CIA îl considera pe liderul RSR un încrezut

CIA a urmărit atent evoluţia lui Ceauşescu. Un raport secret din 1973, publicat de ziarul nostru cu ceva vreme în urmă, îl caracteriza pe liderul României drept un încrezut care îi sfidează pe ruşi şi care nu suportă să împartă celebritatea cu altcineva.

Raportul datează din perioada de glorie a lui Ceauşescu, din vremea când era primit în marile capitale occidentale, inclusiv la Washington, cu cele mai mari onoruri. În acelaşi timp, serviciile speciale americane sesizaseră neajunsurile regimului de la Bucureşti.

"Raport Special - România: Stilul Ceauşescu". Acesta este numele unui document secret întocmit de experţii Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) datat 16 noiembrie 1973. Caracterizarea liderului şi a politicii sale nu are elemente din cale afară de spectaculoase, dar oferă o ima­gine foarte interesantă a felului în care era văzut "Tovaraşul" la Wa­shington. Chiar dacă, la acea vreme, Ceauşescu avea încă relaţii bune cu Occidentul, americanii i-au reţinut cusururile.

Şeful suprem, încrezutul care îi sfidează pe ruşi, dar care nu suportă să împartă celebritatea cu altcineva, obsedat de cultul personalităţii, responsabil pentru sacrificiul economic al românilor. Sunt doar câteva dintre cuvintele folosite de agenţii americani pentru a-l eticheta pe Ceauşescu. Studiul CIA din 16 noiembrie 1973 este împărţit pe opt capitole, care oferă o imagine a "stilului Ceauşescu".


CONTROL TOTAL ASUPRA ROMÂNIEI
"Ceauşescu menţine la Bucureşti un sistem comunist rigid. Controlul său asupra ţării este aproape complet. Contactele politice şi culturale cu Vestul sunt interzise pentru ma­joritatea românilor. Cetăţeanului de rând îi este foarte greu să obţină o viză, chiar şi pentru a merge în ţara vecină, Iugoslavia. Ceauşescu ţine bine frâiele puterii (...). Ţine şi socoteala subordonaţilor săi, asi­gurându-se că nu au capacitatea de a-i submina autoritatea." Aşa începe capitolul "Ceauşescu acasă" din do­cumentul CIA.

Experţii de peste Ocean au observat dorinţa de putere absolută a lui Ceauşescu: "De când a venit la pu­te­re în 1965, Ceauşescu a reconstruit pas cu pas, după bunul plac, partidul şi aparatul de stat. A curăţat sistemul şi a pus în posturi-cheie oameni care îi datorează personal avansarea. A fost într-o continuă căutare de indivizi nu numai fideli lui, dar şi cu experienţă. Dorinţa de a-i schimba arbitrar pe subordonaţi a devenit specifică stilului Ceauşescu".


CABINETUL-BUCĂTĂRIE
CIA notează că Ceauşescu şi-a luat consilieri care formează "un cerc de gânditori de nădejde". "Fără comparaţie în lumea comunistă, acest «cabinet-bucătărie» este capabil să construiască politici şi să rezolve orice problemă. Numirea, la în­ce­putul anului 1973, a lui Nicolae Ecobescu în funcţia de consilier este un exemplu. Unul dintre experţii români de top în securitatea europeană, Ecobescu are acum contact direct şi frecvent cu Ceauşescu şi îl va însoţi în vizitele sale", consideră serviciile de informaţii ale SUA.

Agenţi americani observă că Ceau­şescu a uns şi maşinăria partidului şi că puterea este exercitată de trei organe executive - Secretariatul, Prezidiul Permanent şi Co­mitetul Executiv -, dominate de preşedintele în persoană. "La fel se întâmplă şi în privinţa guvernului: Ceauşescu este şeful suprem", se arată în studiu.


"EROUL NAŢIONAL"
Puterea care gravita în jurul lui Ceauşescu, completată de adularea sa de către presă, "a ridicat semne de întrebare acasă şi peste hotare". Liderul "nu poate şi nici nu vrea să nu fie promovat ca erou naţional şi propriile sale acţiuni au crescut îngrijorarea faţă de aşa-numitul «cult al lui Ceauşescu»", avertizează CIA.

