x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 8 august (marţi)

Calendar 8 august (marţi)

08 Aug 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 6:10, a apus la 20:31 ● Luna a răsărit la 13:08, a apus la 23:00 ● Sărbătoare creştină: Sf. Emilian Măr­tu­risitorul Episcopul Cizicului; Sf. Mi­ron, Episcopul Cretei



S-a întâmplat la 8 august 1989
● Autorităţile canadiene au tri­mis Statelor Unite o plângere în legătură cu faptul că o navă americană, care pescuia ilegal în zona economică a Canadei, a încercat să acroşeze o navă de patrulare canadiană. Acest incident a făcut să devină şi mai acut "războiul pescuitului", pe care-l duceau cele două ţări în Oceanul Atlantic
● Timp de trei zile la Hanovra (Ger­mania) au avut loc mai multe cio­c­niri între grupuri de tineri "punk" şi poliţie. Mulţi dintre parti­ci­panţii la actele de huliganisme erau înarmaţi cu cuţite, bâte şi bom­be cu gaze la­crimogene. ­Un număr de 120 de "punk-eri" au fost arestaţi
● Incendiile de pădure din acea vară înregistrate în Spania puteau deveni, dacă se menţineau la ni­velul de atunci, una dintre cele mai mari catastrofe ecologice din ul­timii ani, au indicat surse ale Ins­ti­tutului pentru conservarea na­tu­rii din Madrid

Vremea
Vremea a fost călduroasă iar cerul variabil, mai mult senin, în regiunile sudice. Au căzut ploi izolate sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice, în regiunile din nord-vest şi nordul ţării precum şi în zona deluroasă şi de munte, îndeosebi după-amiaza. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperaturile maxime s-au situat între 27 şi 37 grade, iar minimele nocturne în ge­neral între 10 şi 20 de grade.
În Bucureşti, vremea a fost căl­du­roasă cu cerul variabil, mai mult senin. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperatura maximă s-a situat între 33 şi 35 de grade, iar minima de noapte între 16 şi 18 grade.


Tv 8 august 1989
● 19:00 Telejurnal. În întâmpinarea marii noastre sărbători naţionale
19:20 Să trăim şi să muncim în spi­ritul normelor eticii şi echităţii socia­liste. Un titlu care ne obligă... Reportaj
● 19:40 Industria - programe prio­ritare. În spiritul sarcinilor subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Plenara Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii. Acţiuni vizând sporirea producţiei de ţiţei prin intensificarea extracţiei. Redactor Radu George Se­rafim
● 20:00 Teatru TV. "Flori şi soare" de Ştefan Berciu. Premieră pe ţară. În distribuţie: Mirela Gorea, Diana Lupescu, George Mihăiţă, Mitică Popescu, Corado Negreanu, Catrinel Dumitrescu, Dionisie Vitcu, Corina Voicu, Candid Stoica, Paul Nadolski, Radu George Zaharia, Ionuţ Antonie, Cristino Pondracz, Eugen Racoţi, N. Lu­chian-Botez, Violeta Berbiuc, co­pi­lul Cristian Iulian Ma­rinescu. Redactor Alexandra Or­ban. Regia artistică Constantin Dicu
● 21:20 Rolul familiei în societatea noastră. Copiii - viitorul noastru, vii­torul patriei. Redactor Mădălina Tu­dor
● 21:40 Din frumuseţile patriei. Do­cumentar de Alexandru Satmari. Producţie a Studioului de Film TV
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
VÂNZĂRI

● Vând barcă Delphin 140 nouă şi motor barcă nou Veterok
● Motor Peugeot 304, electromotor 404, maşină tocat carne industrială, elec­trică, aparat recoltat venin (al­bine). ● Cumpăr segmenţi auto 78, fri­gi­der
● Autorizat vând bulbi freesia, Ur­ziceni
● Vând pui Setter Irlandez
● Lalele extratimpurii soiul Apeldorn, bulbi floriferi, vând autorizat
● Vând bulbi şi bulbişori de allele din soiuri cele mai alese
● Motocicletă MZ-ETZ. 250 model 1987, 17.000 km
● Sufragerie mahon Gioconda, maşi­nă spălat Alba lux, cuier
● Vând televizor Cromatic nou
● Vând videorecorder Samsung 1989, telecomandă, nou

CUMPĂRĂRI
● Cumpăr Dacia 1310 (tip 1410), eventual cu elemente CN an fabricaţie 1986-1989, acumulator Movie M 7
● Obiecte de podoabă, carpetă veche deosebită, bibelou Faberage, diverse obiecte deosebite
● Autoturism Dacia 1300 sau Lada 1500, pantof Otter 44, ceas damă quartz, servietă Diplomat cifru, convertor LNC, vopsea auto metalizată, maşină injecţie hidraulică plastic
● Video Player sigilat şi videocasete sigilate
● Cumpăr casă mică la curte, cu de­pen­dinţe, central, Câmpulung - Argeş
● Cumpăr ace maşină tricotat marca Empisal, Kritmoster, Stridk Lady mo­del 250
● Cumpăr apartament bloc sau la cur­te Sector 1, 2, prefer Floreasca
● Cumpăr apartament două camere, etaj inferior, zona Policlinica Titan
● Cumpăr caroserie Opel Kadett sau autoturism pentru piese

PIERDERI
● Piedut geamantan galben pe Şos. Moviliţa-Bucureşti, îm ziua de 29 iulie 1989, cu lucruri personale. Recompensă mare
● Pierdut 26 iulie, perimetrul Gării de Nord, căţea Boxer cu coadă, bătrână, în tratament.

×
Subiecte în articol: special