Destituiri, zvonuri şi amoruri, cu tovarăşa Venerica şi tovarăşul Păsărin

"Iară nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om este sub vremi". Cine nu s-a întrebat, măcar o dată în viaţă, cum de i se întâmplă ce i se-ntâmplă? Şi, epuizând argumentele logicii, a ajuns la o astfel de concluzie?

Bunăoară, to­varăşa Venerica Pătru, prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid Vâlcea din 1986 până la 2 iunie 1989, ar fi avut motive. Căci întâmplările trăite de dumneaei arată ce va să zică un destin de "tovarăş cu funcţii de răspundere" în România anului 1989. Cu bune şi cu rele, cu suişuri şi coborâşuri, cum e viaţa, în general. Dar spune multe şi despre funcţionarea "sistemului" înainte de 1989.


VERSIUNEA OFICIALĂ
Documentele de arhivă, depozitarele versiunii oficiale a istoriei, spun că în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea apăruse un bloc de locuinţe mai deosebit. Avea doar şase apartamente, fiecare cu o suprafaţă mai mare decât prevedeau standardele. Iar finisajele şi îmbunătăţirile, s-a spus oficial, erau tot peste media vremii: gresie, faianţă, garaj la parter, aşa cum nu se vedea la blocurile obişnuite. Beneficiarii celor şase apartamente erau Venerica Pătru, "şefă" peste judeţ, Paulian Păsărin, comandantul Miliţiei, Gheorghe Stoica, fost adjunct al Venericăi Pătru, Emil Teodorescu, directorul IAS Râmnicu Vâlcea, Aurel Vlădoiu, secretar al Comitetului orăşenesc de partid Olăneşti şi Mihai Bănacu, şeful secţiei ortopedie a Spitalului Judeţean Vâlcea.

Acuzaţiile oficiale se regăsesc în documentele de arhivă. După vocabularul de-acum, Venerica Pătru a fost acuzată de corupţie. După cel de atunci, de încălcarea normelor eticii şi echităţii socialiste. O comisie de la Bucureşti s-a deplasat "în teritoriu" pentru verificări. Concluziile anchetei au fost expuse în faţa soţilor Ceauşescu de Emil Bobu, în timpul şedinţei CPEx din dimineaţa zilei de 2 iunie.

Comisia a spus că acuzaţiile se verifică. Drept pedeapsă, "organul colectiv de conducere a partidului" a decis să îi sancţioneze pe vinovaţi. Cap de listă - Venerica Pătru. Destituită din funcţia de prim-secretar, i s-a interzis să mai ocupe doi ani de-atunci înainte "funcţii de răspundere pe linie de partid şi de stat". Revoluţia, care-a şters automat şi pedeapsa, a găsit-o şef al comisiei culturale la Consiliul Judeţean al Sindicatelor Co­vasna. Ceilalţi - s-a spus în şedinţa CPEx - să fie "puşi în discuţia" comitetelor de partid ale orga­ni­zaţiilor din care făceau parte. Iar cazul "să fie prelucrat" cu res­ponsabilii din construcţii.

În mai, într-o altă şe­dinţă prezidată de Ceauşescu, se spusese că situaţia de la Vâlcea va fi adusă la cunoştinţa oamenilor mun­cii prin intermediul presei. Respectând instruc­ţiunile din manualul bunului comunist, la finalul şedinţei din 2 iunie tovarăşa Venerica şi-a făcut autocritica. Ce-o fi fost în mintea omului Vene­rica Pătru, nu se ştie şi, de fapt, la acel moment nici nu conta.
BÂRFE, ZVONURI, PRESUPUNERI
Până la urmă, povestea s-a scris doar în cercul restrâns al puterii, luând forma şi limbajul documentelor oficiale. Presa n-a scris despre caz, aşa cum se anunţa în luna mai. Astăzi, gazetarii ziarului judeţean de Râmnicu Vâlcea nu-şi amintesc să se fi pus măcar problema. La umbra secretului, cum se-ntâmplă în toate timpurile, au înflorit presupunerile, zvonurile, bârfele. Iar multe dintre ele persistă şi astăzi în memoria localnicilor.

În istoria orală, "cazul" se scrie altfel decât l-au consemnat arhivele. Protagonişti şi martori la evenimente adaugă felurite amă­nunte, care mai de care mai năstruşnice. În lumina amintirilor, păţania Venericăi apare curat scenariu de telenovelă. Ea - Venerica Pătru, El - Paulian Păsărin, comandantul Miliţiei Vâlcea. În alte roluri, de mai mare sau mai mică întindere şi importanţă în economia generală a filmului - notabilităţi locale, activişti "de la Centru", Nicolae şi Elena Ceauşescu. Poveşti de amor, istorii cu spioni şi cu atentate împotriva lui Ceauşescu, intrigi locale cu ramificaţii înalte, interese financiare, răsturnări de situaţie - din memoria localnicilor nu lipseşte nici unul dintre ingredientele unei poveşti de succes.

