Caietul de bancuri

În 1989, Ileana Totir avea 50 de ani şi era profesoară de limba română. Anii '80 au arătat aşa cum au fost pentru Ileana datorită foştilor profesori. Fără aceştia, e foarte probabil ca viaţa să-i fi fost alta. Fiica lui Dumitru Totir, învăţător, fost deputat PNŢ pe listele de Mehedinţi (1946) şi director general în Ministerul învăţământului. Îşi văzuse ultima dată tatăl în 1952. Până în 1970, când a primit certificatul de deces - datat sec 20 iulie 1953 -, nu a ştiut nimic despre tatăl care fusese lider al Mişcării Naţionale de Rezistenţă.

ACTIVITĂŢI DIDACTICE ŞI OBŞTEŞTI
Cadru didactic în anii '80, Ileana Totir îşi aminteşte mai ales de extraordinara solidaritate dintre oameni. "De exemplu, mi s-a îmbolnăvit soţul. Am stat o lună jumătate cu el în comă, în spital. Elena Bărbulescu, sora lui Ceauşescu, n-a ştiut că eu lipsesc de la şcoală, fiindcă mă dădea afară. N-a ştiut. M-au acoperit colegii. Nu mi s-a oprit un leu. Tot salariul mi-a venit întreg. Ba, mai mult, copilul mi-a rămas acolo şi a stat pe la colegi. Vreo trei săptămâni a stat când la unul, când la altul." Alteori, "când pleca Bărbuleasca pe traseu, secretarele din inspectorat comunicau la şcoli: maşina numărul cutare merge pe drumul cutare, şi pe traseul respectiv toată lumea intra într-o agitaţie nebună, înfiorătoare ca să nu fie surprinsă în situaţii periculoase".

Una dintre sarcinile de serviciu a fost practica agricolă. "Odată eram la cules de struguri. Oficial, n-aveam voie să luăm un strugure, dar inginerii ne mai spuneau: «Luaţi câte doi struguri de fiecare». Pe traseu ne aştepta, ne bara drumul maşina cu inspectoarea Elena Bărbulescu. A controlat şi copiii, şi profesorii. La un moment dat, a pălmuit o profesoară fiindcă avea un strugure în poşetă. Era soţia inspectorului de limba şi literatura română de la Slatina. Când a aflat ce s-a întâmplat cu soţia lui, a făcut infarct şi a murit."

Pe lângă practica agricolă, se făceau cercurile pedagogice. Unul dintre acestea a fost în 1987, pe când se afla la Caracal. "Se adunau la noi în liceu profesori din judeţ. Unii plecau săracii la 4:00-5:00 dimineaţa ca să ajungă în oraş. Mâncaţi sau nemâncaţi. Pentru colegii aceştia pregăteam nişte sandvişuri şi o cafea, pentru că şi noi eram săraci. Atunci nu se găsea mâncare. Cărţile lui Octavian Paler sau cărţi din literatura universală erau adevărate balsamuri pentru noi şi se publică la un moment dat «Istoria religiilor» de Mircea Eliade. N-am găsit-o în librării şi am întrebat în clasă: «Cine a prins "Istoria religiilor"»? Vreau şi eu să o citesc». O prinsese un singur elev, al cărui tată era secretar de partid la oraş. Şi mi-a zis: «Eu o am. O are tata. V-o aduc eu». «Şi nu se supără?» «Ce să se supere, că habar nu are. A încercat să o citească, dar nu înţelege nimic». Şi mi-a adus-o şi o am şi astăzi. A rămas la mine."
FUMĂTORII ŞI MORTĂCIUNILE
În 1989, profesoara a găsit un caiet în care fiul său "colecţiona" bancuri politice. Ştia ce poate urma! Când era profesoară la Liceul "Tudor Vladimirescu" din Târgu-Jiu, ba-ncurile se spuneau în cancelarie. Un coleg glumise că spaţiul acela e pe din două - fumători şi mortăciuni, ultimii fiind în vârstă.

"La fumători era voie bună, se făcea cafea nechezol, dar pe ascuns că n-aveam voie să facem cafea în şcoală. În pauza mare, care dura cam un sfert de oră, serveam şi noi câte un nechezol. Acolo, la fumători, se spuneau şi bancuri politice. Şi nu ştim dacă cineva ne-a turnat sau era un microfon. În ziua aceea eu n-am fost, spre fericirea mea". Cert este că toţi colegii au fost interogaţi la securitate. "Cel mai dur a fost admonestat profesorul de filosofie Purcea, un tânăr discipol al lui Nicolae Manolescu. El a fost avertizat, chiar ameninţat că va fi mutat cu postul din Târgu-Jiu. Când venea directorul şi spunea "A sunat, copii!", profesorul Spătaru arăta spre tabloul lui Ceauşescu şi spunea "Lasă-ne mă în pace, nu ne amărăşte destul ăla? Ne mai amărăşti şi tu? Lasă-ne că auzim noi clopoţelul".

Un destin de adolescent s-a schimbat printr-o întâmplare. Pe marginea unui raport al lui Nicolae Ceauşescu, un elev făcuse însemnări precum: "Tâmpenie. Imposibil". Probabil că altul l-a pârât. "Când s-a supus la vot să fie sau nu exmatriculat, doar două persoane am ridicat mâna la abţineri. De frică au ridicat, dar nici eu n-am îndrăznit să mă opun. Am ridicat la abţineri. N-am îndrăznit. Ce s-a întâmplat cu copilul? A fost exmatriculat, iniţial din toate şcolile din ţară, pe urmă probabil s-au mai atenuat lucrurile". În 1989, acest tânăr terminase teologia şi ajunsese preot.

Ce bancuri politice notase fiul ei în caiet? "Culmea tramvaiului: să meargă pe linia partidului (PCR)"; "Culmea emigrării: «Dragi tovarăşi şi pretini, aici Ioropa Liberă»". "Sărăcia să moară, ceauşia să trăiască"; "Altă culme: Sărăcia să moară, ceauşia să trăiască din meditaţii la chimie"; "Culmea crizei economice în România: să economisim oricât de mult ne costă"; "Dispare doamna. în culmea disperării, domnul primeşte un telefon de vamă: «Tovarăşul Ceau a venit una şi zice că e doamnă. Îi dăm drumul? De unde ştim că e ea?». «Întrebaţi-o de formula apei». «N-o ştie». «Atunci ea e»"; "Reclama? Sufletul comerţului. Şi comerţul? Sufletul".

Deşi trecuse împreună cu toată familia (mama şi cei cinci fraţi) prin dificultăţi, meseria de profesor a ajutat-o să fie optimistă. "Elevii mei au fost copiii mei, nu elevi. Acest lucru mi-a dat satisfacţii foarte mari. Chiar dacă am început-o greu: şefă de promoţie, trimisă prin repartiţie într-un loc în care de la gară până în sat erau trei kilometri. Dar când am plecat din satul acela, toată clasa m-a condus la gară ca să-şi ia rămas bun de la mine. Acestea sunt nişte satisfacţii în învăţământ pe care puţine meserii ţi le dau".