x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Coţcărie cu pulpe umplute

0
Autor: Veronica Bectas 12 Noi 2009 - 00:00
După cum promisesem, sâmbătă dimineaţă m-am apucat să prepar pulpe de pui umplute. Jenica îşi pregătise sufleteşte soţul, fiul, nora şi nepoata de frate, care locuia la ei pe perioada facultăţii, aşa că şi ei s-au trezit devreme. Şi am pus de treabă. Am sunat la uşa ei şi a apărut în prag ţinând în braţe un oloi plin cu tot ce-i spusesem că-i trebuie.

Am intrat la mine, în bucătărie, şi ne-am împărţit teri­toriul de luptă, înjumătăţind suprafaţa mesei. Jenica, ştiind că am fixuri în ceea ce priveşte ordinea şi curăţenia, m-a lăsat să încep prima. Am citit lista ingredientelor cu glas tare: - 10 pulpe, cam pricăjite, dar pulpe, 6 cepe potrivite, 3 ardei graşi (cam scumpi), 6 roşii tari (nici o problemă, pentru că erau un fel de murături mai coapte), 3 morcovi, 2 cutii de 400 g cu ciuperci, 200 g slănină afumată, fără şorici (din tainiţă), 200 g brânză telemea, ruptă din suflet (în reţetă era caşcaval, dar facem o derogare, pentru că abia o procurase şi pe asta), o legătură mărar şi una pătrunjel, 4 ouă, o căpăţână de usturoi, o cană de vin alb (sau 3 linguri oţet de mere la o cană cu apă), sare, piper şi ulei pentru prăjit. În timp ce eu citeam, Jenica le aranja pe partea ei de masă, eu, la fel. Am scos castronaşe, farfurii, cuţite şi răzătoarea. I-am arătat cum să dezbrace fiecare pulpă de piele, fără să o rupă, până la capătul mic al piciorului şi cum să-i taie osul ca să nu se desfacă, transformându-le într-o punguliţă. Jenica a prins mişcarea. Le-am pudrat cu puţină sare şi le-am lăsat în aşteptare. Am scos carnea după patru pulpe, am tăiat-o bucăţele cât mai mici şi le-am pus cu puţin ulei şi puţină zeamă de lămâie într-un castronel. O coţcărie de-a mea: trebuia toată carnea şi mai puţine legume! Am rezistat cu greu tentaţiei de a le hăcui şi pe celelalte, dar gândul că mă va blestema congelatorul de vitregire a învins şi le-am vârât repede în sertar, pentru altă dată.

Am tăiat ceapa solzişori, am ras morcovii, am tocat cubuleţe ardeii, am făcut cubuleţe slănina, roşiile, curăţate de piele, şi brânza, am feliat usturoiul, am tocat verdeaţa, am scurs şi am tocat ciupercile şi am bătut ouăle. Nici una nu am scos o vorbă. Jenica mă urmărea cu atenţie şi-mi copia mişcările. Toate erau pregătite, start!

Fiecare cu tigaia ei, pe câte un ochi de aragaz, am pus la prăjit în ulei bucăţelele de pui, după zece minute, am pus ceapa, morcovii şi amestecam rar până le-am înăbuşit. Am adăugat ardeii şi ciupercile, le-am lăsat vreo zece minute, amestecând să nu se prindă şi le-am lăsat la răcit, preţ de o cafeluţă şi o bârfă mică.

"Pauza s-a terminat, capul la fund!", vorba bancului cu ţiganul şi dracii. Compoziţia se răcise suficient cât să băgăm mâna în ea şi am adăugat aproape tot usturoiul, cubuleţele de slănină, de roşii, de brânză şi verdeaţa.

Le-am amestecat cu milă, astfel încât să nu sfărâmăm componentele şi am dres de sare şi piper. Ei bine, cu această compoziţie, am umplut fiecare punguţă de piele, dar nu prea îndesat, pe care am prins-o cu una-două scobitori, după cât era de îndărătnică. Am căutat să dăm forma iniţială fiecărei pulpiţe, astfel nimeni n-ar fi bănuit că nu-i reală. Ochii Jenicăi străluceau de încântare.

Le-am montat în tăvile cu puţin ulei, am uns cu ulei şi pulpele şi le-am dat la cuptorul încins, la foc potrivit. Jenica mi-a zis: "Băi! Mă duc să-i omor şi pe ai mei cu mirosul! Ce naiba! Să «pută» şi la mine grozav!". A ieşit repede şi mi-a zis că le-a pus la cuptor. Când a văzut uimirea mea, mi-a spus zâmbind că dădu-se drumul la cuptor încă de când a plecat din casă! Ne-am apucat de spălat vasele. Nici n-am simţit când a trecut timpul şi am scos pulpele rumenite uşor, din cuptor. Am turnat, cu grijă, vinul în tavă, am presărat, doar de miros, usturoiul rămas, am aşteptat cinci minute şi am uns cu sos din tavă fiecare pulpă, apoi le-am dat iar la cuptor, cât să fiarbă sosul. Jenica a fugit să facă la fel cu ale ei şi s-a întors degrabă. Cum le-am scos din cuptor, le-am acoperit cu o coală de hârtie şi un prosop. Le-am mâncat cu garnitură de cartofi natur, o parte, şi cealaltă parte, cu orez.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de