A servit la mesele cu oaspeţi străini ai lui Ceauşescu

de Dan Cârlea | 22 Sep 2009 • 00:00

Muammar Gaddafi, Valéry Giscard d'Estaing, Robert Mugabe, Gerald Ford, Leonid Brejnev şi alţi şefi de state care l-au vizitat pe Nicolae Ceauşescu i-au fost "clienţi" lui Tudor Ulmu, pe vremea când era şeful unei mari unităţi de alimentaţie publică în staţiunea turistică Neptun. Acum deţine o pensiune în Eforie Sud, a lucrat în domeniu împreună cu soţia sa din 1972 şi până la căderea regimului comunist.

S-a pensionat la câţiva ani după 1989, înainte de vreme pentru că "furturile" au început să strice ordinea cu care a fost obişnuit o viaţă întreagă. Ne-a descris munca în acest sistem ca pe o armată bine pusă la punct, "o artă" din care a avut ce învăţa. Regretă mai ales disciplina pe care toţi cei implicaţi în alimentaţie publică şi turismul de pe Litoral şi din toată ţara o aveau atunci. A lucrat la nivel înalt dacă ne gândim că a fost cooptat de nenumărate ori în loturile de personal care asigura protocolul de deservire a delegaţiilor de şefi de stat. Vara, în plin sezon, era la Neptun, iar în restul timpului avea totdeauna valiza gata de plecare, ca un soldat în rezervă. Şi era foarte des chemat "la luptă".

Ne-a povestit mai multe întâmplări din acea perioadă, lucruri care se petreceau în sistemul în care lucra, trăiri personale, oameni pe care i-a întâlnit: "Erau situaţii în care plecam de la Neptun câte cinci zile, iar la întoarcere, primul lucru pe care îl făcea soţia mea era bagajul meu pentru următoarea plecare de acest gen.

Îmi punea 2-3 cămăşi, câteva lucruri de lenjerie intimă, tot ce mi-era necesar într-o deplasare. Odată n-am stat decât o oră acasă de la venire şi m-au sunat să plec la Bucureşti. Plecam cu trenul de obicei. Eram chemat la toate zilele mari, cum erau 30 Decembrie, care era atunci Ziua Republicii, apoi rămâneam în continuare şi pentru masa de Revelion a Tovarăşului, la 23 August, tot aşa plecam, de câte ori se dădea un dineu foarte important mă chemau, la fel şi de 7 ianuarie, de ziua ei, de 26 ianuarie, de ziua lui. Tot timpul pe drumuri".

"Am fost şeful unui restaurant în Neptun, cu peste 200 de locuri, plus terasa de vară, care avea un dever foarte mare. La un moment dat, era plin de turişti străini pe Litoralul nostru pentru că, după cum ştiţi, consorţiul Neckermann trimitea aici turişti germani. Unitatea făcea parte din Gospodărirea de Partid, erau unităţi ale UICC Carpaţi, care erau efectiv ale conducerii de atunci.

Astfel de sucursale existau în toată ţara. În fiecare judeţ era o unitate de cazare şi alimentaţie, toate acestea erau arondate gospodăririlor de partid. Serviciul era foarte bine pus la punct, mergeau treburile strună. Practic, prin aceste unităţi era deservit tot activul de partid, toţi oamenii din funcţiile de conducere aveau acces la ele. Soţia mea a lucrat şi ea la fel, în Staţiunea Neptun." Cum la Neptun se afla reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu, acolo se petreceau destule reuniuni de lucru sau vizite oficiale. În acele zile, şeful de unitate era la datorie.

"Eram anunţaţi despre vizită cu câteva zile înainte. Organizarea propriu-zisă se făcea la Bucureşti, era un serviciu specializat în aşa ceva, ei ne dădeau doar ordinele, ne dădeau pe listă câte persoane sunt la masă, ce meniu trebuie să pregătim, ce obiective avem în primire, tot ce era nevoie să ştim. Noi pregăteam absolut totul ca la carte.

Totdeauna eram verificaţi la sânge. Trebuia să avem analizele medicale perfecte, arătam carnetele de sănătate, apoi trebuia să spunem tot, inclusiv ce mâncasem acum 30 de ani, de exemplu, ei trebuia să ştie totul despre noi, să fim curaţi la dosar, ştiau totul inclusiv despre rudele noastre. Nici o abatere, nimic. Sunt sigur că eram şi urmăriţi, poate şi eu aveam o «codiţă», dar nu am descoperit niciodată cine este, doar atât mi-am dat seama de asta când vorbele mele se auzeau mai departe. Era cineva dintre noi..."
L-A VĂZUT DE APROAPE PE GERALD FORD LA NEPTUN
La Neptun cea mai importantă vizită a fost aceea în care a venit preşedintele american Gerald Ford şi când, contrar protocoalelor, Ceauşescu împreună cu el au mers pe jos de la vilă la restaurantul Calu' Bălan.

