Beţie cu Nicu Ceauşescu

Atât în epocă, dar şi după 1990, Nicu Ceauşescu, fiul cel mic al cuplului prezidenţial, a fost personajul principal într-o sumedenie de legende, întâmplări, po­veşti. Majoritatea alimentate de viaţa-i aventuroasă, înconjurată de mister.

Conform cutumelor, existenţa cotidiană a liderilor comunişti şi-a familiilor era ţinută departe de ochii cetă­ţenilor obişnuiţi. Cum se întâmplă de obicei, în lipsa informaţiilor certe, la umbra secretului au înflorit poveştile. Iar despre majoritatea în veci nu se va putea şti cât sunt adevăr şi cât mistificare. Doar cei aflaţi în cercul restrâns al puterii aveau acces, parţial, la viaţa privată a familiei Ceauşescu. Pre­zentăm în continuare o scenă descrisă de Ion Mihai Pacepa în volumul memorialistic "Orizonturi roşii".
Cristina Diac

---

- Uraaa! Uraaa! Pentru cel mai bun ministru de Externe al nostru. Şi cel mai bun prieten al meu, a strigat Nicu, ridicându-se acum în picioare şi clătinându-se nesigur. S-a dus în spatele scaunului pe care stătea Andrei şi a început să cânte: "Mulţi ani trăiască! Mulţi ani trăiască! La mulţi ani!", în timp ce turna cu generozitate whisky în capul lui Andrei.
- Când babacu' o să dea colţul, iar babaca o să crape şi ea, te voi face prim-ministru, iar pe tine, Pacepa, ministru de Externe. Sunteţi cu toţii prietenii mei.

Sprijinindu-se cu o mână de masă, iar cu cealaltă ştergându-şi whisky-ul de pe faţă, Andrei s-a ridicat în picioare.
- În primul rând, vreau să-i mulţumesc tovarăşului Ceauşescu pentru încrederea ce mi-a acordat-o şi să-l asigur, prin interme­diul fiului său şi al vostru, tovarăşi, că nu-i voi înşela încrederea. În al doilea rând, vreau să mulţumesc Partidului nostru Comunist pentru ajutorul pe care mi l-a dat ca să ajung pe această culme.
Buhăit de alcool, cu whisky-ul picurându-i din păr şi pe faţă, Andrei arăta jalnic - total diferit de persoana care este la biroul său.

Un chelner a venit cu o tavă de argint plină cu stridii.
- Pune-o aici, în mijloc, a ordonat Nicu, arătând spre masă. Sunt ceva condimente pe ele?
- Sunt doar proaspete şi crude, tovarăşe Nicu, a replicat chelnerul.
- Au nevoie de condimente, bă, idiotule. Asta nu-i casă de pisici, e un club VIP.

Apoi s-a căţărat cu greu pe masă şi a început să urineze pe ele, atent să "condimenteze" fiecare stridie.
- Haideţi, tovarăşi. Să servim câte o stridie, i-a îndemnat pe musafiri, în timp ce încerca fără succes să ia o stridie pentru el.

Le-a trebuit ceva timp lui Andrei şi lui Pacoste ca să-l aşeze pe Nicu înapoi pe scaun.
- Nimeni nu mănâncă? Cui nu-i place condimentarea mea? Nimănui? Atunci le voi spăla.

Şi Nicu a început să stropească cu un sifon peste stridii şi peste noi, cei aşezaţi în jurul mesei. Andrei şi Pacoste, pe jumătate beţi, se amuzau copios. Burtică şi Dumnezeu, pe jumătate treji, încercau să se apere pe cât posibil.

Pe la ora trei, petrecerea s-a spart în cele din urmă. Doi chelneri şi trei şoferi se luptau din greu să-i ajute pe Andrei şi pe Pacoste să intre în maşinile lor. Am plecat cu Burtică şi cu Dumnezeu, care, deşi cântau amândoi, mai puteau încă să meargă.

L-am lăsat pe Nicu împingând o chelneriţă spre marginea mesei în timp ce îi sfâşia bluza.
- Vreau să te regulez aici. Chiar aici pe masa asta, fă, curvo.
Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii, Bucureşti, Editura Venus, 1992