Channel No. 5 de la magazinul de partid

Industria de lux nu era o prioritate pentru mai marii României de di­nainte de 1989. Existau doar câteva întreprinderi care se ocupau de producerea parfumurilor, a cremelor, a săpunurilor fine şi a altor produse destinate igienei.

Produsele erau vă­zute ca oricare altele, iar produ­cătorii lor se numeau simplu, întreprinderi, fără a se insista pe ideea de "casă" ori de atelier artizanal. Erau produse parfumuri la Farmec (Cluj), la Miraj (Bucureşti), la Nivea (Braşov).

Octavian Sever Coifan, parfumier şi autor al mai multor lucrări de specia­litate (Parfumul. Mică enciclopedie, 1.000 de parfumuri. Universul Parfumeriei – volumele I şi II) ne-a po­vestit cum stăteau lucrurile în această industrie aparte.

"Produsele cosmetice româneşti nu trebuie comparate cu sectorul de lux din Occident ci cu acela al produselor mass market (Avon, Coty, Revlon). Raportat la acestea, calitatea intrinsecă a produsului e aproape identică. Faţă de parfumurile de lux din acea perioadă, lipsa ingredientelor extrem de scumpe este cea care făcea dife­renţa majoră, îşi aminteşte parfumie­rul: "Nu exista absolut deloc iasomie, trandafir, iris sau mirodenii exotice. Parfumurile româneşti sufereau la nivelul compoziţiei care nu era tot timpul subtilă şi nuanţată, iar structura parfumului era mai degrabă uniformă şi nu piramidală (note de vârf, mijloc şi fond). Tenacitatea lor era bună, dar moderată, în schimb net inferioară parfumurilor ruseşti unde exista un standard de stat care impu­nea numărul minim de ore de persistenţă."

"În total sunt peste 150 de parfumuri româneşti şi ape de colonie într-o paletă largă de preţ, de la cele extrem de ieftine până la casetele cadou imitând cristalul. De notat că nu toate ajungeau în «comerţul socialist» al marilor oraşe, iar uneori, pe Litoral, puteau fi cumpărate ediţii speciale", îşi aminteşte Coifan.

La începutul perioadei, la nivelul acestei industrii exista la acea vreme un dialog aproape firesc cu furnizorii de peste hotare: "E  bine de ştiut un lu­cru despre parfumurile şi cosmeticele româneşti – o parte erau create local, iar pentru altele concentratele erau cumpărate din Occident, existând încă din anii ’70 contacte cu firme mari precum Givaudan, Dragoco, H&R. Graţie contactelor cu aceste fir­me din Elveţia sau Germania, unii specialişti români au putut face stagii în străinătate şi să aducă know-how în ţară. Adevărata inovaţie românească stătea nu atât în parfumuri, cât în cosmetice (de la creme la şampoane şi vopsele de păr)", consideră Octavian Sever Coifan.

Situaţia în industria parfumurilor nu a fost liniară. Parfumierul de ori­gine română stabilit la Paris îşi amin­teşte că "o dată cu anii ’70 şi politica in­tegrării cercetării în producţie care viza eliminarea importurilor, apar nu­meroase proiecte de cercetare, une­le materializate, altele oprite exact în 1989 cum este cazul sintezei moscurilor pusă la punct de Universitatea de la Iaşi pentru AzoMureş sau câteva creme cu extracte noi de plante care nu au mai apărut."

Cercetătorul a obţinut cu mare greutate, în vederea studiilor sale, o listă cu numele celor care creau înainte de 1989 produsele cosme­tice: "Informaţiile specifice cerute în urmă cu câţiva ani fostelor fabrici Farmec Cluj şi Miraj Bucureşti (am­bele privatizate într-un mod foarte special), când dorisem să scriu o lucrare despre parfumurile şi cosmeticele din Româ­nia, s-au soldat cu un refuz explicit." Coifan a putut însă afla că: "majoritatea «autorilor» erau ingineri chi­mişti care au lucrat fie în cercetare, fie în sinteza de noi ingrediente sau în formularea (crea­ţia) produselor. În­cerc să stabilesc autorul individual al fiecărui produs".  

Coifan crede că "cele mai bune parfumuri româneşti ale anilor ’80 erau: Eva, Miss Miraj, Idila, Jubileu, Stil. Mai puţin ştiut azi este că, în decursul anilor, cosmeticele româneşti au fost premiate la târguri internaţionale, câştigând adesea medalia de aur, cum este cazul parfumurilor Miss Miraj, Idila sau Miss Otilia."

