● Soarele răsare la 7:41, apune la 16:36 ● Luna răsare la 15:06, apune la 6:21 ● Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou; Sf. Mc. Varsava
S-a întâmplat la 11 decembrie 1989
● Prima conferinţă europeană "Sănătatea şi mediul înconjurător", care s-a desfăşurat sub egida secţiei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a adoptat o cartă a sănătăţii şi mediului. Documentul conţinea recomandări în vederea protejării stării sănătăţii populaţiei şi creării unui mediu curat şi armonios.
● Administraţia americană avea în vedere o creştere considerabilă a numărului sateliţilor-spion ai Statelor Unite plasaţi pe orbită circumterestră, astfel încât la jumătatea anilor '90, totalul acestora să ajungă la 12. Potrivit specialiştilor competenţi în materie, Statele Unite dispuneau de patru sau cinci sateliţi-spion care culegeau informaţii cu ajutorul fotografiilor. Potrivit ziarului The New York Times, până în 1995, SUA urmau să lanseze în Cosmos alţi cinci-şase sateliţi-spion, arătând că totalul cheltuielilor necesitate de înfăptuirea acetui program era evaluat la 10-15 miliarde de dolari.
Vremea
Vremea a fost rece, geroasă dimineaţa în majoritatea zonelor ţării. Cerul a fost variabil, mai mult senin. Pe alocuri a nins. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperatura maximă a fost cuprinsă între -6 şi +2 grade, iar cea minimă între -13 şi -3 grade, mai coborâte în depresiuni. Dimineaţa a fost ceaţă, cu depunere de chiciură îndeosebi în vestul şi sud-vestul ţării.
În Bucureşti vremea a fost rece, geroasă, dimineaţa şi noaptea. Cerul a fost variabil, mai mult senin. Temperatura maximă în jurul +1 grad, iar cea minimă -10, - 11 grade.
Tv 11 decembrie 1989
● 19:00 Telejurnal. Înfăptuim hotărârile marelui forum al comuniştilor români
● 19:25 Programul partidului - programul întregului popor Privind cu încredere viitorul Redactor Alexandru Stark
● 19:45 Direcţii ale dezvoltării cercetării ştiinţifice în lumina hotărârilor Congresului al XIV-lea al partidului
Sarcini prioritare în domeniul cercetării şi directivării în construcţii Redactor Ştefana Bratu
● 20:10 Tezaur folcloric în concert Redactor Marioara Murărescu
● 20:40 Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie şi pe întregul an Redactor Octavian Cepraga
● 21:00 Ctitorii ale Epocii de Aur Vocaţia construcţiei Redactor Lucia Postelnicu
● 21:20 Confruntările de idei din lumea contemporană Socialismul - viitorul întregii omeniri Redactor Lucia Dumitrescu-Codreanu
● 21:35 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie Versuri şi cântece patriotice, revoluţionare
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
● Caut femeie supraveghere copii.
● Supraveghez preşcolari câteva ore săptămânal: 1 Mai, Crângaşi. Vorbesc limba engleză.
● Întreprinderea Chimică "Victoria" Bucureşti, cu sediul în Bd. Păcii numărul 179, Sector 6 încadrează de urgenţă şef depozit cu respectarea condiţiilor Legii 12/1971 şi domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti.
VÂNZĂRI
● Vând Trabant 601, maşină cusut Singer, videorecoder Aiwa, casete video, cabluri înregistrate.
● Vând Videorecorder Orion model 1989, digital, high quality, memorie, display, multifuncţional, telecomandă, infraroşu.
● Vând Dacia 1300 convenabil. Aştept provincia.
● Vând urgent Dacia 1310, an fabricaţie 1981, stare excepţională.
Citește pe Antena3.ro