x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Aş ajunge un maior cu burtă, chelios şi nebun!"

0
Autor: Monalise Hihn 27 Oct 2009 - 00:00
Arhiva personală a familiei Stângă/
Vezi galeria foto


În octombrie 1989, căpitanul Ioan-Mircea Stângă încerca să părăsească armata. Făcuse o serie de cereri de trecere în rezervă, care îi fuseseră respinse. Reuşise doar să se mute de la o unitate din Hunedoara la una din Sânpetru. Transfe­rul nu fusese încă finalizat, iar ofiţerul continua să lucreze la UM nr. 01933 din Hunedoara. Avea un băieţel de 11 ani, pe care îl iubea enorm, la fel ca şi pe soţia sa. Nici unul nu bănuia că peste doar câteva săptămâni, Ioan-Mircea se va muta... în ceruri.


TRANSFERAT ÎNCĂ DIN LUNA AUGUST

În octombrie 1989, Ioan-Mircea Stângă avea gradul de căpitan şi lucra la UM 01933 de aviaţie şi apărare antiaeriană din Hunedoara, unde era şef la Tehnică. În 1976 absolvise ca şef de promoţie şcoala de Ofiţeri Auto de la Piteşti. Drumul său a ajuns în judeţul Hunedoara. Aici a cunoscut-o pe Ana, cu care s-a şi căsătorit. Cei doi aveau un băieţel.

Viaţa îşi urma cursul firesc. Aproape nimic nu tulbura liniştea unei familii de oameni încă tineri, ce aveau un copil frumos şi puţin răs­făţat. Cu o singură excepţie: Ioan-Mircea Stângă era dezamăgit de armată şi îşi dorea foarte mult să treacă în civilie. Chiar îi mărturisea soţiei că dacă va rămâne în armată o să ajungă "un maior cu burtă, chelios şi nebun". Se simţea străin în acea lume pentru care nu era croit şi în care nu-şi găsea locul.

În luna aprilie, în 1989 îi fusese respinsă ultima cerere de trecere în rezervă. Într-o adresă scrisă agramat, căpitanul Ioan-Mircea Stângă era anunţat de către conducerea unităţii militare că înaintase o cerere insuficient justificată pentru trecerea în rezervă. Apoi, în 23 august, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, nu s-au mai făcut decât puţine înaintări în grad. În aceeaşi lună, ofiţerul reuşise să îşi ia tran­sferul la o unitate în Sânpetru. Familia Stângă voia să se mute la Haţeg, pentru că băieţelul avea probleme de sănătate, iar părinţii lui s-au gândit că acestea vor fi ameliorate într-un oraş care nu era poluat precum Hunedoara. Totuşi, la trei luni de la obţinerea transfe­rului, nu i se dăduse încă drumul să plece la noul său loc de muncă.


PASIONAT DE MAŞINI, MUZICĂ, TENIS ŞI FOTOGRAFIE

Ioan-Mircea Stângă provenea dintr-o familie ce nu avea tradiţie mi­litară. Fiu al unui inginer chi­mist, el a ajuns din întâmplare să ur­meze şcoala de ofiţeri. A fost mai mult pasiunea pentru maşini, pe care i-a transmis-o şi fiului său, Mir­cea. Pe acesta îl iubea nespus. Co­pilul îşi adora tatăl şi îl asculta cu sfinţenie.

"Mergeau amândoi cu bicicletele. Şi le reparau în faţa blo­cu­lui. Mircea îl iubea foarte mult pe tatăl lui. Cu mine mai făcea na­zuri, dar dacă tatăl lui îi spunea ceva, asculta fără să comenteze. So­ţul meu nu avea nimic din stilul cazon al multor ofiţeri şi nici nu s-a purtat vreodată dur cu băiatul nos­tru.

