Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rar se făceau excursii la munte. Domnul "sindicat" se ocupa şi puteam pleca cu autobuzul, sâmbătă dimineaţa, ora opt, cel târziu! Cu sau fără copii, ne instalam în autobuz, după afinităţi şi rubedenii profesionale, adică naşa de la contabilitate, cu fina de la producţie şi tata de la sculărie, cu fiul de la proiectare etc. Puneam pacheţoaie mari pe picioare, sau între, ca să nu obturăm trecerea dintre scaune. Şoferul, băiat BTT-ist cu state vechi, dintr-o privire radiografia conţinutul pacheţoaielor şi, înainte de a porni se întorcea şi ne zicea: "Fetelor, pentru că noi eram într-o majoritate nimicitoare, la întoarcere, să nu văd urmă de pachet pe culoar!". Ştia el, ce ştia! Noi juram că nu şi el, plin de ifose, dădea bice cailor pe drumul patriei, către Azuga, localitatea celebră prin fabrica, tot atât de celebră, de bere. Acolo era capătul călătoriei autobuzului. Nu şi al nostru!
Orice excursie trebuie să aibă un scop. Al nostru era vânătoarea! Pornite la drum, legam mici discuţii-şuşoteli ce puneau la punct studierea unor obiective, care să ne uşureze atingerea ţelului. Pe la Breaza, Mihaela de la proiectare la rugat pe şofer să ne lase la Buşteni. La trecerea pe sub pasarela de la Fabrica de Hârtie, se opreşte maşina şi şoferul zbiară: "Cine vrea să rămână aici, să coboare! La ora şase, să fie tot aici! S-a'nţeles?! Cine nu e, vine cu trenu'!". Au rămas în autobuz doar cinci persoane, trei bărbaţi şi două femei. Ei s-au dus la Fabrica de Bere Azuga, pentru un studiu de câte beri puteau bea şi căra acasă, întrucât erau vânători începători.
Noi eram dornice de a lega relaţii rodnice şi trainice, pentru un viitor luminos! Aşa că, ne-am format grămada de atac, după ce am stabilit să luăm masa la Hotelul Silva, sau măcar în preajma lui. Eu şi două colege am mers către un pont cu vânat sigur. După ce am dat telefon, ne-am dus acasă la "persoană" unde am făcut un troc "istoric". Ne-am aprovizionat cu cârnaţi Plai, câte o jumătate de berbecuţ, o burduşică de brânză. Mistreţ nu alta! Ne-am uşurat la pacheţoaie de prafuri pentru prăjituri, Vegeta, ceasuri electronice, bomboane multicolore pentru ornat torturi, cafea Alvorada, blugi Levi's, nes italienesc, spirt medicinal, vată şi ciorapi Kapron. De aici, am fost duse la o prietenă a prietenei, de unde am procurat 24 de sticle de... coniac albanez! Asta da captură! Ditamai cerbul! şi 60 pachete de hârtie igienică! Iepuroi! Am împărţit totul.
Trăgând de sacoşe, ne-am dus la primul magazin şi am cumpărat câte o sticlă cu bere Azuga. Era deja prânzul. Am intrat în restaurantul hotelului şi am comandat nişte mici. I-am plătit şi ne-am mutat afară. Am stat pe malul apei, am mâncat şi ne-am veselit. Pe la ora trei, au sosit vânătorii de la Azuga. Erau praf! De bucurie! Vizitaseră fabrica! Se vedea! Ştiau pe dinafară, şi pe dinăuntru, reţeta de fabricaţie a berii şi obţinerea drojdiei.
Timpul a trecut şi a venit autobuzul. Vesele nevoie mare, am pornit către casă şi unele au început să cânte "La revedere tabără, dragă"! şoferul a început să râdă. Atât le-a trebuit! Au tăbărât pe el cu tot felul de glume. Tanţa, de la Debitare, ridică o sticlă cu coniac deasupra capului şi-l invită, după program... Rodica se duse lângă el, luă microfonul şi începu să spună bancuri şi strigături. Apoi reţete noi, de diferite preparate, ca să le înveţe toate fetele. Reţetă de plăcintă cu brânză dar fără brânză, caşcaval de casă, plăcinta săracului şi altele explicate amănunţit, în timp ce sticla de coniac a Tanţei umbla din gură în gură, golindu-se rapid. Sporul de veselie, din sticlă, aduse iar în prim plan bancurile şi Tanţa, îl spuse şoferului reţeta de cremă de banană, cu două ouă şi o piersică pufoasă. şoferul i-a zis că-l ştie şi că ar trebui să vină cu ceva nou, dacă vrea să-l dea peste cap. Rodica a continuat să spună bancuri, strigături cu prostii şi reţete, până am ajuns la Piaţa Unirii. Am coborât, ne-am luat rămas bun de la şofer şi ne-am împrăştiat prin cartiere, obosite, dar cu "tolbele" pline.
