x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Baza materială turistică din România

0
26 Noi 2009 - 00:00
Baza materială turistică din România Facultatea de Drept/


Apropierea sărbătorilor de iarnă îi fă­cea pe mulţi români să se gân­dească unde îşi vor petrece sfârşitul de an. În 1989, România beneficia de o reţea bine pusă la punct de staţiuni de agrement accesibile pentru toate buzunarele. Despre baza materială turistică din anii ’80 şi-a publicat amintirile fostul ministru de resort, Ion Stănescu, titular al postului în perioada 1984-1989. Cartea a apărut la Editura Paco în anul 2002, cu titlul: "Potenţial turistic românesc, Eldorado al viitorului". (Ilarion Ţiu)



Reţeaua de cazare turistică din România însuma circa 2.900 de structuri de cazare - respectiv hoteluri, ba­ruri turistice, vile şi/sau case de odih­nă, cabane şi popasuri turistice, răs­pân­dite pe întreg teritoriul ţării, în funcţie de valoarea potenţialului tu­ristic al fiecărui judeţ.

Capacitatea totală de cazare turistică era de 335.200 de locuri, faţă de numai 35.000 de locuri existente în perioada antebelică, repartizată după cum urmează:
- 156.450 de locuri (46,7%) pe Li­to­ralul Mării Negre (54% din capacitatea de cazare a ţării); diferenţa o admi­nistrau Sindicatele, Cooperaţia, BTB;
- 50.000 de locuri (14,96%) în staţiunile turistice balneare;
- 23.000 de locuri (6,9%) pentru turismul montan;
- 107.750 de locuri (31,5%) pentru turismul de tranzit.

Acestor structuri de cazare li se adaugă importanta bază materială pentru servicii turistice, constând în nu­meroase unităţi de alimentaţie pu­blică cu deservire preponderentă pentru turişti, baze de tratament în uni­tăţile şi staţiunile balneoclimaterice, instalaţii de protecţie şi ex­ploa­tare a resurselor minerale terapeutice, transport turistic auto (ca 800 "rent a car", cu şi fără şofer), mijloace auto proprii pentru transport marfă, transport pe cablu (telecabine, te­le­gon­dole, jocuri, săli şi centre multi­func­ţionale pentru agrement, gru­puri industriale pentru semipre­pa­ra­te culinare, spaţii frigorifice şi de de­pozitare, gospodării anexe, precum şi baza materială aferentă (hala de producţie şi de reparaţii) ale întreprinde­rilor de transport turistic, agrement, tipografii ale Institutului de Cer­cetări pentru Turism, de calificare şi per­fec­ţionare profesională, magazine speciale şi spaţii de depozitare a pro­duselor vândute pe valută, spaţii şi do­tări ale agenţiilor de turism, ale bi­rourilor de turism din străinătate etc.

Toată această bază materială a tu­rismului românesc constituie o im­portantă şi valoroasă componentă a avuţiei naţionale; în acest context sunt incorecte, inexacte şi sur­prin­ză­toa­re (relativ, dacă se are în vedere substratul) afirmaţiile actuale ale unor persoane oficiale că "turismul românesc a început să se degradeze încă din anii 1977-1980".

Este adevărat că, în conjunctura politică şi economică a României după anul 1980, respectiv opţiunea de plată şi lichidare a datoriei externe, izolarea din diverse cauze a României de circuitul european de schimburi de valori etc., s-a înregisrat o reducere continuă a numărului de turişti străini din statele occidentale sosiţi în România, dar aceasta nu a fost cauzată de presupusul declin al bazei mate­riale a turismului românesc.

Este oportun să prezentăm obiectiv, nu pe considerente politice sau de interese financiare ariviste, principalele caracteristici ale bazei mate­riale tursitice din perioada 1984-1989, perioadă în care am condus şi răspuns de activitatea Ministerului Turismului, refliefând atât părţile pozitive, cât şi pe cele negative ale acestor caracteristici:
- hotelurile care reprezentau 40% din totalul capacităţilor de cazare a structurilor turistice din România, construite în majoritatea lor după anul 1960, având în vedere durata lor de funcţionare de circa 70 de ani şi starea lor tehnică efectivă, construcţii relativ noi, cu structura constructivă şi de rezistenţă în stare bună sau foarte bună. Din totalul capacităţii hoteliere, un număr foarte mare (88%) erau hoteliuri de categoria I-a şi numai 10% hoteluri de categoria a II-a şi 2% hoteluri de categoria a III-a, iar acestea aveau, de regulă, capacităţi mici de cazare;
- reţeaua hotelieră era bine dezvoltată, majoritatea oraşelor având cel puţin o unitate hotelieră; această infrastructură turistică reprezentând un important suport al turismului de tranzit.
- dezvoltarea şi revitalizarea reţelei de staţiuni turistice; pentru toate formele de turism au apărut staţiuni turistice noi ca Jupiter, Venus, Saturn, Costineşti şi Neptun pe Litoral, Covasna, în turismul balnear, Durău, în tu­rismul montan, iar celelalte staţiuni vechi, îndeosebi cele incluse în circuitul internaţional, au căpătat o asemenea dezvoltare, încât practic pot fi considerate staţiuni noi.