În general, parfumurile şi cosme­ticele de calitate din ţară încercau să ţină pasul cu ceea ce se întâmpla în Occident: "Deşi am fi tentaţi să spu­nem că România a fost ruptă de Occident în materie de parfumuri, ceea ce a existat şi s-a produs în ţară a fost aproape într-o perfectă sincronizare cu producţiile occidentale. Uneori poate prea mult, întrucât dorinţa românului de a se inspira a fost mai mare decat ideea de a crea.
În privinţa designului, exista foarte puţin interes pentru inovaţie. Existau două şcoli, la Bucureşti şi la Cluj, care lucrau flacoane pentru parfumurile de top. Cele mai fără pretenţii perpe­tuau ani în şir aceleaşi flacoane insipide din sticlă grosieră ambalate în carton de calitate inferioară. "Similitudini la nivel de design se regăsesc la parfumul Cristal (ţesătura pied de poule ca la Miss Dior) sau la Miss Miraj (dantela ca la Femme de Rochas)."

Coifan îşi aminteşte că în anii ’80 se purtau mirosurile opulente, grele, ambrate (Coco Chanel), dar şi cele foarte florale delicate (Anais Anais) alături de florile albe grele (Giorgio, Poison), iar preferinţele clasice se orientau spre note florale aldehidice (Calëche, Madame Rochas, Chanel No.5, Climat).
Deşi izolată, piaţa luxului găsea resursele de a se împrospăta permanent cu produse care făceau furori în Europa de Vest.

"În România se importau oficial parfumuri şi mai puţin cosmetice din ţările Occidentale, însă cantitatea lor a diminuat drastic în anii ’80 îşi amin­teşte Coifan. A existat o perioadă în care se puteau cumpăra parfumuri Dior, Ricci, Patou, Rochas în Bucureşti fără a apela la piaţa neagră. Ulterior, asemenea produse, cărora li se adău­gau alte luxuri pentru omul de rând ca săpunurile (Fa) sau deodorantele (Re­xona, Impulse, Fa, Denim, Bac, 8x4), puteau fi achi­ziţionate prin câ­teva moduri: în cadrul "magazinelor" de partid care ofereau produsele rare pentru nomenclatură din shop-urile în valută rezervate străinilor, în urma traficului de produse din Polonia, Serbia sau Rusia (ţări mult mai bogate în ofertă cosmetică). Aşa cum azi există societăţi de multi level market, tot aşa se organizase şi atunci prin întreprinderi o adevă­rată reţea de econo­mie subterană. Unele (deodorante, mai ales) erau chiar produse în România şi destinate exportului. Ofertele de peste graniţă apăreau o dată cu revistele de modă care, deşi nu existau la chioşc, ajungeau să fie citite de doamnele interesate de ultimele tendinţe care în ciuda penuriei ştiau să fie la modă."

Aşadar, "prin anul 1989, parfumuri străine precum: L’air du Temps, Capricci şi Farouche (Nina Ricci), Madame Rochas şi Femme (Rochas), Chanel No.5, Magie Noire şi Climat (Lancôme), Charlie (Re­vlon), Miss Dior, Diorella, Diores­sence şi Poison (D­ior), Opium (YSL), Fidji (Guy La­roche) ori parfumuri de la Caron, Avon, Max Factor, Muelhens. Alături de o gamă largă de parfumuri autoh­tone: Bellatrix, Bucureşti, Cristal, Eva (o întreagă serie de parfumuri), Idila, Jubileu, M, Magic, Miss Miraj, Miraj (o în­treagă serie de parfumuri), Miss Otilia, Stil.

Erau nelipsite produsele pro­ve­nind din blocul socialist: "pe măsu­ţele de toaletă ale doamnelor din Ro­mânia se mai puteau găsi: esenţe florale din Bulgaria folosite în special de bărbaţi, extrem de multe par­fumuri din Rusia, în top fiind Krasnaya Moskva (parfumurile ru­seşti erau cele mai bune calitativ şi ca design din întreg blocul comunist, iar producţia este impresio­nan­tă; nu neapărat vârfurile au ajuns şi în România sau Polonia (Pani Wa­lewska, Byt’ Mozhet, Attache), sau celebrul Capriccio (inspirat de Cha­nel No5)."