Budapesta, pe baricade!

În iunie 1989, Budapesta a come­morat memoria martirilor săi din 1956. O istorie necunoscută româ­ni­lor deşi Gheorghiu-Dej şi ceilalţi din con­ducerea PCR – printre care şi Ceau­şescu –, se temuseră şi interveniseră în evenimentele din Ungaria.

POPORUL CONTRA PARTIDULUI
Până la lectura raportului-secret "Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale" făcută de Hruşciov la Congresul al  XX-lea al PCUS (februa­rie 1956), Stalin fusese venerat. Din acel moment, defunctul lider a fost diabolizat ca sursă a oricărui rău din lagărul comunist. În aprilie s-a anun­ţat şi dizolvarea Cominformului. Şi s-a de­clanşat confruntarea dintre "sta­li­nişti" şi "reformatori" în interiorul nu­­cleelor comuniste. Într-o primă eta­­pă, de "stalinism" erau acuzaţi con­du­cătorii din vremea proceselor stali­niste post-belice. Iar cei care suferise­ră erau trataţi ca "naţionalişti" şi "reformatori". Liderii ajunşi la pu­tere fără ajutor sovietic, au contestat şi po­ziţia Kremlinului, de centru al lumii co­muniste (Enver Hodja şi Mao Tze Dun). Curând au izbucnit şi revolte muncitoreşti.

În iunie, circa 20.000 de muncitori de la uzina "Stalin" din Poznan au in­t­rat în grevă. Protestau împotriva de­ca­lajului tot mai accentuat dintre s­a­la­rii şi preţuri şi a creşterii normelor de producţie. Intervenţia forţelor de or­d­ine  s-a finalizat cu 53 de morţi şi 300 de răniţi. Pe motiv că liderii stali­nişti polonezi "pierduseră legătura cu muncitorii", s-a reuşit acceptul sovie­ti­cilor pentru schimbări la vârful par­ti­dului. În fruntea lui, după mari presiuni populare, a ajuns W. Gomulka, condamnat pentru "naţionalism" în timpul lui Stalin. Tulburările de la Budapesta au fost de­clanşate de in­telectuali şi studenţi. Bela Kuhn - liderul "Revoluţiei bol­şe­vice maghiare" (1919), executat la Mos­cova în anii "marii terori stali­nis­te" -, era prezentat  în vara lui '56 ca "erou naţional", în opoziţie cu Rakosi. De altfel, primul lider al Ungariei co­mu­niste se refugiase  la Moscova (1956), sub presiunea acţiunilor cercului literar "Petofi".

O solemnitate funerară a adunat şi în 1956 mulţimile Budapestei. Circa 300.000 de unguri au participat, la începutul lui octombrie, la funeraliile solemne dedicate lui Laszlo Rajk şi celorlalţi lideri maghiari executaţi în procesele staliniste din 1949. "Stali­nismul" făcuse, de altfel, multe victi­me printre comuniştii unguri.


13 ZILE DE REVOLUŢIE
Atât au durat demonstraţiile şi ciocnirile contestatarilor unguri cu forţele de represiune din ţară şi cu trupele sovietice. După un miting  la Universitatea tehnică (23 octombrie), organizaţi de Clubul "Petofi", ungurii au demonstrat în favoarea răzvrătiţilor polonezi. Foşti deţinuţi în procesele staliniste au mărşăluit atunci în faţa imensei coloane de demonstranţi.

Ajunşi în faţa Parlamentului, Imre Nagy  a ţinut un discurs la cererea mulţimii. Fost cominternist, Nagy  fusese închis şi torturat în ancheta grupului Rajk. Mulţimile înflăcărate au dărâmat statuia lui Stalin. În faţa Radio-ului a început lupta între mani­festanţi şi forţele de ordine. Faptul că militari din serviciile speciale au tras asu­pra manifestanţilor, a aprins spi­ri­tele. Unităţi ale armatei ma­ghia­re au trecut de partea revoltaţilor.
Iar mulţimea s-a dezlănţuit în vânătoarea "cozilor de topor" şi "uneltelor" cruzimii sovieticilor - agenţii AVH (poliţia politică maghiară).
234 agenţi sau presupuşi agenţi au fost atunci împuşcaţi, incendiaţi ori spânzuraţi de felinare.  
REVENDICĂRI DEMOCRATICE ŞI ANTISOVIETICE
Demonstranţii şi-au susţinut re­ven­dicările într-un program de 14 punc­te, răspândit în Ungaria prin manifeste. În esenţă acestea erau: convocarea unui nou congres al partidului şi noi alegeri; pluripartidism; remanierea guvernului şi includerea lui Imre Nagy în el; stabilirea colaborării cu sovieticii şi cu celelalte state pe baza principiului egalităţii şi ne­ames­tecului în treburile interne; re­tragerea trupelor sovietice; reorganizarea economiei şi revizuirea nor­­melor de muncă pentru muncitori şi a cotelor pentru ţărani; libertatea totală de opinie şi libertatea presei.  

