A ales libertatea

Bucureşti, 28 noiembrie
Şi ea îl părăseşte. Nu Elena, ci Nadia, Nadia Comăneci. În urmă cu trei­sprezece ani, acest copil de un metru patruzeci şi nouă şi treizeci şi nouă de kilograme, în vârstă de paisprezece ani şi jumătate, subjuga milioane de telespectatori.

Gimnasta română obţine la Jocurile Olimpice de la Montreal un succes istoric: pentru prima oară în istoria Jocurilor, arbitrii îi acordă exclusiv nota zece. Nadia smul­ge trei medalii de aur, una de ar­gint şi două de bronz. Sovieticele, care sunt totuşi specialiste în materie, se pomenesc împinse în rândul unor simple figurante. Întreaga lume se pa­sionează pentru această femeie-copil, care ajunge românca cea mai celebră.

În 1980, ea reiterează succesul la Jocurile Olimpice de la Moscova, luând două medalii de aur şi două de argint. Nadia devine un portdrapel ideal pentru regim, drept care e răsfăţată şi apare negreşit alături de cuplul prezidenţial. "Delfinul" - Nicu, fiul Ceau­şeş­til­or - renumit pentru purtările sale de­şăn­ţate şi beţiile nocturne, se îndrăgosteşte de simbolul atât de scump părinţilor săi. Dar frumoasa îl preferă pe centrul-înaintaş al unei echipe de fotbal care se afla în fruntea campionatului român.

În 1984, ea hotărăşte să se logodească. La ceremonie îşi face apa­ri­ţia Nicu, înconjurat de o mică armată de huidume ale Securităţii. Participarea lor la petrecere se soldează cu o hecatombă: echipa de fotbal, decimată, nu mai este văzută jucând vreo câteva săptămâni, iar centrul-înaintaş dispare de tot. Cât despre Nadia, aceasta se cufundă în deprimare şi se lasă în voia sorţii, căutându-şi consolarea în alcool şi ajungând la vreo şaptezeci de kilograme...

Ajunsă "prizonieră de lux", Nadia izbuteşte, pe 28 noiembrie 1989, să părăsească clandestin România, tre­când prin Ungaria şi le declară zia­riş­tilor următoarele: "În România, bene­ficiam de o situaţie financiară bună, de un apartament confortabil, de o casă frumoasă... Am preferat li­ber­ta­tea". Fosta campioană l-a trădat pe "Geniul Car­pa­ţilor", atât de mân­dru de simbolurile sale. Na­dia Co­mă­neci se mai bucură şi acum în ţa­ra ei de o reputaţie  extraordinară. Toţi ro­mânii vor afla vestea prin intermediul posturilor de radio străine şi "duşmane"... Acest fapt divers, simbolic şi revelator, se adaugă schimbărilor bruşte înre-gistrate de politica internaţională, începutului de rezistenţă a unor anumiţi intelectuali şi contestaţiei ve­nite din partea unor ciudaţi membri de partid - pentru a nu mai vorbi de acţiunile opozanţilor istorici.
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 206-207.