"Cultul" a căpătat dimensiuni dramatice în ianuarie 1972, când aniversarea celor 55 de ani împliniţi de Ceauşescu a fost ocazia adu­cerii unui  tribut lung de o săptămână.

În document se dezvăluie: "Sunt in­for­ma­ţii că lideri români, precum premierul Maurer şi vicepremierul Bodnăraş, l-au sfătuit să nu încurajeze acest fel de venerare. Dar cuvintele lor nu au fost ascultate. Ceauşescu este încrezut şi nu vrea să împartă celebritatea cu nimeni".
ÎNDATORAREA ŞI ÎNFOMETAREA
"Sub Ceauşescu, România a atins una dintre cele mai mari rate ale creşterii econo­mice din lume. Produsul Intern Brut a crescut la o rată anuală medie de nouă procente din 1970. Industrializarea rapidă a fost însă făcută prin importuri masive de echipament vestic, achiziţionat mai ales prin credit. Ca rezultat, îndatorarea a devenit o problemă uriaşă", reiese din analiza americanilor. Ei subliniază că românilor li se cere "să strângă şi mai mult cureaua în numele unei eficienţe sporite şi a unei producţii mai mari".


GLORIA ŞI DECĂDEREA "TOVARĂŞULUI"
Sfârşitul anului 1968 şi toată perioada acestui deceniu a pus România într-o poziţie stranie, de ţară socialistă care s-a delimitat de lagărul din care făcea parte, iar conducătorul său era privit ca un lider curajos, îndrăzneţ, drept, minunat. Situaţia se va schimba în curând. Ceauşescu, încurajat de aprecierile primite din partea liderilor occidentali, se va considera îndreptăţit să acapareze toate structurile puterii şi să elimine orice mişcare de opoziţie.


ÎNCEPUTUL DEZASTRULUI
O dată cu trecerea anilor, "rebelul" de la Bucureşti se vede în situaţia de a nu mai guverna o ţară apreciată pe plan inter­na­ţional şi care primea credite externe pentru dezvoltare, ci o ţară aflată într-o criză din ce în ce mai adâncă atât din punct de vedere politic, cât şi economic. Pe lângă dezas­trul economic ce urma să fie adânc simţit de popu­laţie printr-o penurie deprimantă, o dată cu trecerea anilor se consolidează cultul personalitaţii noului lider.

Planurile megalomanice ale lui Ceauşescu de industrializare rapidă a ţării au reprezentat un adevărat eşec. La sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, efectele sunt dure: o industrie care nu putea lucra la capacitate maximă din cauza lipsei materiei prime - cazul petrochimiei, sau datoriile uriaşe acumulate

În vremea când statul român se folosea de credite externe pentru industrializare - peste 10 miliarde de dolari. Situaţia financiară deplorabilă a ţării l-a determinat pe Ceauşescu să recurgă la o masură extremă şi nefericită în acelaşi timp: renunţarea la împrumuturi externe şi rambursarea totală a datoriilor.

Efortul este cu atât mai mare cu cât Ceauşescu nu a renunţat la proiectele sale grandioase de dezvoltare a ţării. Construcţiile vechi şi de patrimoniu ale României sunt distruse peste noapte, pentru că în locul lor se proiectaseră cartiere muncitoreşti de tip ghetou sau diferite construcţii gigantice.

Pe lângă distrugerea oraşelor, în special a Bucureştiului, Ceauşescu se ocupă personal de sistematizarea mediului rural. Sunt distruse şi demolate mii de sate din toate regiunile ţării, în locul lor fiind proiectate mici oraşe sumbre, fără canalizare sau gaze. Până în 1990, din totalul de 2.705 comune urmau să mai rămână doar 900, iar din cele 13.123 de sate, România sistematizată urmărea să mai numere doar 5.000-6.000.

Începând cu anul 1971, Ceauşescu promovează o acţiune de îngrădire a culturii în general. Este momentul când, întors din vizitele desfăşurate în China şi Coreea de Nord, decretează o minirevoluţie culturală, inspirată de modelul asiatic. Se organizează manifestări gigant desfăşurate pe stadioane şi în largi locuri publice, în care doar cuplul prezidenţial şi partidul erau omagiate, precum şi proclamarea "omului nou" al socie­tăţii comuniste.
PRIVIND SPRE VEST
Ceauşescu a căutat să aibă relaţii strânse cu Occidentul nu numai pentru a-şi demonstra independenţa faţă de Moscova, ci şi pentru a obţine beneficii economice. "Este dornic să aibă acces la credite şi tehnologii vestice. A încurajat investiţiile occidentale în România, văzând în ele un vot de încredere privind viitorul său", notează experţii din SUA.