A doua zi, Nagy a fost numit prim-ministru. În conducerea partidului au iz­bucnit însă grave disensiuni între "sta­linişti" şi "reformatori". Apare şi o scrisoare prin care conducerea de partid maghiară solicită ajutor militar so­vietic. Totodată Nagy anunţă re­­tragerea Ungariei din Tratatul de la Var­şovia. Între unităţile militare sovietice şi trupele serviciilor speciale, pe de-o parte, şi mulţime căreia i s-au adăugat forţe armate maghiare, pe de altă parte, s-au produs ciocniri ar­ma­te. Timp de şase zile, acestea s-au înfruntat pe străzile Budapestei şi în oraşele de provincie.

Între timp, în capitala Ungariei au sosit, într-o vizită-fulger, doi şefi sovietici - Mikoian şi Suslov. Ei au decis ca pri­mul secretar Gero să-şi dea de­misia în favoarea lui Janos Kadar şi să consolideze poziţia lui Imre Nagy de prim-ministru.  Au negociat totodată şi încetarea focului. Tito şi Gomulka au transmis Budapestei declaraţii de simpatie (29 octombrie). Dezlănţuite, mulţimile au atacat sediul partidului comunist. Persuadat, Imre Nagy a declarat abo­lirea sistemului partidului unic şi re­constituirea partidelor interbelice. Dar ungurii protestează împotriva comunismului şi cer un guvern condus de cardinalul Min­dszenty (31 octombrie).
Kadar dispare dintre ai lui. Fără a-i fi înştiinţat pe ceilalţi lideri, plecase la  întâlnirea cu reprezentanţi sovietici.


"AJUTOR FRĂŢESC"
În primele două zile de noiembrie, Hruşciov a făcut un impresionant tur aerian pentru a se sfătui cu liderii de la Varşovia, Bucureşti, Praga, Sofia şi Belgrad. Şi-au dat cu toţii acordul pentru o nouă intervenţie armată. Deşi Iuri Andropov, ambasadorul sovietic la Budapesta, negase că trupele sovie­tice ar face pregătiri de intervenţie, 2.500 de blindate, o mie de vehicule de toate tipurile şi 75.000 soldaţi sovie­tici invadează Budapesta (zorii zilei de 3 noiembrie).

Mao şi-a revendicat, apoi, meritul de a fi determinat respectiva invazie. De­­­legaţiei române care-a vizitat Chi­na (octombrie 1964), Mao i-a relatat ur­­mătoarele: "Când a avut loc con­trare­voluţia lui Imre Nagy, lui Hruşciov nu-i erau clare lucrurile. În­tregul Bi­rou Politic al PCUS era de pă­rer­e să fie retrase trupele sovietice din Ungaria. Aceasta era împotriva părerii partidului nostru, împotriva părerilor tov. Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping care în acest scop merseseră la Moscova. Pă­rerea noastră era că trebuie să menţinem poziţiile acolo şi să înă­buşim rebeliunea.

Sovieticii erau de părere ca trupele sovietice să fie re­tra­se din Un­garia. În această situaţie, tov. Liu Shaoqi şi Deng Xiao­ping au spus că, întru­cât nu mai au treabă, pot ple­ca a doua zi. A doua zi, toţi membrii Bi­­rou­lui Politic al PCUS au venit la ae­ro­port şi au spus că nu vor mai retrage trupele din Ungaria, ci, dimpotrivă, vor tri­mite întăriri." O dată cu trupele so­vietice, la bordul unui tanc, s-au întors Janos Kadar şi Ferenc Münich din scurta călătorie în URSS. În si­tua­ţia nou-apărută, câţiva dintre reformatori, în frunte cu Nagy, au solicitat protecţie ambasadei iu­gos­lave.


SPERANŢE DEŞARTE
Revoluţionarii maghiari sperau în aju­torul ţărilor democrate. Deşi pos­tu­rile de radio - mai ales Europa Li­beră - le-au adus patetice omagii, alt eve­­niment a captat interesul Occi­dentu­lui şi Americii. În vară, Egiptul anunţase naţionalizarea Canalului de Suez (26 iulie). Trupe israeliene au atacat Pe­ninsula Sinai (28 octombrie). Trupe de desant franceze şi britanice au aterizat în zona Canalului, stârnind pro­testul "înfrăţit" al Uniunii Sovie­tice şi Sta­telor Unite ale Americii. Iar adu­narea generală a ONU a scos de pe or­dinea de zi ches­tiunea maghiară, ocupându-se de zona fierbinte a Sue­zului. Din 23 oc­tombrie şi până în 4 noiembrie 1956, în Ungaria au fost ucişi între 2.500 şi 3.000 de oameni. S-au înregistrat peste 19.000 de răniţi. Alţi aproximativ două sute de mii de unguri au fost deportaţi ori au emigrat.