x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

500 de ridicări în picioare la Raportul partidului

0
20 Noi 2009 - 00:00
Cu câteva luni înainte, Ceauşescu alcătuise un colectiv al Comitetului Politic Executiv însărcinat să elaboreze tezele Congresului al XIV-lea. Oricât i-o fi displăcut, s-a simţit dator să mă includă şi pe mine în acest nucleu, a cărui componenţă nu mi-o mai amintesc integral. Tezele schiţau liniile generale ale analizei politice a momentului, indicau direcţiile schinmbărilor necesare, un ansamblu de măsuri pentru economie, organizarea socială, partid şi suprastructură. Dar când a venit momentul să-şi întocmească raportul, N.C. le-a dat deoparte şi a dictat o poliloghie interminabilă de locuri comune, banalităţi sforăitoare şi lozinci.

Niciodată nu m-a plictisit, îngreţoşat şi deprimat mai mult un do­cument de partid ca această trăncăneală cu ifose. Fusese ridicată la pătrat mai vechea manie a lui N.C. de a încheia fiecare paragraf în tonalitate ridicată, rezolută, ca un fel de pecete a irefutabilului, în genul acelui "Am zis" ce se pune în gura căpeteniilor amerindiene prin cărţile de aventuri. Acum, însă, sentenţioasa ştampilă se apăsa pe un şir de vorbe goale, iar scopul nu era să stimuleze o concluzie inamovibilă, ci doar să indice momentul intrării în acţiune a "echipei de zgomote", să creeze pauzele pentru consumarea zbieretelor corului nebunilor.

Raportul la acest congres n-a făcut nici o analiză, n-a preconizat nici o schimbare, n-a prevăzut nici un fel de măsuri în concordanţă cu imperativele societăţii care, numai datorită uriaşului ei stomac de struţ, reuşea să digere atâtea inadvertenţe şi să pre­în­tâmpine crizele. Nimic despre modificările reclamate de stingere a datoriei externe. Am în vedere reechilibrarea comerţului exte­rior, prin calmarea exportului şi reluarea, într-o amă diversificată, a importurilor blocate. Ca şi destinderea consumului, prin reorien­tarea unor mărfuri spre piaţa internă, majorarea salariilor şi a pensiilor.

Renunţarea la cavalcada exportului punea la ordinea zilei anularea stilului militarist al planificării, luarea în serios a legii contractului economic, o revedere radicală a mecanismului coin­teresării materiale. Un asemenea ansamblu de măsuri ar fi detensionat societatea, atenunând spasticitatea civică, permiţând revenirea la standardul din anii '60-'70 şi îm­bunătăţirea raporturilor cu Vestul. Ceau­şes­cu a preferat să tragă căciula pe urechi, să uite sau să mimeze că uită de toate acestea, obligând congresul să sorbecăie o zeamă chioară şi să înlocuiască substanţa cu un stupid vacarm agitatoric. Amatorii de statistică au numărat peste 500 de ridicări în picioare ale asistenţei biciuite de turma zbierătorilor, asurzită de urale şi lozinci scandate până la răguşeală sau ilaritate. Fiindcă "agitatorii" nu se mai jenau, când pierdeau tempo-ul şi corul se destrăma, izbucneau în râs ca la peluză sau la cârciumă. Sala Congresului se transformase în bâlci, în talcioc, unul prezidat cu inconştientă toleranţă de însuşi secretarul general al partidului, mulţumit că "însufleţeşte" şi "mobilizează".

Paralel cu gongorismul ieftin al oratoriei ra­portorului şi cu isteria ţipătorilor grobieni, Con­gresului al XIV-lea i s-a imprimat şi linia ob­scenă a mitomaniei. Li s-a cerut vorbitori­lor, oameni cu greutate în societatea acelei vremi, să se compromită în cea mai ne­ru­şi­na­tă bălăceală a cifrelor false, a mistificării unor adevăruri uşor de verificat. S-au raportat bilanţuri astronomice, victorii econo­mice neplauzibile şi în ţările cele mai dezvoltate. Atin­sesem 10.000 kg de grâu la hectar, 20.000 kg de porumb şi raportorii - şefi de în­treprinderi agricole, de CAp-uri, agronomi ş.a.m.d., prinşi în iureşul unei competiţii pa­ranoice, supralicitau ca în imaginile burselor intrate în epilepsie. Congresul al XIV-lea n-a avut nici o solemnitate, a fost lipsit de orice rigoare şi, în ultimă instanţă, de cea mai ele­men­tară uti­li­tate. O formalitate penibilă, con­cepută parcă pentru a ne face sânge rău, pentru a ne scârbi. Poate, fără intenţie, ne-a aju­tat să ne despărţim de comunism, de ima­ginea sa trivială vreau să spun, fără regret.

Aspectul cel mai grav consta însă în faptul că pentru societatea românească - am în vedere populaţia majoritară, ce n-ar fi avut motive să manifeste ostilitate faţă de regim, neanimată de ură viscerală împotriva comunismului - el a reprezentat o eno­rmă de­cep­ţie. (...) În zilele acelea s-a pronunţat divorţul din­tre Ceauşescu şi cetăţenii de rând ai Ro­mâniei, atunci a pierdut el ultimele re­zerve de popularitate şi simpatie, devenind în ochii oamenilor un personaj indezirabil. (...)

N.C. se afla în rivalitate (una abia camufla­tă) cu Gorbaciov, şi ţinea să-l copleşească pe acela - sovieticul nu se ruşina să-şi re­cu­noas­că jena financiară şi să cerşească în dreapta şi în stânga de la capitalişti - sub mirajul averilor noastre iluzorii. Ca şi când statisticile economice ale statelor pot fi învăluite la inifinit în mister ca şi când poţi păcăli fi­nanţiştii umili, ca să nu mai vorbim de serviciile secrete. Trăia şi el himera unei revanşe în faţa gauleiterului de la Moscova, ce schimba pretutindeni, în raza puterii sale, echipele de conducere şi dădea lecţii voalate Bucureş­tiu­lui. Îl vedea pe acela perpelindu-se de necaz că bătrânul rezistent valah nu importă cereale, ca el, nu mai are datorii, în timp ce el se căciuleşte, gata la orice concesie, pentru un credit. Era visul suprem al lui Ceauşescu să-i sfideze pe sovietici, să-i facă să crape de invidie, să le demonstreze că e mai deştept decât ei. Bietul, trăia aroganţa haiducului neînvins care ignoră că potera i-a luat urma.
Dumitru Popescu, Din volumul Cronos autodevorându-se... Reducţia celulară. Memorii V, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 6-12
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de