Făcea lecţiile cu el mai mult decât mine. Erau tare apropiaţi", îşi aminteşte Ana Stângă. Muzica, fil­mele şi lectura erau alte pasiuni ale ofiţerului. "Asculta muzică, mai ales Bee Gees şi Loredana Groza. Juca tenis şi citea foarte mult. Ţin minte că împrumutam cărţi, pe care trebuia să le returnăm rapid şi, de aceea, stăteam noaptea şi ci­team. Îl încântau ieşirile la iarbă verde. Era pasionat de fotografie. Am şi acum o mulţime de instantanee făcute de el. Îi plăceau animalele şi adesea le-a surprins pe film în tot soiul de ipostaze. Avea mulţi prieteni, unii dintre ei fiind colegi cu el încă din liceu sau şcoala de ofiţeri. De Sărbători, primea felicitări de la generali, care îi fu­seseră profesori. Doar de la serviciu venea, uneori, abătut", conti­nuă soţia lui Ioan-Mircea Stângă. Cu­nos­cuţii îl descriu ca pe un om se­rios, corect şi conştiincios.
"BINE CĂ N-AU DAT ALARMA DE CRĂCIUN!"
Săptămânile s-au scurs, iar ofiţerul nu a reuşit nici până în luna decembrie să plece de la unitatea din Hunedoara. În schimb, valiza lui de alarmă se afla deja la noul loc de muncă. În 17 decembrie era liber şi a plecat, cu treburi, la nişte rude de la Brad. Până la sosirea lui acasă, cei de la serviciu l-au sunat şi i-au transmis un cod. "Au telefonat cei de la UM 01933 şi au întrebat de el. I-au transmis prin mine un cod - Munţii de aramă -, parcă aşa era. Mircea s-a întors de la Brad şi i-am spus să se prezinte la serviciu că au dat alarma. Mi-a răspuns: Bine că n-au dat-o în ziua de Crăciun!

A plecat la unitate în aceeaşi seară. El urma să intre în concediu în data de 23 decembrie, avea aprobate zece zile. Mergea cu fiul nostru la Braşov, la părinţi. M-a sunat a doua zi şi m-a rugat să îi sun pe socrii mei şi să le transmit că nu va mai ajunge. Chiar a spus că are impresia că nici de Crăciun nu vor fi liberi", reme­morează Ana Stângă. Tot în ziua de 18 decembrie, toţi ofiţerii care mai erau la UM 01933, dar care ob­ţi­nuseră transfer în altă parte, au fost trimişi la unităţile de care apar­ţi­neau. Lui Ioan-Mircea Stângă i s-a cerut să mai rămână, să nu plece la UM 02303, unde trebuia să fi ajuns încă din luna august.


"OARE O SĂ-L MAI VĂD VREODATĂ?!"
Consemnaţi în unitate, militarii din Hunedoara aşteptau noi ordine. În data de 20, Ioan-Mircea Stângă şi un alt coleg au părăsit unitatea, mergând fiecare pe la casele lor, de unde urmau să îşi ia schimburi şi bani. "A stat un pic acasă. Am povestit, după care s-a întors la serviciu. A fost ultima oară când l-am văzut în viaţă. Când a plecat, am ieşit pe scări. S-a uitat înapoi, la mine. Într-o fracţiune de secundă mi-am spus: Oare o să-l mai văd vreodată?! A plecat, iar eu urma să merg la Haţeg, unde era deja cel mic.

Pentru că Mircea nu mai putea să îşi ia concediul, am decis să merg la părinţii mei şi, în funcţie de ceea ce se întâmpla, stabileam cum vom petrece Sărbătorile", spune Ana Stângă. A mai vorbit apoi la telefon cu soţul său, ultima oară în 22 de­cembrie. "Începuseră să se preci­pite lucrurile. Îmi era teamă pentru noi, la Haţeg, unde se auzeau tot felul de zvonuri. Nici o clipă nu m-am gândit că soţul meu ar putea fi în pericol. În mod inexplicabil, în toiul nopţii a început să îmi tremure bărbia, iar dinţii îmi vibrau în gură. Îmi era teamă. Tatăl meu, enervat de ceea ce păţisem, mi-a şi spus: «Po­to­leşte-te, că te bat!»", îşi aminteşte soţia ofiţerului.


