1988-1989. Decembrie, ultimul bal Revelionul la Select

Revelion 1988-1989. La unul dintre restaurantele de atunci, ce funcţionează modernizat şi astăzi. Revelion la care se ajungea şi se pleca cu taxiurile bişniţarilor. Revelion cu "Vin de masă" şi şampanie "Bucium", cu suc "Brifcor" şi cafea nechezol.

Revelion la care se organiza tombola decorată cu hârtie creponată dăruită de Moş Gerilă, şi în care una dintre "surprize" era aceea că "nu ai câştigat nimic!" sau, cel mult, o suzetă. Un singur fericit primea un aparat foto rusesc "Smena" cu film Azomureş. Revelion cu ţigări Carpaţi, Amiral sau bulgăreştile BT. Revelion cu feli­citarea sobră a lui Ceauşescu oferită de pe sticla unui televizor alb-negru cu lămpi, marca Sirius. Revelion cu căluşari şi "Ursul", cu  zăpadă din belşug şi multă, multă voie bună. Cu întârzieri acasă anunţate de la telefoanele butucănoase ce trosneau zgomotos la colţul străzii, cu furci imense şi difuzoare uriaşe şi care mergeau cu fise de un leu şi trei lei. Revelion cu iz de comunism.

Ne-a povestit cum a fost la Revelionul 1988-1989, Şerban Liliac, şef de sală la restaurantul Select din Iaşi, un restaurant cu tradiţie. El lucrează la această unitate din 1980, de aproape 28 de ani. Este singurul ospătar în viaţă din Iaşi care avea voie şi l-a servit pe Nicolae Ceau­şescu, Nicu şi Elena Ceauşescu şi rudele lor prin alianţă.

"«Selectul», restaurantul nostru, era cel mai elegant şi cel mai dotat restaurant al Iaşiului în anii 1988-1989. Era unitatea etalon a ICSAP-ului. Era şi un director foarte bun, care ţinea foarte mult la ţinuta  ospătarilor, care erau îmbrăcaţi cu pantalon bleumarin, cu haină şi cravată grena, camaşă albă. Os­pătă­riţele purtau vestă, cu tocă în cap, o bluziţă, ie şi o vestuţă ce se separa prin altă culoare, erau foarte elegante.

Şi atunci se făcea brad, cu globuri, era frumos, în perioada aia cred că era zăpadă mai tot timpul. Veneau copii cu uratul, intrau jos, înainte de sărbători, la început îi primeam, câte 1-2, după aia nu, că deranjau la mese. Chelnerii veneau la dublaj: erau foarte mulţi clienţi la Revelion şi nu putea să facă faţă tura de servicIu, eu nu-mi amintesc să fi stat în vreun an acasă de Anul Nou. Aşa că, de Revelion, tura care cădea pe 31 era de serviciu, dar cei de pe 30 veneau şi ei seara, făceau  dublaj. Cu câteva zile înainte începeam ornarea sălii. În decembrie 1988, noi ornam sălile, noi, ospătarii!, nu erau designeri, mai mult făceam jocuri din globuri, pe fir dintr-o parte în alta, de la aplice aranjate cu tot felul de ghirlande. Se împodobea mai mult cantitativ, dar cu mai puţin gust, se încărca sala cu tot felul de chestii. În seara de Revelion veneau şi cu tradiţionalul urs, dar pe neanunţate, de pe stradă. Ne uitam şi noi cum arată, dacă erau îmbrăcaţi frumos, îi primeam printre meseni. Şi noi, chelnerii, îi întâmpinam cu colaci, le dădeam nişte vin, şeful le plătea şi un bacşiş, în afară de ce strângeau ei de la clienţi."

"Masa de Revelion costa 150 de lei de persoană, iar petrecerea începea la 21:00 şi se termina la 6:00 dimineaţa sau chiar la 7:00. Programul începea la 21:00, de obicei nu veneau toţi, soseau cu tramvaiele, cu maşina mai puţini, că voiau să consume băutură, nu glumă. Oamenii erau mult mai  petrecăreţi. De fapt, pe atunci erau foarte puţine restaurante în Iaşiul care astăzi e plin de crâşme, însă oamenii aveau mult mai mulţi bani să petreacă Revelionul în oraş. Nu existau locuri pentru atâţia câţi şi-ar fi dorit să petreacă. Lumea era îmbrăcată elegant la noi, la Select. Veneau şi la papion, iar doamnele aveau rochii de seară negre. Nu existau firme de protecţie, erau doi portari, îmbrăcaţi în haine de «general», cu şapcă şi epoleţi, care stăteau la intrare. Primeau clientul, îi deschidea uşa, la  atât se rezuma rolul lor. De Revelion au stat până dimineaţă, evident. Oamenii îşi lăsau Alain Delon-ul la garderobă şi era condus de ospătar până la masă. Scăpam de cei de la Poliţia Economică doar în noaptea de Revelion."

"Meniul era unul clasic, cu deosebirea că exista, faţă de astăzi, şi o gustare caldă. Doar cu tacâmurile mai aveam probleme, mai ales cu cele pentru peşte, că nu se găseau, aşa că luam unele de calitate inferioară. În loc de chifle, în seara de Revelion puneam pe mese colaci, era mai tradiţional. În schimb nu prea erau sortimente de peşte, cu toate că lumea bună cerea şi aşa ceva. Nu găseai nici icre negre, somon, ca acum, pe atunci erau cele băştinaşe, albe, de crap. Şi nu lipseau sărmăluţele cu mămăliguţă. Aşa a fost la Revelionul 1988-1989... Pe atunci se beau ca sucuri, Brifcor, Quick şi Pepsi, acesta din urmă mai greu de procurat, pentru că primeau, pe pile, doar câteva unităţi.

