Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înainte de a veni în România, era deja o cântăreaţă consacrată, cu albume şi concerte peste graniţele Moldovei. Deşi de România o despărţeau doar câteva zeci de kilometri, Anastasia Lazariuc nu avusese încă ocazia de a cânta pentru publicul din patria-mamă.
Prin primăvara lui 1989, a început să primească telefoane de la "domnul Ilie" - cum ţine minte Anastasia că s-a recomandat persoana - un impresar din zona Iaşi-Botoşani, care a insistat, timp de vreo lună, ca solista să susţină un turneu în România. "Având multe contracte, nu puteam să promit acestui domn că voi onora invitaţia, deşi tentaţia era mare: era vorba despre România, ţara părinţilor mei. În plus, despre România ştiam şi noi, moldovenii, cât ştiaţi şi voi despre Moldova. Îmi doream să văd cu ochii mei ţara în care aveam rădăcinile. De multe ori am ajuns cu spectacole în localităţi din apropierea graniţei şi nu vedeam decât puţine luminiţe...", îşi aminteşte Anastasia Lazariuc.
Lucrurile au urmat făgaşul dorit atât de impresarul român, cât şi de artista din Republica Moldova.
Astfel că, în perioada septem-brie-octombrie 1989, Anastasia Lazariuc, însoţită de trupa Amor, compusă din cinci instrumentişti, a susţinut un turneu care cuprindea foarte multe localităţi din Moldova românească, de la Iaşi şi Botoşani până la Brăila şi Galaţi. "La început nu am înţeles de ce nu merg prin toată România. Abia mai târziu am aflat că sunt foarte populară în zona Moldovei, unde oamenii mă ştiau pentru că mă văzuseră şi auziseră la televiziunea din Chişinău. Cunoşteau repertoriul meu, lucruri din viaţa mea, ceea ce a fost impresionant pentru mine, care mă aşteptam să fiu o necunoscută în România. Am fost una dintre primele interprete din Moldova care am trecut Prutul", continuă Lazariuc.
Domnul Ilie i-a propus Anastasiei să nu meargă singură în acest turneu, ci împreună cu un artist român. "I-am lăsat libertatea de a-mi alege orice coleg de scenă crede el că e potrivit. Dânsul mi l-a propus pe Mihai Constantinescu, pe care nu-l mai văzusem decât la un singur spectacol dedicat compozitorului Eugen Doga, la Chişinău. Mihai cânta pe negative, dar băieţii din trupa mea suplimentau live, per total a sunat foarte bine. În această formulă am parcurs o lună de turneu, a câte trei spectacole pe zi. Pentru că a mers extrem de bine, domnul Ilie mi-a propus să mergem în anul următor cu spectacolul în toată ţara. Dar n-a mai fost cazul, între timp a venit Revoluţia", povesteşte artista.
Despre unicul turneu pe care l-a susţinut în România comunistă însă, Anastasia Lazariuc îşi aminteşte, cu nostalgie şi emoţie, că a fost copleşitor de emoţionant. Să ai trei spectacole într-o zi, uneori în acelaşi oraş, şi de fiecare dată să ai sala plină de melomani care-ţi cunosc piesele, nu-i puţin lucru: "Era bătaie la intrare. Efectiv, nu se golea bine sala, că se umplea cu alt public. Iar sălile erau destul de mari, pentru că domnul Ilie aranjase să cântăm mai ales în săli de sport şi mai puţin la casele de cultură".
Anastasia a trecut Prutul înapoi cu un autocar plin de cărţi în limba română - poate cel mai frumos cadou pe care-l putea duce copiilor ei. Era fericită că fetiţa ei, Ileana, care tocmai intrase în clasa I, avea astfel suficiente cărţi în grafie latină şi nu era nevoită să citească din tipărituri cu litere chirilice. O parte din acele cărţi a ajuns şi la prieteni ai familiei Lazariuc, dar şi la câteva şcoli şi grădiniţe. Cu bani nu s-a întors în Moldova, pentru că nu avea voie. Dar cu suma câştigată în această lună de turneu - care era echivalentul a aproximativ două Dacii, şi-a cumpărat diverse lucruri pe care le-a dus la Chişinău.
Dincolo de desele recitaluri pe care le-a susţinut atunci, Anastasia Lazariuc şi-a găsit puţin timp şi să cunoască ţara pe care întotdeauna îşi dorise să o vadă. Venea dintr-un comunism într-un alt comunism. Şi totuşi, cele două ţări nu semănau deloc: "În Moldova n-am simţit lipsa căldurii sau a curentului electric, iar mâncarea nu a fost niciodată pe raţie. Comunismul rusesc era mai omenos decât cel românesc. Am rămas şocată când, în România, am văzut zeci de magazine cu vitrinele goale şi la hotel tremuram de frig. Dar atunci mi-am adus aminte de reacţiile artiştilor români care cântau la Chişinău: când ajungeau la petrecerile de după spectacole, nu se mai opreau din mâncat şi umblau cu pastilele de Colebil după ei. Atunci nu pricepeam de ce se comportă de parcă n-au mâncat de săptămâni întregi, dar am înţeles când am văzut ce puţină şi proastă mâncare era în România".
Citește pe Antena3.ro