Vom cita, la întâmplare, câteva exemple: Staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Sud, Mangalia (pe Litoral), Că­limăneşti, Olăneşti, Sovata, în turismul balnear, Poiana Braşov, staţiunile de pe Valea Prahovei, Semenic, Păl­ti­niş etc. în turismul montan sunt, pentru cei mai vârstnici, de nerecunoscut faţă de staţiunile din perioada antebelică. Se poate aprecia că această revitalizare, cu unele excepţii, a cuprins toate staţiunile turistice.
Baza materială a turismului s-a triplat în ultimii 25 de ani (până în 1990). Deceniile al VII-lea şi al VIII-lea au adus cele mai spectaculoase devoltări ale bazei materiale, atât din punct de vedere al numărului de locuri de cazare şi alimentaţie pu­blică, cât şi al nivelului calitativ al acestora. Sunt deceniile în care s-a construit în ritmuri foarte înalte aproape întreaga bază de confort sporit a tu­rismului. Deceniul al IX-lea aduce, de asemenea, creşteri semnificative de cica. 7 mil. zile-cazare a capacităţilor de pe Litoral, unde s-au construit cele mai moderne hoteluri din punct de vedere arhitectonic şi al confortului, ca şi reţeaua de hoteluri din oraşe, care a sporit cu peste 11 mil. zile-locuri, în 1987 faţă de 1980.

În perioada 1976-1985 (nu am inclus anul 1986 - anul accidentului de la Cernobîl, care a afectat puternic circulaţia turistică din ţara noastră, în special pe Litoral, reprezentând circa 32% din totalul locurilor de cazare) capacităţile comerciale au crescut cu 32,7%. Cea mai mare creştere au înregistrat-o staţiunile balneare, cu 54,5%, urmate de Litoral, cu 33,6%, localităţi 32,3% şi muntele cu 15,1%.

Aplicarea într-un concept nou a acţiunii de modernizare a bazei materiale turistice, ca obiectiv strategic principal, cuvânt de ordine în întreaga activitate turistică, nu un proces de "etapă", nu în momentul degradării structurii turistice, ci ca o acţiune permanentă, desigur, ea era realizată cu materialele, echipamentele, aparatura, instalaţiile şi dotările existente în acea perioadă în ţară.
- introducerea în turismul de tran­zit a efectuării de circuite turistice, unele cu rezonanţă internaţională, ca cele privind vizitarea mănăstirilor din Moldova şi Bucovina, a cetăţilor me­dievale transilvănene, trasee şi croa­ziere pe Fluviul Dunărea, în Delta Du­nării, trasee pe văile Prahovei, Oltului, Bicazului etc.;
- sindicatele şi ţăranii din agricultură dispuneau, pe lângă accesul facil în reţeaua structurilor turistice ale Ministerului Turismului, de importante reţele proprii (case de odihnă şi tratament) în principalele staţiuni turistice din ţară;
- acordarea unei îngrijiri atente a factorilor naturali ce constituiau principalele motivaţii a venirii turiştilor în staţiuni, respectiv calitatea plajei pe Litoral, explorarea în parametri optimi a resurselor minerale terapeutice în staţiuni balneoclimaterice, a domeniului schiabil, a cabanelor şi a tra­seelor montane.
Din păcate au existat şi carenţe şi disfuncţionalităţi importante ale bazei materiale turistice care, cu toate eforturile întreprinse, din cauze multiple şi complexe, nu au putut fi decât parţial rezolvate.
Dintre acestea voi menţiona doar câteva:
- gradul inferior de confort al structurilor turistice din România, în comparaţie cu standardele europene. Cauzele acestei stări de fapt porneau de la nealinarea criteriilor noastre de clasificare (pe categorii) cu cele europene (pe stele), dar mai ales exigenţelor şi baremurilor superioare ale hotelurilor de ţările vestice. Acestei cauze i se adăugau altele, privind ca­litatea materialelor folosite pentru executarea finisajelor hotelurilor, element esenţial în cazul turiştilor, care încântă sau, dimpotrivă, dă senzaţia de disconfort (calitatea instalaţiilor tehnico-sanitare neaspectuoase), ca­li­tăţii aparaturii din dotarea ca­me­relor de cazare, dar mai ales aspectului general al spaţiilor comune, holuri de aşteptare, culoare, recepţii, sa­loa­ne, săli, spaţii comerciale, lifturi, firme luminoase (spaţii de care beneficiază toţi turiştii şi dau "notă" impresiei generale);

- necorelări de capacitate între diverse funcţiuni din staţiunile turistice sau chiar în cadrul aceluiaşi hotel.
Dintre acestea menţionez necorelarea capacităţii pârtiei de schi din Poiana Braşov cu cea a capacităţii structurilor turistice de cazare din staţiune, domeniul schiabil fiind mult prea aglomerat, sau necorelarea capacităţilor de transport pe cablu din staţiunea Sinaia, pentru numeroşi solicitanţi ce doreau să ajungă în locul schiabil de pe platoul Bucegi, aş­tep­tă­rile durând uneori câteva ore. În unele staţiuni balneare erau insuficiente capacităţile bazelor de tratament în raport cu numărul pacienţilor cazaţi în staţiune. În unele unităţi hoteliere era un număr redus de apartamente sau de camere single, fiind neacope­rită, în anumite perioade, cazarea turiştilor. În turismul de pe Litoral, unele plaje, în plin sezon, erau supra­aglomerate, suprafaţa acestora fiind necorelată cu capacitatea de cazare din apropiere. Ministerul Turismului a conştientizat disconfortul produs turiştilor de aceste necorelări, a făcut studii şi a elaborat norme de corelare optimă a capacităţilor diverselor servicii, dar acţiunea demarată nu a fost finalizată până în decembrie 1989.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de