Cum încropeşti o "cină romană", pe covor!

M-au anunţat că vin în vizită nişte prie­teni din Ardeal, pe care nu-i mai văzusem de 10 ani. Soţii Viorica şi Gică Lupşa, oameni deosebiţi, pentru care merita să fac eforturi ca să-i primesc cum se cuvine. A doua zi, la ora 8:00, aveau tren către casă. Sosiseră în Bucureşti numai pentru o zi, cu o jalbă la un minister. M-au anunţat că vor ajunge la mine după ora 8:00 seara, urmând să rămână peste noapte.

Cu banii eram la pământ. Într-un raid scurt am cumpărat patru cutii de ciuperci feliate, din cele chinezeşti şi patru cutii cu fulgi de creveţi, vietnameze. M-am apucat de treabă. Am făcut un aluat fraged, din untură, drojdie, ou, făină "trei nule", a mai bună şi un praf de sare. Am scurs bine ciupercile şi am tocat patru cepe, pe care le-am înăbuşit, apoi am pus şi feliuţele de ciuperci şi un praf de piper. Le-am lăsat împreună cam 10 min, la foc mic, apoi le-am dat la răcit. Am întins coca şi am făcut pătrăţele pe care am pus o linguriţă de ciuperci şi apoi le-am pliat ca pe poalele în brâu. Le-am dat la cuptor şi am obţinut o mulţime de "cocuţe" rumenite şi fragede, pe care le-am pus pe un platou mare. Am dat gata şi fulgii de creveţi. Am curăţat două kilograme de cartofi, i-am făcut pai şi i-am pus la prăjit. Când am terminat ultima serie de cartofi prăjiţi au venit musafirii.

Au intrat şi mi-au umplut holul, pentru că erau mari! Rumeni la obraji şi plini de voie bună mi-au alungat tristeţea. Şi-au lăsat bagajele uriaşe pe hol şi după pupăturile "ri­tualice" i-am poftit în sufragerie. S-au gătat şi  introducerile clasice, am aflat motivul vizitei la Bucureşti şi faptul că Viorica venise doar ca să vadă oraşul, pe care-l ştia doar din vederi. A avut timp puţin, dar a străbătut suficient de multe străzi şi bulevarde ca să-şi facă o idee. O idee mare, pentru că a rămas uimită de ce a văzut. Cel mai mult i-a plăcut metroul! Şi Dâmboviţa, dar şi "Casa de Mode", în vitrina căreia văzuse o superbă haină de nurcă. Şi Capşa... A fost încântată. I-am invitat la cină. Gică veni cu o idee ciudată: să punem masa jos. Pe covor, în mijlocul sufrageriei! Să stăm "ca romanii"! Eram uluită! Gică a insistat, pentru că aşa vrea el să se răsfeţe aici, la mine în casă. Viorica era încântată chiar dacă n-aveam în meniu "limbi de rândunici".

Am pus o pătură, peste ea două feţe de masă şi apoi am adus castroanele cu fulgii de creveţi, "cocuţele" fragede, două castronele cu zacuscă, trei castronele cu salată de crudităţi, un castron cu maioneză de usturoi, două cu un sos picant făcut în premieră şi câteva şniţele din piept de pui. Şniţele pe naiba! Erau mai mult nişte aşchii de cărniţă îngroşate cu ou şi pesmet! Îmi era ruşine, dar n-aveam ce face. Am deschis şi trei cutii cu butrinţi albaneze, un fel de scoici micuţe, foarte gustoase peste care am turnat nişte mujdei. Am mai pus pe masa-covor şi o sticlă de vodcă, însoţită de trei păhărele.

Tolăniţi cât erau de lungi, pe lângă faţa de masă, se simţeau foarte bine, rezemaţi de perniţele aruncate pe covor şi-mi transmi­teau o relaxare plăcută. Sprijiniţi într-un cot, se străduiau să ajungă cât mai aproape, ba de un castronel, ba de altul, înmuindu-şi cartofii în sosuri. Se bucurau ca nişte copii de uriaşi. Viorica s-a ridicat şi a adus nişte haioşe bestiale, pufoase şi dulci. "Na! Ţi-am adus haioşe! Vezi? Mi-am adus aminte ce-ţi place!", mi-a zis ea încântată.

Era trecut de 12:00 noaptea, ascultam jazz, în surdină şi ne-am pus pe povestit. De una, de alta, timpul a trecut şi ne-am trezit dimineaţa cu sticla goală, castronaşele pustii, fără fulgi de creveţi, cu doi-trei cartofi pricăjiţi uitaţi în castron şi câteva "cocuţe" adormite pe un platou.

Cu sacii de noutăţi goliţi, cu greaţa în gât, cu lene şi somn a trebuit să ne întindem oasele, pe unde ne împrăştiaserăm, ca să ne ridicăm într-un final plin de oftaturi şi trosnituri de oase. Prietenii mei, aveau să plece acasă, la ei în Ardeal. După o cafea tare şi după ce ne-am spălat cu o apă caldă mai rece ca apa rece, minţile s-au limpezit şi prietenii mei erau gata de plecare. Înainte de a ieşi, Viorica mi-a lăsat în dar unul dintre pacheţoaiele pe care le adusese. Ne-am pupat şi ne-am despărţit când a claxonat taxiul. Casa mi-a rămas goală ca o peşteră.

Curioasă, am deschis pacheţoiul şi din el au ieşit pe rând, două "scânduri" de clisă, o pulpă de purcel, un sângerete, două roţi de caşcaval şi un burduşel de brânză, toate afumate! M-am aşezat pe scaun şi... Mda! Ce era să fac? Erau prietenii mei! Numai ciudaţi d'ăştia... Alţii n'am!