Omul nostru şi-a amintit şi o mică întâmplare de la Clubul din Neptun: "Era sărbătorit într-un an ministrul Virgil Trofin, împlinea 50 de ani, mi se pare. Era ceva mai intim, dar tot s-au strâns cam 100 de persoane. Noi am respectat protocolul de deservire - care era standard, nu puteai sa rămâi cumva în urmă, stricai designul, ieşeai în evidenţă şi era de rău - şi mie mi-a revenit să îl servesc la masă chiar pe Nicu Ceauşescu. Şi el mă cheamă aşa discret şi îmi zice: «Dacă eşti băiat isteţ spune-i cântăreţei să cânte mai departe de microfon!...». Nu mai ştiu cine era cântăreaţă, nu era în mare vogă, iar unul de pe margine dintre cei ne supravegheau a venit imediat la mine şi m-a întrebat ce dorea tovarăşul... I-am spus, iar el a rezolvat problema".

Fostul şef de restaurant ne-a mărturist cu mândrie că n-a lipsit de la nici o recepţie dată la venirea vreunei delegaţii la nivel foarte înalt când aceasta s-a petrecut la malul românesc al Mării Negre. "Am fost prezent şi la Bucureşti la destule recepţii şi dineuri oficiale. Ei alegeau oamenii din toată ţara, pe cei mai buni. De exemplu, la un dineu la Comitetul Central de 150 de persoane trebuia să fie un personal de deservire de cel puţin 80 de oameni, în afară de cei de pe partea auxiliară. Ne chemau pe noi, cei care eram disciplinaţi şi ne vedeau de treabă. Eram cazaţi în Bucureşti fie la Hotel Tolstoi, fie la unitatea de pe Kiseleff. Mai eram chemaţi şi pentru delegaţii de mai mică importanţă. Am fost odată şi la una condusă de Nicu Ceauşescu, parcă era un congres al tineretului. Când venea un şef de stat mergeam şi la aeroport, căci trebuia să fim pregătiţi cu orice, dacă oaspetele dorea ceva acolo, trebuia imediat să-i oferim. În alimentaţia publică dacă nu e disciplină nu faci nimic! Totul trebuie să fie cursiv de la A la Z", a mai spus Doru Ulmu.

DESERVIREA SE FĂCEA DUPĂ UN PROTOCOL STRICT
"Cum era când serveam la aceste mese importante? Era ceva măreţ, impunător când intram în sala somptuoasă de la Palatul Comitetului Central, cu bolţile acelea frumoase. Erau trei mese mari aşezate în formă de U, pe mijloc era un covor. Noi intram printr-o parte, aşteptam câteva secunde, iar la un semn plecam toţi în acelaşi timp şi ajungeam în mijloc, pe covor, pe două rânduri. Număram în minte până la cinci şi, la un semnal discret făceam deservirea. Apoi ne adunam pe covor şi plecam toţi în acelaşi timp. Toţi purtam mănuşi albe, era foarte frumos.

Pentru educaţia mea a fost ceva frumos, fără discuţie, am ajuns undeva unde nu bănuiam. Să ştiţi că am învăţat multe lucruri bune în profesia aceasta. Nu mă băgam în discuţii inutil, ştiam cât şi când sau dacă e cazul să vorbesc. Ştiam să port o discuţie cu o persoană importantă în stat. Odată am mers la masă la Revelion, iar Ceauşescu s-a dus să hălăduiască pe la Sala Palatului, iar miniştrii şi toţi cei invitaţi îl aşteptau, nu îndrăzneau să se atingă de mâncăruri, masa era plină de bunătăţi, venea miezul nopţii şi el nu mai ajungea. De băut le mai aduceam câte un pahar. şi erau acolo toate mărimile vremii şi de plictiseală au început să glumească între ei: «Măi, ce te uiţi aşa la nevastă-mea?». Noi eram foarte discreţi, era şi pâinea noastră în joc şi chiar viaţa..."

Cum erau cei doi Ceauşeşti la masă? Cel care i-a servit de multe ori ne-a povestit că erau tăcuţi, iar invitaţii erau destul de timoraţi, nu se vorbea aproape deloc. La un Revelion, a auzit-o pe Elena Ceauşescu pentru singura dată spunând ceva care i-a relaxat pe toţi cei de faţă. După ce au băut şampania s-au repezit mai mulţi să pună paharele goale pe tava unui chelner, iar un pahar neavând loc a căzut şi s-a spart cu zgomot. Cel cu tava a încremenit, dar "tanti Leana" a spus: "Nu-i nimic, cioburile aduc noroc!". Şi toată lumea a răsuflat uşurată.

După atâţia ani, fostul şef de unitate duce dorul unei recepţii la nivel înalt când totul părea o piesă de teatru perfectă, în care îşi punea mănuşile albe şi îşi interpreta rolul fără să greşească.