x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 25 august (vineri)

Calendar 25 august (vineri)

25 Aug 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la: 6:30 a apus la 20:05 ● Luna a apus la: 16:44 ● Sărbătoare creştină: Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit



S-a întâmplat la 25 august 1989
● Evenimentele tragice din Liban au provocat o serioasă îngrijorare în Uniunea Sovie-tică - se arăta într-un mesaj al mi­nistrului sovietic de Externe, E. Şevardnadze, adresat secretarului general al ONU, Javier Perez de Cuellar. Se exprima speranţa că secretarul general al ONU urma să întreprindă eforturi active pentru a contribui la reglementarea politică a conflictului din Liban.
● Grecia a adresat Statelor Unite o notă de protest în legătură cu încălcarea, de către avi­oane militare americane, a spaţiului său aerian în regiunea Insulei Creta.


Vremea
ÎN ŢARĂ, vremea a fost călduroasă. Cerul a fost variabil, mai mult senin în regiunile sud-estice. Pe alocuri au căzut averse de ploaie însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de grindină în sud-vestul ţării şi în zonele de munte. Temperatura maximă a fost cuprinsă, în general, între 26 şi 32 grade, iar minima între 15 şi 22 grade, mai scăzută în depresiunile intramontane. Vântul a suflat slab până la moderat. Dimineaţa, pe alocuri la munte şi izolat în centrul ţării, s-a produs ceaţă.
ÎN BUCUREŞTI, vremea a fost caldă, cu cerul variabil, mai mult senin dimineaţa. Spre seară s-au înregistrat condiţii reduse de ploaie şi descărcări electrice. Temperatura maximă s-a situat în jurul valorii de 35 grade, iar mi­nima, între 16 şi 18 grade.


Tv 25 august 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Tezele pentru Congresul al XIV-lea al partidului - magistrala sinteză a dezvoltării istorice a Ro­mâ­niei, a prezentului şi viitorului socia­list şi comunist al patriei
Înfăptuirea neabătută a programului de organizare a teritoriului şi de modernizare a tuturor loca­lităţilor patriei. Redactor Petre Niţă
● 19:45 România - Ceauşescu - Pace
Înaltul prestigiu internaţional al poli­ticii externe româneşti, al iniţia­tivelor, propunerilor şi demersurilor preşedintelui Nicolae Ceauşescu Redactor Virgil Tatomir
● 20:05 Proiectul Programului-Directivă al Congresului al XIV-lea al PCR - însufleţitor program de ascensiune a României. Investiţii - construcţii - redu­cerea cheltuielilor, sporirea gradului de tipizare şi industrializare a lucrărilor, promovarea tehnologiilor de mare randament. Redactor George Ghidrigan
● 20:25 Copiii cântă patria şi partidul
Program literar-muzical-coregra­fic în interpretarea unor for­maţii pioniereşti şi ale şoimilor patriei, laureate ale Festivalului naţional "Cântarea României"
● 20:45 Învăţământ - cercetare - producţie. O nouă promoţie de absolvenţi în faţa examenului producţiei
Redactor Antoaneta Bârcă
● 21:05 Univers, materie, viaţă
Emisiune de educaţie materia­list-ştiinţifică. Din tainele pădurii. Ulti­mul episod. Redactor Ştefana Bra­tu
● 21:35 Mari ansambluri folclorice - laureate ale Festivalului naţional "Cântarea României"
Ansamblul "Rapsodia Română" al Uniunii Generale a Sindicatelor din România Redactor Petru Rusu
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Căutăm femeie internă, cu experienţă, supraveghere fetiţă 5 ani şi jumătate şi băiat 2 ani şi jumătate, zona Petre Ispirescu. Aşteptăm provinicia.
● Supraveghez zilnic, la domiciliul meu, copii, zona metrou Titan. Oferte serioase. Căsuţa agenţiei 6011.
● Teatrul Dramatic Braşov organizează, la sediul instituţiei, concurs pentru ocuparea posturilor de: actriţe (limita 30 de ani), actori (limita de vârstă 35 de ani), regizor artistic, pictor scenograf.
● Supraveghez zilnic preşcolari, la domiciliul meu (zona Policlinica Titan).
● Centrala Industrială de Reparaţii Auto, cu sediul în Bucureşti, Str. Clăbucet nr. 68, Sectorul 1, în­ca­drează de urgenţă în condiţiile Legii nr. 12/1971, pentru activitatea de pro­iectare, ingineri în specialitatea: TCM, MUS, Auto, Construcţii industriale şi civile.

VÂNZĂRI
● Vând sufragerie completă cu sculptură, garnitură hol, studio pat, fotolii Mignon, deck, tunner şi amplificator Electronica cu benzi Philips.
● Vând Fiat 1100, păstrat garaj, asi­gur piese, două reparaţii capitale, motor, numeroase piese schimb ori­ginale.
● Vând Dacia 1310, radiocasetofon auto.
● Vând Dacia 1410 Sport, an fa­bricaţie 1984.
● Vând în comuna Văratec, jud. Neamţ, casă la curte cu livadă situată vizavi de Şcoala nr. 193.
● Vând aparat filmat, proiecţie film, proiecţie diapozitive. Confecţii damă 44, confecţii fetiţă sub 12 ani şi costum ski, încălţăminte 38.

×
Subiecte în articol: special