Centenarul morţii poetului naţional

Criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu îşi aminteşte că luna iunie 1989 a stat sub semnul aniversării a 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. În afară de obişnuitul festivism care caracteriza evenimentele în care regimul era implicat, momentul a reprezentat şi oportunitatea de a fi tipărite şi puse la dispoziţia marelui public texte eminesciene interzise.

"A fost o aniversare obişnuită la 15 ia­nuarie. La 15 iunie însă s-au întâmplat mai multe evenimente", îşi aminteşte domnul Râpeanu. "Mă voi referi la evenimentele editoriale, anume, apariţia ediţiei «Poezii de Mihai Eminescu», continuă criticul.  Este vorba despre o ediţie anastatică (o reprodu­cere în facsimil a cărţii, reproducere realizată prin fotocopiere - n.r.), cunoscută şi sub numele de «Ediţia lui Titu Maiorescu» şi tipărită în 1989."

"Importanţa volumului apărut în 1989 constă în faptul că se publica pentru prima dată poezia Doina." "Poezia fusese interzisă începând cu anul 1944, deoarece fusese conside­rată antisemită şi antirusească. Ediţia a fost îngrijită de regretatul Petru Creţia, care a realizat şi corecţiunile necesare, publicate la sfârşitul volumului. Redactorul cărţii, apărute la Editura Academiei, a fost doamna Georgeta Mitran."


POEZIA INTERZISĂ
Miza publicării acestei ediţii sub formă anastatică a fost tocmai posibilitatea apariţiei acestui text eminescian, iar momentul centenarului morţii poetului a reprezentat o ocazie propice. "Tot cu acest prilej, continuă domnul Râpeanu, Editura Eminescu a trimis la tipar volumul «Mihai Eminescu - proză şi versuri», tot ediţie anastatică, reprezentând ceea ce a rămas cunoscut în istoria literară ca ediţia V.G. Morţun, apărută la Iaşi, în anul 1820.

Ediţia Morţun este a doua, după cea a lui Titu Maiorescu, apărută în 1820, dar ea fusese pusă în lucru mai de mult, apărând însă abia după moartea poetului, deşi era destinată susţine­rii materiale a acestuia." "Ediţia a ieşit la sfârşitul anului 1989, dar a fost gândită tot ca un omagiu cu prilejul centenarului morţii lui Mihai Eminescu, şi a fost tipărită tot în 1.600 de exemplare, asemenea ediţiei originale, V.G. Morţun."

Pentru eminescologi, aceste evenimente editoriale au reprezentat punerea în circulaţie, în condiţii ştiinţifice, a primelor ediţii din Mihai Eminescu. Pentru publicul cât de cât avizat, a însemnat posibilitatea de a avea acces firesc la un text interzis, poezia Doina.  

"Tot în anul 1989, ne-a declarat eminescologul, a apărut şi volumul X, «Publicistica», cu care se încheia ceea ce s-a numit Ediţia Critică Eminescu, întemeiată de Perpessicius în anul 1939, la Editura Fundaţiile Regale. Ediţia cuprinde 14 volume care, din cauza cenzurii, de la volumul al 9-lea nu au mai apărut în ordine. Astfel, volumul «Opere IX», apărut în 1980 sub egida Editurii Academiei şi a Muzeului Literaturii Române, a fost practic retras din circulaţie, deoarece articolele lui Eminescu au fost acuzate de antirusism, antisemitism şi o vi­ziune reacţionară asupra societăţii româneşti. Dar visul lui Perpessicius de a avea tipărită opera lui Eminescu cu ocazia centenarului s-a împlinit, cu toate avatarurile legate de tipărirea ei după 1944.

Astfel, volumul al IV-lea, «Postume», a fost şi el retras, după o notă violentă apărută în ziarul Scîn­teia şi care cerea ca ediţia să nu fie în­gri­j­ită doar de Perpessicius, ci de un co­lectiv. Marele eminescolog era acu­zat de idealism şi de lipsă de spi­rit cri­tic. Cei care l-am cunoscut pe Per­pe­ssi­cius ştim suferinţele pe care-i le-a pu­­blicat acest articol şi numai tena­ci­ta­­tea sa a făcut ca să continue vo­lu­me­le 5 şi 6, ultimul publicat în 1963. În apa­riţia celorlalte volume  Perpe­ssicius nu a mai fost implicat şi pentru că starea sănătăţii sale se dete­rio­ra­se, iar ve­derea îi slăbise foarte mult."
MULŢUMIRI LUI CEAUŞESCU PENTRU EMINESCU
Domnul Valeriu Râpeanu este unul dintre participanţii la sesiunea de comunicări care a avut loc la Ateneul Român, la 13 iunie 1989. "S-a crezut că vor participa la această sesiune Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, îşi aminteşte criticul literar. A fost un zvon. În orice caz, s-a citit o scrisoare din partea lui Nicolae Ceauşescu. Au vorbit Suzana Gâdea, preşedintele Consilului Culturii, D.R. Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Dumitru Ghişe, preşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Ion Dodu Bălan, critic, Constantin Ciopraga, profesor universitar la Iaşi, Eugen Todoran, care era profesor universitar la Timişoara, Hajdu Gezo, scriitor de la Târgu-Mureş, poetul Cezar Baltag.

La sfârşit i s-a trimis o scrisoare lui Ceauşescu, prin care i se mulţumea şi era omagiat pentru acest eveniment, aşa cum se obişnuia în astfel de ocazii. Ceea ce a uimit pe cei prezenţi în sală, şi chiar discutam acest lucru cu prietenul meu, criticul Zigu Ornea, este faptul că nu a fost chemată să vorbească doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, cel mai important eminescolog din acea vreme şi care nu a fost invitată nici în prezidiu. Singura explicaţie pe care aş putea-o da este că nu era agreată de forurile superioare."

În după-amiaza aceleiaşi zile, au avut loc, la Sala Palatului, alte două secţiuni de comunicări ştiinţifice. "Au vorbit istorici, profesori, cercetători din toată ţara: D. Păcuraru, Mircea Tomuş, D. Vatamaniuc, Z. Ornea, Zoe Dumitrescu Buşulenga. A fost o adevărată sesiune ştiinţifică, ne­mai­existând constrângerile impu­se celor care au vorbit la Ateneu şi care trebuia să citeze numele Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu."


LA MORMÂNT
În afară de aniversările oficiale, pu­ter­nic marcate politic, la 15 iunie 1989 oamenii au mers spontan la mor­mântul poetului, unde au depus flori. Pro­fesorul Râpeanu îşi aminteşte acea zi: "Mai important decât depu­ne­rile oficiale este faptul că la cimitirul Bellu, indiferent de structura politi-co-so­cială a ţării, de 15 ianuarie şi de 15 iu­nie, anonimi vin şi depun flori. Acest lucru s-a întâmplat şi în anul 1989".

Eminescologul Nicolae Georg­escu ne-a declarat că, în '89, de cente­nar, a asistat la "un fenomen popular extraordinar. A fost mare răbufnire, cum n-am mai văzut. E extraordinar ce s-a întâmplat la Cimitirul Bellu. Şi nu vorbesc de procesiunile continue, organizate oficial. Timp de trei zile au venit copii din toate colţurile ţării, din toate părţile. Am şi acum imaginea a ceea ce poate înseamna o căruţă de flori. Aşa de multe flori se adunaseră pe mormântul lui Eminescu. Toată lumea a pus câte două, trei garoafe. Sărbătoarea a fost spontană, nu a putut fi controlată şi a avut loc în toată ţara. În acea zi, Eminescu a devenit erou naţional, nu poet naţional".