fie ca mulgător într-un CAP, aveai obligaţia frecventării cursului lunar de "învăţământ politico-ideologic". Ca şi discursul lui Ceauşescu, lecţia era pentru toţi numai una. Tema lui ianuarie 1989: "Stadiul actual al dezvoltării societăţii socialiste româneşti. Etapa făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate". Ca să vină în ajutorul "lectorilor propagandişti" şi "cursanţilor", Scînteia, România liberă şi toate publicaţiile judeţene publicau "lecţia".

Politici ascunse
În blocurile noi ridicate în marginea oraşului s-au statornicit familii de tineri, originari din satele Moldovei. Veniseră la şcolile profesionale din Arad şi, după cum fusese făcut contractul de părinţi cu şcoala, au rămas în fabricile de textile, vagoane şi maşini unelte. Autorităţile locale i-au încurajat să rămână, repartizându-le tinerilor muncitori căsătoriţi apartamente noi în regim de urgenţă. "Să vină cât mai mulţi moldoveni, spusese de la începutul anilor ’80, primul secretar Pavel Aron. Pe-aici stăm prost cu politica demografică. Să ne mai ajute ei!"
Îşi păstraseră sau nu moldovenii tradiţia caselor cu mai mulţi copii? O astfel de întrebare nu putea fi subiect de cercetare sociologică. Compoziţia etnică a Aradului şi a Transilvaniei se "îmbunătăţise" însă cu fiecare an.

Cu antena în mişcare
A devenit un avantaj să locuieşti aproape de marginile ţării. Absolvenţii de universitate îşi alegeau dintre satele de ţară scoase la repartiţie posturile şi după acest nou criteriu. "Prindeai vecinii" la televizor şi aveai o distracţie în plus. Te plictiseai de "Omagiul ţării conducătorului iubit" ori "Ţară frumoasă, ţară bogată!" şi mişcai antena către "vecini": regătenii către bulgari, bihorenii spre unguri,  bănăţenii la sârbi şi moldovenii spre... moldoveni.  

Rău în capitalism
În vreme ce românii promiteau noi succese, după cum află toţi din presa scrisă, radio şi televiziune, în ţările capitaliste, Anul Nou a început rău. Se pare că la New York, Londra ori Tokio, nici n-a petrecut lumea. Nici visuri de viitor nu şi-au prea făcut, căci bilanţurile sunt îngrijorătoare. Citând ziarul Le Monde, românii erau înştiinţaţi că la Paris "situaţia forţei de muncă continuă să se agraveze". 2,5 milioane de francezi au fost afectaţi de şomaj, alţi 200.000 de tineri fiind ameninţaţi în viitorul apropiat. La Londra şi Bonn, rata nefericiţilor a fost, de asemenea, în creştere. Începând din prima zi a anului, cetăţenii vest-germani "asistă neputincioşi la un nou val de creştere a preţurilor"! Chiriile, costul călătoriilor cu autobuzul şi trenul, taxele poştale, preţul benzinei şi gazului au luat-o razna şi la Washington şi Lisabona. Cât despre ţările Americii Latine, datoria lor externă a crescut la 33 miliarde de dolari!