Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Redăm în continuare modul cum a rămas Constantin Dăscălescu în amintirile lui Dumitru Popescu şi Silviu Curticeanu.
"Am mai avut un muncitor promovat de N.C, scrie Dumitru Popescu. La rang foarte înalt - C. Dăscălescu, surprins de prăbuşirea din Decembrie '89 în postul de prim-ministru al României. Acesta nu avea trăsăturile generaţiei proletare edulcorate, de după Dej, şi însuşi Ceauşescu l-a ţinut mult timp în rezervă, la judeţ, conştient că poate strica imaginea regimului său, pe care-l voia şlefuit, emancipat, suficient de evoluat să facă faţă deschiderii spre Vest.
Dăscălescu rămăsese un troglodit. Dispreţuia "de plano" cultura, manierele şi orice rigori morale în politică. În judeţul lui se bătuse orbeşte pentru investiţii, nu atât ca să ofere populaţiei altă viaţă, cât pentru a-şi orna propriul curriculum vitae cu mari ctitorii, pregătindu-şi trambulina de lansare spre centru. Elena Ceauşescu, marea nostalgică a mâinilor de fier proletare de altă dată, l-a determinat pe N.C. să-l aducă în Centrală, pentru început ca secretar cu agricultura, funcţie necunoscută până atunci, şi, apoi ca numărul doi al Partidului, secretar organizatoric. Pe unde a trecut, Dăscălescu a tunat şi a fulgerat, personalitatea lui neputându-se închega şi exprima în ceva coerent, ci numai în exclamaţii radicale şi în sentinţe sumare, fără drept de apel.
Nu se jena de nimeni, era obraznic faţă de toată lumea, nu stima şi nu respecta nici o persoană, în afara celor doi de care depindea. Era eliptic, lipsit de argumente, dar categoric, univoc, inflexibil. Activiştii îi spuneau "Baiazid", având în vedere probabil porecla de "Fulgerul", a unui sultan, potrivită poate ca tactică războinică, nu ca metodă de conducere paşnică. Observasem că are tupeul mitocanului, dar nu îi acordam atenţie; până când primii-secretari, foştii lui colegi, mi-au schiţat cu ocazia călătoriilor prin ţară, portretul lui de aproape. Îl detestau, nu fiindcă fusese promovat (devenindu-le sergent instructor), ci pentru că nu-şi mai recunoştea provenienţa din respectiva tagmă. Îl descriau ca pe unul dintre cele mai primitive instrumente de lucru folosite în cauze lipsite de acurateţe, unde nu aveau ce căuta scrupulele, ezitările, procesele de conştiinţă.
Ca prim-ministru, a primit însărcinări de vechil; N.C. s-a dispensat de o capacitate conceptuală în fruntea guvernului, de o minte selectivă şi sintetică, închipuindu-şi că poate suplini singur aceste funcţii. I-a încredinţat lui C.D. însărcinarea să-şi ia o bâtă şi să-i caftească pe miniştrii sau cel puţin să izbească năpraznic în masa de şedinţe cu ea, pentru a înspăimânta lumea. Când prezenta bilanţurile sau programele guvernamentale, şi N.C. desfiinţa aceste documente, fiindcă erau cu adevărat proaste sau fiindcă îi plăcea lui să-şi dea importanţă, Dăscălescu lua cuvântul şi îi făcea pe miniştri albie de porci, uitând cu desăvârşire că cea mai proeminentă semnătură sub care fuseseră înaintate era a sa. N.C. îl privea cu greaţă şi uneori îi spunea de la obraz: «Dar tu n-ai văzut ce semnezi? Nu le-ai trimis tu spre aprobare?» Obrazul lui Dăscălescu era aşa de gros, că nu-i păsă de apostrofe şi continua să-şi bălăcărească nestingherit colaboratorii.
Odată, când N.C. a vrut să cunoască părerea noastră expresă despre Guvern am spus că îl găsesc incompetent, incapabil să formuleze o politică economică raţională şi, în plus, lipsită de atribuţii clare, majore, prezentându-se într-o funcţionalitate rutinieră, fără perspectivă. N.C. a preferat să închidă discuţia dintr-o dată, dezinteresat de asemenea opinii, iar primul-ministru nu mi-a mai dat bună ziua cel puţin un an, trădând o filialţie discretă cu Dănălache, C.D. a putut reedita, în conjunctura deplorabilă a deceniului al nouălea, personajul sinistru pe care revirimentul politic de după 1965 îl aruncase la gunoi, ca dezgustător deşeu al dictaturii proletare."
"Încercam, când Andrei, când eu, să bolborosim ceva pentru a-l mai potoli şi a face şedinţa ce urma cât de cât suportabilă, şi-a amintit Silviu Curticeanu; (...) Îmi amintesc că odată, într-o astfel de situaţie, împreună cu Andrei, după ce am fost rugaţi cu insistenţă de primul-ministru să facem ceva ca să-l îmbunăm, am reuşit să-l aducem la sentimente normale, după ce i-am demonstrat că producţia realizase, totuşi, un procent de creştere de aproape 7%, iar încasările valutare erau substanţiale (peste 600 milioane de dolari şi 500 milioane de ruble); în timp ce amândoi îi explicam lui Dăscălescu, epuizaţi, modul de desfăşurare a ostilităţilor şi succesul nostru relativ, Ceauşescu ne cheamă din nou, de data aceasta pe toţi trei, fiind potolit, aşa cum îl lăsasem, pentru a organiza şedinţa cu miniştrii; nici nu intrăm bine în birou, şi primul-ministru se repede să-şi facă o autocritică demagogică, ba mai mult, să ţipe ca din gură de şarpe că nu este de acord cu "unii tovarăşi", care "iau în considerare numai procentul de creştere a producţiei şi volumul încasărilor, fără să se ţină seama de sarcinile planificate".
Am rămas trăzniţi, şi, ieşiţi afară din birou, eu am înjurat în sân ca un birjar şi, împreună cu Andrei, i-am promis lui Dăscălescu că altă dată o să aibă el plăcerea să asiste la citirea planului; din păcate, nu ne-am ţinut nici unul de cuvânt!"
Citește pe Antena3.ro