Eforturile lui Ceauşescu de a curta Europa de Vest sunt binecunoscute. Numai în prima jumătate a anului 1972 a vizitat Italia şi Germania de Vest. În timpul vizitelor sale în Occident, Ceauşescu le cerea gazdelor sale să i se alăture la semnarea unei declaraţii cu zece "principii solemne" care guvernează relaţiile dintre state. Iată care erau punctele aşa-numitului decalog al lui Ceauşescu:
1. Dreptul inalienabil al tuturor popoarelor de a-şi decide soarta;
2. Dreptul sacru al fiecărui stat la libertate, independenţă naţională şi suveranitate;
3. Egalitatea statelor în privinţa dimensiunilor sistemului economic şi politic;
4. Dreptul fiecărui stat de a participa de pe poziţii egale la rezolvarea disputelor internaţionale;
5. Noninterferenţa, indiferent de pretext, în treburile interne şi externe ale altor state;
6. Respectarea inviolabilităţii frontierelor de stat şi a integrităţii teritoriale a statelor;
7. Obligaţia statelor de a se abţine de la constrângeri militare, politice şi economice în relaţiile internaţionale;
8. Obligaţia de a se abţine, în orice condiţii, de la ameninţarea cu utilizarea forţei;
9. Aplanarea disputelor între state prin mijloace pacifiste;
10. Renunţarea folosirii ameninţării sau a forţei împotriva unui alt stat.


RELAŢIA CU SUA
Relaţiile româno-americane au jucat un rol important în strategia lui Ceauşescu: "În intenţia de a construi legături mai bune cu Washingtonul, Ceauşescu a insistat pe îmbunătăţirea comerţului şi a cooperării industriale, ştiinţifice şi tehnologice. A avut relaţii personale cu preşedinţii Johnson şi Nixon. La începutul lui 1973, România a devenit prima ţară din Pactul de la Varşovia care a cumpărat avioane comerciale americane, încheind un contract pentru achi­zi­ţionarea a trei aparate de tip Boeing 707. Aceste deschideri spre Occident au iritat în mod clar Uniunea Sovietică.
CEAUŞESCU ŞI SOVIETICII
Politica externă dusă de Ceauşescu era considerată de CIA drept "un amestec de sfidare şi supunere", cu scopul de a menţine şi chiar de a creşte independenţa faţă de Moscova.

România nu s-a putut însă desprinde de influenţa militară şi economică a Uniunii Sovietice: "Calitatea lui Ceauşescu este capa­citatea de a avea iniţiative de politică externă la limita toleranţei sovieticilor. Din cale afară de grijuliu să nu cumva să enerveze Moscova, el îşi echilibrează sfidarea faţă de un regim cu cedări.

Vizita lui Ceauşescu în China în 1971 a fost o scăpare destul de rară în cazul său, dar a potolit mânia Moscovei prin compromisuri economice.

La fel, în 1973, după ce şi-a exprimat independenţa faţă de Moscova la Viena şi Helsinki, Ceauşescu a făcut un gest de împăcare acceptând vizita la Bucureşti a ministrului sovietic al Apărării. Era pentru prima dată, de la invadarea de către URSS a Cehoslovaciei, când un ministru sovietic al Apărării era primit la Bucureşti".

Asemenea concesii nu au împiedicat România să aibă relaţii cu toate ţările comuniste, URSS, China, Iugoslavia şi chiar Albania, dar şi cu liderii partidelor vest-europene. "Sub Ceauşescu, guvernul şi-a întărit relaţiile cu Europa Occidentală şi a încercat să se identifice cu ţările neutre. România este singura naţiune est-europeană care îşi păstrează relaţii diplomatice atât cu Israelul, cât şi cu rivalii acestuia din lumea arabă", este concluzia CIA.

"Ceauşescu are o teamă obsesivă de împărţirea Europei în două sfere de influenţă dominate de superputeri. Astfel, Bucureştiul ar intra sub presiunea Kremli­nului, fără a avea relaţii cu Occidentul", se precizează în document. Încercările lui Ceauşescu de a contracara această teamă au ajuns însă şi la urechile Moscovei.