OPT GLOANŢE ÎN SPATE ŞI UNUL ÎN PICIOR

În 22 decembrie, căpitanul Ioan-Mircea Stângă a intrat de serviciu între orele 21:00 şi 24:00. Colega care urma să-l schimbe s-a simţit rău, astfel că ofiţerul a rămas s-o înlocuiască. Între timp, în zona UM 01933 a în­ceput să se tragă. Era ceaţă şi întune­ric. Pe la ora cinci dimineaţa, căpita­nul Ioan-Mircea Stângă a fost găsit mort, răpus de opt gloanţe trase în spate, iar un altul în picior. Când l-au găsit, era chircit, avea pumnii strânşi şi o buză muşcată. Era prima victimă de la Hunedoara. S-a bucurat de li­bertate abia vreo 12 ore. Peste fix două săptămâni urma să împli­nească 36 de ani.
"ÎMI PARE TARE RĂU!"
În dimineaţa de 23 decembrie, după o noapte în care tremurase din toate încheieturile, Ana Stângă dă un telefon la UM 01933. Cere să vorbească cu soţul ei, dar cel care i-a răspuns la telefon i-a spus că ofiţerul e undeva prin curte şi momentan nu poate veni. Câteva ore mai târziu, tatăl ei s-a întors de la CEC-ul la care lucra în Haţeg şi i-a pus o pastilă în palmă, rugând-o s-o bea. "Cred că era diazepam. Apoi, mama mi-a spus că tata a auzit că Mircea e rănit. Aşa se auzise la Haţeg.

I-am explicat că n-are cum să fie, pentru că eu am sunat la unitate şi mi s-a transmis că e prin curte şi nu poate să vină chiar acum la telefon. Chiar i-am zis fiului meu Uite ce zice bunica! A auzit că tati e rănit, dar eu nu cred aşa ceva! - Băiatul meu a replicat: «Nici eu!». Spre seară mi-a telefonat o vecină. Îmi repeta întruna să mă întorc repede la Hunedoara. Am tot întrebat-o: De ce să vin?! E Mircea rănit?! Femeia a început să plângă. M-am uitat la mama, care făcuse ochii mari. Nu ştiam cum să reacţionez, iar vecina mea plângea tot mai tare şi printre suspine îşi tot cerea scuze. Eu atât îngăimam: Spune-mi, ce-i cu el?, şi mama plângea în hohote. Nu ştiam cum s-o calmez. Am pus telefonul jos şi am observat că fiul meu dispăruse. Ne-am dus după el. Era într-o cameră, lângă un fotoliu, în genunchi. Plângea şi zicea: Mami, de ce tocmai acum, când aveam mai multă nevoie de el?!. Mai târziu mi-am amintit de ceea ce păţisem în timpul nopţii. Cred că am făcut acea criză exact în momentele în care soţul meu murea. Ora coincidea. De altfel, am înţeles că nu ar fi decedat pe loc. Nu-mi venea să cred!", adaugă Ana Stângă.


AUTOR NECUNOSCUT
A murit sâmbăta, dar până lunea nu a putut nimeni să-i facă autopsia. Familia l-a văzut abia în ziua de Crăciun, când s-a dus să îl ridice de la morgă. "Fratele meu l-a văzut primul. Mi-a spus că era chircit şi că arăta ca un om care era gata să izbucnească în plâns. Avea pumnii strânşi. Aşa au şi rămas! O rafală de mitralieră l-a doborât. Se zvârcolise. Fusese îmbrăcat cu un fâş îmblănit. Îl păstrez şi acum. Pe el urmele de gloanţe seamănă cu cele făcute de un cui încins. Până şi centura a fost străpunsă ca de un pumnal. A mai avut şi un glonţ în picior. Cine o fi vrut să-l oprească?! Gloanţele nu au ieşit din el. N-am crezut că e adevărat nici când l-am adus acasă. Îmi venea să îl scutur şi să îi spun "Trezeşte-te!", parcă îmi zâmbea din sicriu. Nici astăzi nu îmi vine să cred că e adevărat, că au trecut aproape două decenii şi că el nu mai e aici!", încheie Ana Stângă.

Ioan-Mircea Stângă a fost în­mormântat la Haţeg în data de 27 de­cembrie 1989. A fost înaintat, post-mortem, la gradul de maior. Nici astăzi nu se ştie cine l-a îm­puşcat. Autorul a rămas necunoscut. O stradă din Hunedoara a primit numele ofiţerului. Astăzi, soţia lui Ioan-Mircea Stângă locuieşte la Hu­nedoara, iar fiul ei, Mircea, s-a stabilit la Timişoara. Din păcate, pentru ei, de 20 de ani, Crăciunul nu mai poate fi cea mai frumoasă săr­bă­toare a anului.
Citeşte mai multe despre:   special,   eroii revolutiei

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de