Amintiri din copilărie: Bişniţă în garsoniera confort II din Colentina

Era iarnă. Împreună cu mama şi o colegă a ei cu soţul urma să mergem acasă la Tanti Lizica. Tanti Lizica era fochistă la întreprinderea la care lucrau ai mei. Asta scria pe cartea ei de muncă, dar adevărata Tanti Lizica nu era cunoscută de toată lumea. Ci doar de cei care meritau, care se ridicau la nivelul puterii să ţină un secret teribil.

Dacă aveai nevoie de câteva săpunuri Fa pentru asistentele de la spital, Tanti Lizica îţi aducea. Dacă voiai ness pentru doctoriţă, tot ea te servea. Putea fi văzută mergând liniştită pe holurile lungi cu o găleată jegoasă în care era o cârpă. Dar sub cârpă aşteptau pla­sarea con­fi­denţială, după toate regulile conspirativităţii, bunătăţi care deschideau uşi, salvau vieţi sau doar satisfăceau mici vicii de cafegiu şi fumător. Kent, cafea na­turală, ciocolată chinezească în două variante, cea mare cu fagure de miere şi cea mică, cu peştişori, bomboane de pom, deodorante.

Uşa biroului se deschidea şi Tanti Lizica intra cu capul plecat. Îşi făcea puţin de lucru pe lângă coşul de gunoi şi câteva pri­viri pe sub marginea trasă spre ochi a baticului spuneau ese­n­ţialul: mar­fa sosise. Mama se ridica de la ma­şina de perforat cartele în ritm stahanovist, aranja nişte cutii cu hârtie şi, absolut indiferentă, îşi lua cana de cafea şi ieşea pe hol. Tanti Lizica mai stătea puţin, întreba ceva fără importanţă, cineva mârâia un soi de răspuns şi se trecea la faza a doua a operaţiunii: plasarea obiec­telor.

În umbra uşii de la toaletă, banii, neapărat po­triviţi, erau trecuţi în mâna murdară a biş­niţăresei. Apoi, cu un gest de Coperfield, Tanti Lizica făcea să apară comanda din găleata-joben. Deja mama ajunsese pe un loc fruntaş în întrecerea socialistă pentru câştigarea simpatiei Lizicăi şi avea parte de onoarea să intre în casa ei, pentru a ridica o comandă serioasă.
Garsoniera magică era undeva prin Colentina. Domnul G a tras maşina la colţul blocului şi a spus: "Vă aştept aici".

Fără îndoială, dacă afară n-ar fi bătut un vânt năpraznic şi domnul G n-ar fi fumat în maşină ca un turc aş fi fost lipsit de plăcerea de a o vedea pe Tanti Lizica în toată măreţia ei co­mercială. Am urcat încet, după indicaţii şi mama a sunat scurt. Vizorul s-a umbrit, apoi uşa s-a deschis de un lat de palmă, opridu-se cu icnet în lanţ: "V-aţi întâlnit cu cineva pe scări?". "Nu", spuse mama în şoaptă, speriată.
După ce ne măsură din cap până-n picioare, deschise uşa de o jumătate de metru. "Intraţi mai repede".

Holul era întunecos, dar vocea poruncitoare ne trase după ea:
"Haideţi! Nu vă dezbrăcaţi, să terminăm repede", mai spuse biş­niţăreasa. În cameră avea o masă cu patru scaune, un televizor cu lămpi, o mică vitrină plină de bibelouri şi un recamier uriaş. Ne aşezarăm şi listele de comenzi apărură pe masă. "În­cepem cu tine", zise Tanti Lizica spre mama. "Spune!" "Doi pui, o ciocolată...". "Stai! Pe rând. Deci doi pui". Tanti Lizica ieşi pe hol, se auzi o uşă de congelator şi apăru cu doi pui în mână: "Bagă-i în sacoşă şi dă banii!". "Păi, la final, toţi odată, nu?", făcu mama cu glas rugător. "Nu, că ne încurcăm! Dă banii". Mama scoase banii şi Tanti Li­zica începu să numere. Apoi dispăru în bucătărie şi veni cu un borcan cu mărunt şi un portofel. Dădu restul şi zise: "Mai departe, o ciocolată, da?". "Da, de fapt două că vrea şi Carmen una". "Am spus pe rând", mârâi Tanti. Dispăru în hol şi dintr-o debara veni cu ciocolata. "Banii!"

Aşa, din diverse cotloane, de pe balcon, din debara, din lada recamierului, ciocolata chinezească, puii, cafeaua, deodorantul, să­pu­nurile au ajuns în prima sacoşă a mamei care era lac de apă. A doua sacoşă se umplu cu orez, zahăr, ulei. A treia, mai mică, cu ouă. Urmă colega mamei, după acelaşi model: ia marfa, dă banii, na restul. La final veni încercarea hârtiei igienice. Cum să iei câteva zeci de suluri de hârtie când ai mâinile ocupate cu sacoşe burduşite? Tanti Li­zica a poruncit: "Dă cordonul!". Mama, siderată, îşi scoase cordonul paltonului şi i-l dădu. Tanti Lizica a înşirat sulurile pe cordon, ca pe nişte mărgele uriaşe, apoi a atârnat de gâtul mamei această bijuterie superbă. A urmat ieşirea, organizată profesio­nist de Tanti. După o analiză atentă a holului prin vizor, a crăpat uşa şi a făcut cercetarea în adâncime. Apoi a luat o mătură de lângă uşă, a ieşit pe hol şi a început să măture preşul, scrutând toată scara. "E liber, puteţi ieşi. Nu vorbiţi cu nimeni!"

În micul Volkswagen "broscuţă" plin de fum ne-am îngrămădit cum am putut cu sacoşele pe noi şi hârtiile igienice în cap. "Ce-aţi stat, mă, atâta?", făcu domnul G. Am început să râdem ca nişte descreieraţi. Din gură mi s-a prelins o picătură de ciocolată pe pulover, în dreptul inimii. Apoi mi-am tras sufletul, am lăsat capul pe spate. Pe pieptul meu de copil ciocolata părea o urmă de glonţ.  
Dan CÂRLEA