Prăpastia dintre Moscova şi Bucureşti s-a mărit mai ales în timpul întrunirii din Crimeea din iulie 1973. Printre altele, notează analiştii serviciilor americane, "cele două regimuri nu s-au înţeles în pri­vinţa frontierelor. Moscova a favorizat inviolabilitatea graniţelor, în timp ce Bu­cu­reştiul s-a pronunţat pentru o formulă care să excludă utilizarea forţei pentru a le schimba, dar care să lase deschisă posibilitatea unor ajustări viitoare prin accept re­ciproc. Astfel, România a vrut să evite respin­gerea permanentă a pretenţiilor sale asupra Bucovinei de Nord şi Basarabiei, în prezent parte a URSS."


ORIENTUL APROPIAT
Stilul lui Ceauşescu era, în opinia experţilor americani, "cel mai uşor de recunoscut în cazul politicii duse faţă de Orientul Apropiat". România era singura ţară din Pactul de la Varşovia care avea relaţii diplomatice atât cu Israelul, cât şi cu marile naţiuni arabe.
"Ultimul război din Orientul Mijlociu nu a pus capăt hotărârii lui Ceauşescu de a menţine politica aceasta. Poziţia sovietică, potrivit căreia Israelul trebuie învinovăţit, a fost respinsă la Bucureşti. Mai mult, Ceauşescu a propus chiar într-un fel uşor naiv un plan de pace între arabi şi israelieni. El a invitat cele doua părţi să se împace la Bucureşti. Ministrul israelian de Externe, Abba Eban, a venit. Reprezentanţii arabi, nu", precizează CIA. Iniţiativa însă l-a îndepărtat şi l-a izolat pe Ceauşescu de statele din Pactul de la Varşovia, iar relaţiile sovieto-române s-au agravat. Analiştii de la Washington arată că, în final, poziţia de neutralitate nu i-a adus mari beneficii lui Ceauşescu: "De la Israel nu a avut prea multe de câştigat, unele state arabe au rupt legăturile cu România, iar altele chiar au impus embargouri."


LECŢII DE LA TITO
"Ceauşescu a observat şi a învăţat din poli­tica dusă de vecinul său, preşedintele Tito al Iugoslaviei, însă a adaptat ce a acumulat la propriul stil. Cooperarea româno-iugoslavă începuse înainte de 1968, dar ocupaţia sovie­tică în Cehoslovacia i-a apropiat pe cei doi li­deri", arată specialiştii americani. Potrivit acestora, Ceauşescu şi Tito au fost adepţii ideii de a nu interveni în treburile interne ale altor state, uniţi în teama faţă de hegemonia sovietică în Europa de Est, dar şi cu princi­piul că fiecare partid comunist şi fiecare naţiune nu sunt numai egale, ci şi propriii stăpâni.


DIFERENŢE
Ceauşescu ştia însă că libertatea sa de mişcare este mai mică faţă de cea a liderului iugoslav. O graniţă de aproape 1.400 de kilometri cu Uniunea Sovietica a fost de ajuns pentru a ţine în frâu activitatea Bucureştiului. "România este încă parte a sistemului sovietic economic şi de apărare din Europa de Est. Totuşi, Ceauşescu a învăţat de la Tito cum să prezinte cazul ţării sale în faţa forumurilor internaţionale şi şi-a dezvoltat un simţ pentru cât de departe poate merge fără a provoca o reacţie puternică din partea sovieticilor", apreciază CIA.

Colaborare militară. Ceauşescu a colaborat cu Iugoslavia: "Bucureştiul şi Belgradul au conceput un plan de producere a unui subsonic militar. Există informaţii şi despre o înţelegere privind construirea împreună a unui submarin. Contactele frecvente dintre miniştrii de Externe ai celor două ţări, de la invazia sovietică din Cehoslovacia, indică un schimb de informaţii secrete. Noua lege de apărare adoptată în România este un alt exemplu al dorinţei lui Ceauşescu de a împrumuta din experienţa iugoslavă. Adoptată în 1971, legea prevede mobilizarea pe timp de război a tuturor adulţilor - femei şi bărbaţi".