● Soarele a răsărit la 07:13, a apus la 18:57 ● Luna a răsărit la 08:45, a apus la 19:09 ● Sărbătoare creştină: Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Apostol Anania; Cuv. Roman Melodul; Duminica a XIX-a după Rusalii.
S-a întâmplat la 1 octombrie 1989
● În Afganistan, formaţiunile armate ale opoziţiei au lansat trei obuze reactive asupra oraşului Kabul. Atacul s-a soldat cu victime în rândul populaţiei. Au fost bombardate totodată o serie de localităţi din regiunea Host.
● Louis Pienaar, a anunţat oficial că unităţile de poliţie Koevost urmau să fie desfiinţate, potrivit prevederilor documentelor ONU. Membrii unităţilor Koevost s-au remarcat şi în 1989 prin acţiuni brutale împotriva populaţiei civile şi a patrioţilor namibieni, fiind consideraţi, pe bună dreptate, sprijinitori deschişi ai rânduielilor rasiste.
● Camera reprezentanţilor din SUA a aprobat un proiect fiscal prin care aveau să fie reduse, de la 28% la 19,6% impozitele asupra profiturilor realizate de marii deţinători de capital. Potrivit calculelor, marii potentaţi îşi sporeau astfel câştigurile cu 34 de miliarde în următorii ani. Reprezentanţii democraţi s-au opus votării acestui proiect, afirmând că de acesta beneficiau doar cei ce câştigau peste 100.000 de dolari anual - adică 3,3% din populaţia americană.
Vremea
În ţară, vremea a fost în general răcoroasă, cu cerul înnorat. S-au semnalat ploi ce au avut caracter de aversă în cea mai mare parte a ţării, mai ales în sudul, centrul şi estul ţării. Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări îndeosebi în zonele montane. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 16-20 grade, iar minimele nocturne între 7-14 grade. Pe alocuri, îndeosebi la munte, s-a produs ceaţă în timpul nopţii şi dimineaţa. În Bucureşti, vremea a fost în general răcoroasă, cu cerul înnorat şi temporar a plouat. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperaturile maxime s-au situat între 16-18 grade, cele minime, nocturne, între 11-13 grade.
Tv 1 octombrie 1989
● 11:30 Lumea copiilor. Inima ţării bate şi în noi, copiii. Reportaj. Mulţumim pentru anii de lumină şi zbor! Program literar-muzical susţinut de formaţii artistice pioniereşti laureate ale Festivalului naţional "Cântarea României". Cu vrednicie, munca rodeşte mai bogat. Reportaj. Desene animate. Şoimii patriei. Atelierele hărniciei. Redactor Ana Ştefănescu. Telefilmoteca de ghiozdan. Surpriză cu... peripeţii Producţie a studiourilor cehoslovace Premieră TV Cu: Norbert Judt, Ivan Polásek, Katka Zatovicova, Roman Cada, Jana Hiavácova, Ludek Munzar Regia Josef Pinkava Episodul 1
● 21:25 Sub tricolor, la datorie! În întâmpinarea Marelui Forum al Comuniştilor români Creşterea rolului conducător al organizaţiilor de partid în întreaga viaţă şi activitate ostăşească. Reportaj Itinerar eroic. Aprige încleştări pentru eliberarea deplină a teritoriului patriei de sub dominaţia hitlerist-hortystă Cu patria în inimi şi în gând Montaj literar-muzical cu participarea unor formaţii şi artişti amatori laureaţi ai Festivalului naţional "Cântarea României" Redactor maior Valeriu Pricină
● 12:40 Viaţa satului În întâmpinarea Congresului al XIV-lea al partidului - congresul marilor împliniri socialiste Octombrie în agricultură Experienţa fruntaşilor - cunoscută, însuşită, grabnic generalizată Agronomii Cu şi despre viitorii specialişti agricoli Redactor Gheorghe Verman
● 13:00 Telex
● 13:05 Album duminical. Concert de prânz Pagini muzicale româneşti de mare popularitate, cu o formaţie condusă de Aurelian Niculici. Moment poetic Tinereţea la rampă Melodii interpretate de Loredana Groza, Sanda Ladoşi. Desene animate Recital în Studioul 1: violonistul Ion Voicu Crucea Roşie - factor activ de educaţie sanitară. Redactor Emilia Diaconu Mari comici ai ecranului Melodii populare cu: Veta Biriş, Elena Ionescu-Cojocaru, Margareta Clipa Pagini antologice din umorul românesc. Telesport Microrecital de muzică uşoară: Angela Similea Secvenţa telespectatorului Redactori coordonatori: Marin Traian, Doru Dumitrescu
● 15:00 Închiderea programului
● 19:00 Telejurnal
● 19:20 Cântarea României Omagiul ţării, conducătorului iubit Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socia-liste şi cu Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Ialomiţa
● 20:25 Film artistic Se întorc cocorii Producţie a studiourilor din RP Chineză Cu: Sun Caihua, Zhang Weixin, Wang Shangxin, Yang Tong, Gu Lan, Li Tujun Regia Chen Jialin
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
● Institutul de Cercetare şi Producţie pentru cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr şi substanţelor dulci Fundulea, judeţul Călăraşi, încadrează următorul personal: un post de economist la departamentul Plan - Retribuire, un post de revizor contabil.
● Cooperativa Arta Aplicată, Strada Galaţi numărul 30, Sector 2, încadrează de urgenţă sticlari prelucrători la flacără - în secţie organizată sau pe convenţie pensionari cu cumul integral de pensie, pentru execuţia de mărţişoare.
● Căutăm persoană pentru supraveghere copil şcolar, zona Ozana - Şulea.
VÂNZĂRI
● Vând generator 220 V - 30 Hz, electromotor, alternator auto, transformatoare diverse, polizor electric, stabilizator reţea, amplificator magnetic, diverse piese electronice.
● Vând maşină de epocă în circulaţie, perfectă stare, originală Opel Six 1937.
● Vând apartament trei camere, etaj 1, vilă, zona Vatra Luminoasă, încălzire centrală lemne, dependinţe.
● Vând haină blană naturală măsura 46-48 şi port-bebe.
● Vând mobilă sufragerie din furnir nuc pe panel.
CUMPĂRĂRI
● Cumpăr convenabil apartament două, trei camere (exclus parter şi ultimul etaj), zonele Pantelimon, Iancului.
● Cumpăr televizor alb-negru şi aspirator în perfectă stare de funcţionare, la preţ convenabil.
● Cumpăr canistre metalice, pompă auto mare de picior, cleşte suedez papagal, cântar farmaceutic, compresor, recamier Harghita, butoaie.
Citește pe Antena3.ro