Dintre alimentele de atunci îmi amintesc de caşcavalul Dorna, salamul de Sibiu, care se găsea mai greu, măslinele, la fel, nu se prea găseau, toate acestea la gustarea rece. Gustarea caldă de atunci consta în crochete de caşcaval, ştrasuri de pui. Le serveam apă minerală Poiana Negri la sticlă, o sticlă lunguiaţă de un litru. În loc de cafea se bea nechezol, era inclus în meniu, se dădea după antreu şi la finalul mesei. La puntea dintre anii 1988-1989 s-a băut "Vin de masă", aşa se chema, la trei sferturi de litru. Mai era şi un vin unguresc, Tokay, cognac Milcov, votca Stalinskaya.

Era 20 de lei sticla de vin, când salariul era cam de 1.300 de lei. Clienţii primeau o şampanie Bu­cium la patru persoane. Ca desert erau prăjiturile Amandina. Portocalele se dădeau pe sub mână, iar în 1988-1989 nu mai găseai, însă erau mere şi struguri în fructieră."

"Aveam muzică foarte bună, era formaţia Transfer, care luase locul I la festivalul de jazz de la Sibiu. «Orfeu» era, de asemenea, o formaţie care fusese în străinătate, trupă mare, toţi cântau live. În ce priveşte muzica, stăteam un pic mai prost cu acustica pentru că era clădirea foarte înaltă. Însă aveam avantajul că trupele angajate la Select, «colaboratori», le spuneam noi, mai mergeau în străinătate şi veneau cu instrumente de calitate şi cu aparatură de sonorizare performantă. Dintre melodiile încă  plăcute chiar şi atunci de clienţi era faimoasa «Buy, buy», de Oscar Benson, dar în 1989 cântau manele şi cei de la formaţia Azur. Se asculta şi multă muzică populară. În sală nu era televizor, pentru că nimeni nu s-ar fi uitat, toată lumea asculta formaţia şi dansa.

Cei pretenţioşi fumau Kent, îl luau din ajun din faţă de la Hotelul Unirea, cine avea bani dădea 25 de lei. Dar alţii fumau şi Snagov, era 8 lei, Amiral – 7 lei sau Carpaţi – 3,25. Erau şi ţigările BT, bulgăreşti.
Pe atunci, de Revelion organizam tombole cu surprize, nu câştigai nimic sau primeai o suzetă, era doar de distracţie totul. E drept că se dădea şi un aparat foto Smena, dar unul singur.

Dimineaţa, niciodată nu ajun­geau taxiurile, nici măcar cu­noscuţii bişniţari nu făceau faţă. Trebuia să ai pile ca să faci rost de taxi. Nu prea erau maşini. Pe atunci, clienţii stăteau mai mult la petrecere, îi dădeai cu mătura afară, nu plecau. Le puneau «Periniţa», că se ştia că se încheie petrecerea cu pupături, le puneam «Du-mă acasă, măi, tramvai!», doar-doar or pleca. Însă, în timp ce clienţii fie prindeau cu greu un taxi, fie plecau pe jos, noi, după ce terminam treaba, sunam la dispecerat, că cei de acolo ne cunoşteau, că erau clienţi de-ai noştri, de la restaurant. Aşa că mă duceam acasă, rupt de oboseală, dar mă mai uitam la televizor. Dimineaţa dădeau cu sorcova, apoi imagini din timpul emisiunilor de Revelion. Mă aştepta familia, în perioada aceea erau copiii mici. Eu stăteam la etajul 10, în Dacia, aşa că urcam cu lumânarea, că peste zi se oprea curentul, de la 12 nu mai era lumină şi nici liftul nu mergea."

"La 7 ianuarie, era Revelionul ospătarilor, organizat prin ICSAP, ne serveau tot ospătari, iar celor care organizau le convenea. Revelionul ospătarilor se făcea la CFS, la cantina aia mare, veneau vreo 700-800 de persoane, se făcea vânzare, ospătarilor de acolo li se alăturau şi unii de prin alte unităţi, că erau plătiţi. Mergeam cu soţiile, sala era frumos împodobită, cu brad, cântau formaţii, veneau şi  directorii. Era frumos, ne ştiam toţi, atunci se făceau glume, acum de Revelion, pe la 4:00 nu mai găseşti pe nimeni, pleacă toţi. Pe atunci stăteau până dimineaţa, cântam toţi.

Un ospătar câştiga foarte puţin ca salariu, dar ca venituri totale câştiga cât trei salarii. Aveam salariu 1.510 de lei, o zi lucram, una liber, în cea care lucram – 1.000 de lei şpagă, în alta 800, în alta 1.200,  acum nu prea lasă omul sărăcit de tranziţie, rar când lasă unul, nu mai are lumea bani. Pe atunci, se lucra cu statul, era sala­riul cam mic, se spunea că ospătarul mai primeşte un ciubuc, până la urmă mai compensa, era foarte aglome­rat, un ospătar lucra la 7-8 mese, chiar la 10, acum e mai lejer, s-au mai preluat serviciile de afară, dar pe atunci lucrai la gheţărie, la pus gogoşari la murat, cărai marfa cu spinarea, făceai curăţenie, tot felul de munci, fără să crâcneşti."