Ceauşescu, cândva alături de Pacepa, în vizită la întreprindere

În 1989, inginerul Emil Uncheşel era director general al Centralei de Utilaj Metalurgic şi Prese. Pentru meritele sale profesionale (şi nu neapărat de partid), Uncheşel a fost chiar deputat în Marea Adunare Naţională între 1976-1980, iar după evenimentele din decembrie 1989 a fost pentru scurt timp primul primar (neales) al Iaşiului.

Centrala pe care o conducea el în 1989 era un trust ce avea în subordine 11 întreprinderi, două la Sibiu (între care se număra Independenţa Sibiu) şi câte una în Brăila (Progresul), Iaşi (CUG), Dorohoi şi alte oraşe ale ţării. Circa 42.000 de muncitori avea în subordine. Programul era încărcat, întrucât trebuia să se deplaseze de la o întreprindere la alta, fie în control, fie când se făceau diverse analize sau aveau loc vizite inopinate ale lui Ceauşescu sau ale altor persoane de primă mărime din partid. Inginerul îşi aminteşte de o vizită a lui Ceauşescu la Progresul Brăila. Era însoţit de Elena Ceauşescu. "Eram directorul centralei şi a trebuit să mă prezint acolo.

Şi am apărut eu între cei doi, cu un cap mai mare ca ei, a şi apărut o fotografie apoi în Flacăra lui Păunescu. Ei, mici de stat, şi eu, înalt între ei!", îşi aminteşte amuzat Uncheşel. Unul dintre cunoscuţii săi a făcut chiar o glumă pe chestia asta, întrebându-l dacă nu era cumva acolo şi în calitate de bodyguard al lui Ceauşescu. "Era o chestiune standard, directorul spu­nea o «poezie», marile realizări, tu­ruia-turuia, cât se putea de repede, ca Ceauşescu să nu aibă timp să pună prea multe întrebări. Apoi era plimbat repede prin fabrică ca să nu-i rămână altceva decât să plece mulţumit. Aşa povesteşte Uncheşel că s-a întâmplat şi în 1989.

Omul a fost mai întâi la o întreprindere din Bârlad, inginer-şef, responsabil de concepţie, de producţie. Şi am fost numit director, dar nici unul nu vroia să promoveze, pentru că, fiind şef, trebuia să te ocupi pe lângă producţie şi de protecţia muncii şi alte lucruri care te îndepărtau de profesie. Apoi am ajuns, la un moment dat, director la Tehnoton, la Iaşi, eu ziceam că am fost mutat disciplinar, pentru că fabrica aceea nu mergea deloc pe atunci. Ministrul Necula, un individ foarte cerebral, se săturase de fostul director, între timp şi eu anunţasem că vreau să plec de la Bârlad, aşa că a spus: «am post la Iaşi», dar mie îmi era frică de Tehnoton şi de CUG. La Tehnoton am ajuns prin ordinul ministrului şi mi-a trebuit mult să o pun la punct".

Are o fotografie de când a venit Ceauşescu în vizită la una dintre întreprinderele pe care le-a condus, înainte de 1989. A fost şi Pacepa cu el în delegaţie. S-au luat mai multe instantanee din fabrică la vizita se­cretarului ge­neral. Inginerul Uncheşel a expus câ­teva fotografii undeva, la afişier, şi au stat o bună bu­cată de vreme acolo. "A venit la un moment dat un director din centrală care a zis: «băi, scoateţi poza asta, că e şi Pacepa». Eu nu ştiam, eram un director la o făbricuţă din Bârlad".

Inginerul Uncheşel are şi acum fotografia cu pricina (vezi foto 1). Pacepa e situat undeva în stânga mai în spate. Fiind ocupat cu ac­tivităţi de mare răspundere, informaţiile politico-eco­­nomice despre transformările ce aveau loc nu nu­­mai în ţară, ci chiar în lume, erau cunoscute de Uncheşel.

"Percepeam ce se întâmplă, am aflat despre perestroika, despre posibila unificare a Ger­ma­niei. Mai aflam de la Europa Liberă, dar frecventam un cerc de intelectuali cu care mă întâlneam şi discutam. Eu eram industriaş, ei erau profesori de is­torie, de filosofie, dar îmi plăcea că eram aşa diferiţi, am avut încredere unul în altul. În mediul industrial în care am lucrat nu exista suspiciune, era un mediu mai curat, noi aveam legi mai stabile, politica nu ne impresiona, aveam slăbiciunea noastră pentru profesie, pentru industrie, pentru sarcinile pe care le aveam, planuri de fabricare etc. La noi invidia şi bârfa nu aveau câştig de cauză", spune Uncheşel.

Poziţia sa ca director de Centrală era aceea a unui adjunct de ministru. De aceea, era conştient că este supravegheat, că este ascultat. "Mi s-a atras atenţia de băiatul de la Securitate: «nu mai spuneţi bancuri politice la telefon». La întreprindere era un birou al Securităţii, iar în birou aveam microfoane. După Revoluţie, când au intrat în biroul securistului au găsit un magnetofon. Eu eram conştient că sunt ascultat, aveam grijă să nu vorbesc foarte rău. Nu mi-a fost frică niciodată de ei. I-am spus-o direct în faţă securistei de la Bârlad: eu sunt prea patriot să-mi fie frică de voi. Antiromâneşte nu pot gândi, de furat nu se pune problema. În industrie nu prea aveai conflicte cu politica guvernului.

Eram odată supărat că nu găseam materiale, că lucram ca vai de capul nostru. Ni s-a recomandat să facem instalaţie electrică cu sârmă de oţel, era o tâmpenie, noi comentam între noi, ba s-au găsit oameni din industrie care să şi susţină treaba asta.

O tâmpenie profesională incalificabilă, din obedienţă o făceau, dar obedienţa apare la oameni care nu-s stăpâni pe poziţie. Pe meseria lor, pe ei ca profesionişti. Însă în industrie nu prea erau carierişti, am avut norocul să îmi aleg traseul de viaţă în industrie unde oamenii au fost şi erau mai cinstiţi, mai curaţi. Genul nostru de activitate nu lăsa loc la carierism".