Chimia, ştiinţă politică

Oricât ar părea de ciudat, vorba asta – "astăzi, chimia a devenit o ştiinţă politică" – a fost lansată într-o plenară de redacţie la Scînteia tineretului, iar autorul ei este nimeni altul decât... Ion Cristoiu!

Totul a plecat, îmi aduc foarte bine aminte, de la pretenţia cuiva ("nu spun cine, persoană importantă") de a avea cvasimonopolul articolelor despre "EA". Sau, mă rog, despre "TOVARĂŞA"!

Silogismul pus la bătaie era la prima vedere pe cât de simplu pe atât de corect-formal vorbind: "Despre «Tovarăşa» nu pot scrie decât oameni cu înalt nivel politico-ideologic". De unde şi replica plină-ochi de năduf a lui Jack. "Aşa este. Astăzi, chimia a devenit o ştiinţă politică." Asta se întâmpla prin  anii '81-'82 şi era un semn clar al stării de crescândă nemulţumire atât faţă de osanalele tot mai deşănţate ce i se aduceau "EI", cât , mai ales, faţă de cei care făceau mare caz din faptul că ei confiscau şi exercitau monopolul absolut al tămâierii "savantei de largă re­cunoaştere internaţională".

O altă scenă plină de miez a avut-o ca protagonistă pe una dintre cele mai admirabile prezenţe feminine ale presei româneşti, pe doamna Lisette Daniel Brunea, soţia marelui reporter F. Bru­nea-Fox, multă vreme om de nădejde în redacţia revistei Viaţa Româ­nească. Şi, mai cu seamă, un interlocutor de o rară savoare pentru cine ar fi dorit să audă sau să schim­be o vorbă de spirit prin birourile de la parterul impresionantei clădiri din Bulevardul Ana Ipătescu nr. 15.

Aşadar, prin 1982, cuplul prezidenţial face o vizită în Republica Elenă. Ministru al Culturii în ţara-gazdă era marea actriţă Melina Mercouri. Calitate în care a trebuit să facă oficiile de gazdă pe lângă preşedinta CNST-ului (Consiliul Naţional pentru Ştiin­ţă şi Tehnologie), fireşte nimeni alta decât "Tovarăşa". Po­trivit ritualului, s-au făcut şi nişte fotografii, între care una reprezentând-o pe ministra elenă, împreună cu mult prea distinsa vizitatoare, hât!, pe dealurile Acropole.

Fireşte, între ţinuta Melinei Mercouri şi cea a "savantei" diferenţa era ca de la cer la pământ, iar retuşorii de la Agerpres chiar nu mai puteau face nimic. De cum a văzut fotografia cu pricina la gazetă, doamna Lisette a luat foc. A pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe un coleg de redacţie, vărsându-şi focul, fără a mai ţine cont de nu mai ştiu ce cadre specializate de la cooperativa "Ochiul şi timpanul". Dialogul, de o rară frumuseţe, mi-a fost repovestit peste nişte ani  chiar de doamna Lisette:
- Dragă, ai văzut fotografia de pe Acropole?
- Am văzut-o, Lisette.
- Şi ce părere ai?
- Am părerea că intră în uzanţele unei vizite oficiale.
- Nu mă refer la asta, mă refer la diferenţa de ţinută dintre ele două.
- Este o diferenţă firească, dragă Lisette, între două stiluri de a fi, între două personalităţi distincte. "Stilul e omul" - ştii foarte bine lucrul ăsta, de la Buffon citire.
- Dragă, dar între ele două este pur şi simplu o prăpastie. Gândeşte-te numai cum s-o simţi "ea" lângă Melina Mercouri.
După câteva secunde de tăcere adâncă, interlocutorul a răspuns:
- Lisette, dragă, asta nu-i nimic. Mai bine gândeşte-te cum s-o fi simţind Melina Mercouri lângă "ea"?!

Cea de-a treia şi ultima secvenţă are un protagonist pur şi simplu anonim. Se petrecea în preajma Paştelui din 1989, în staţia de tramvai situată la intersecţia Şoselei Ti­tulescu cu Strada Dr Felix. Omul trebuie că îndurase o coadă zdravănă la ouă, pe la magazinul "Crevedia". Şi, tocmai când ar fi trebuit să se bucure de victorie, punga din material plastic s-a rupt, iar din ea au început să cadă, rând pe rând, preţioasele trofee de provenienţă galinacee. Cădeau aşa, rând pe rând, ouăle din pungă, iar când a mai rămas doar unul, ultimul, omul nostru l-a trântit de asfalt cu sete:
- Să fii tu a dracului cu polimerii tăi cu tot!
A fost, mărturisesc, cel mai scurt banc politic din epoca în care, vorba lui Ion Cristoiu,  "chimia a devenit o ştiinţă politică"!