Schimbarea regilor, bucuria nebunilor, se zice. Iar primul secretar al unui judeţ înainte de '89 era perceput ca un fel de rege local. Venericăi Pătru nu i s-a păstrat în Vâlcea o prea bună amintire. Se numără printre "tovarăşele" agreate de "Tova­răşa". Pentru a putea raporta înde­pli­ni­rea şi depăşirea planului a recurs la fel şi fel de artificii, în dauna locuitorilor judeţului, fireşte. În vremurile de atunci, şi prin natura funcţiei - de conducere - , Venerica trebuie că va fi călcat de multe ori peste vanităţile subalter­nilor. Pentru că, nu-i aşa, şeful, de bloc sau de ce-o mai fi, doar dacă seamănă cu Ceauşescu îşi poate închipui că subordonaţii îl ascultă, îl respectă şi chiar îl iubesc, eventual necon­diţionat.

Ca despre oricine, şi despre Venerica Pătru se spun astăzi vrute şi nevrute. Că era rea, că li­mitele intelectuale erau compensate pe alte planuri, cum ar fi în cel estetic, mai mult - că avea calităţi şi că se bucura, în epocă, de "o înaltă apreciere" din partea sexului opus.

Nu se ştie dacă "înălţimea" aprecierii era proporţională cu importanţa funcţiei în "aparatul de partid şi de stat", dar, se spune că lui Emil Bobu, secretar al CC al PCR, tovarăşa Venerica îi făcuse o bună impresie.

Despre Paulian Păsărin, şeful Miliţiei locale, se spune că înainte de a ajunge la Vâlcea, fusese ba ofiţer în garda lui Ceauşescu, ba că pilota elicopterul pre­zidenţial. Din nu­meroasele "dezăvăluiri" făcute de generalul Nicolae Pleşiţă la diverse posturi de televiziune, vâlcenii le-au reţinut pe acelea din care ar rezulta că Paulian Păsărin ar fi făcut parte dintr-un grup care complota şi intenţiona să atenteze la viaţa însuşi "tovară­şului Ceau­şescu". "Adulmecat" rapid de vigilentele "organe" de Securitate, prezumptivii complotişti ar fi fost împrăştiaţi care-ncotro, de frică să nu-i afle "tova­ră­şul". Păsărin ar fi ajuns în aceste circumstanţe la Râmnicu Vâlcea.

Legendele locului spun că între Venerica Pătru şi Paulian Păsărin, şeful Miliţiei Vâlcea era, eufemistic vorbind, o relaţie foarte specială. Motiv pentru care cei doi erau de nedespărţit ziua-ntreagă. Ba, spun gurile rele, probabil şi noaptea, de vreme ce s-au făcut vecini în imobilul buclucaş.

Gazetarii din presa vâlceană antedecembristă şi foşti activişti locali povestesc as­tăzi că la originea scandalului ar fi stat ne­în­ţelegerile dintre Venerica Pătru şi Gheor­ghe Alboiu, primar la Râmnicu Vâlcea. Acesta din urmă ar fi "sesizat" la Bucureşti, în scris, povestea cu blocul. Cunoscând, se zice, simpatia lui Emil Bobu pentru Vene­rica Pătru, primarul Alboiu a pândit mo­mentul când acesta era plecat din ţară şi abia atunci a înaintat jalba Comitetului Central.

De sub ochii unui personaj care n-o simpatiza pe Venerica, turnătoria a aterizat exact pe biroul Elenei Ceauşescu. Din acest moment, "conflictul" creşte în intensitate. Personajele nou-intrate în scenă, cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu, fac roluri de mai mică întindere, dar esenţiale în economia spectacolului. "To­varăşa", se zice, o simpatiza pe Venerica. Sau o simpatizase până atunci. Ori de câte ori venea în Vâlcea avea cuvinte de laudă pentru ea, şi o alinta "fetiţa mea". Şi, se spune, venea destul de des, sau cel puţin aşa a rămas în memoria locului.

Motivul vizitelor - vila în construcţie de la Olăneşti, începută în 1986, odată cu sosirea Veneri­căi la Vâlcea, terminată în vara lui 1989. Pentru imobilul de protocol destinat folo­sinţei cuplului prezidenţial se foloseau materiale din belşug, şi de cea mai bună calitate. Vreun binevoitor i-o fi şoptit Elenei Ceau­şescu, după cum se spune, că marmura şi faianţa plănuită pentru "tovarăşul" a ajuns în baia Venericăi. Argument forte, în orice rechizi­toriu nescris. Un altul, din aceeaşi categorie: "atentatorul" Păsărin trebuia înde­părtat din drumul "tovarăşului" de la Bucu­reşti la Olăneşti.
VERSIUNE DE ÎNVINUIT
Parte din presupunerile alimentate de necunoaşterea exactă a situaţiei sunt lă­murite de beneficiarul unuia dintre apar­tamentele din blocul incriminat. Mihai Bănacu, şeful secţiei de ortopedie la Spitalul Judeţean Vâlcea, cu delegaţie din partea Ministerului Sănătăţii, susţine că cele cinci camere ale apartamentelor erau de fapt, trei. Îmbu­nă­tăţirile exagerate - motivul oficial al anchetei - ar fi fost plătite, susţine domnia sa, de viitorii locatari. Iar că suprafaţa - consemnată în actul de acuzare ca fiind mult mai mare - depăşea standardele cu vreo cinci-şase metri. Interlocutorul spune că apucaseră să se mute şi că, la un moment dat, i-a venit ordin să părăsească locuinţa în decurs de o săptămână.

În cazul domniei sale, acuzaţiile oficiale spuneau că a ocupat abuziv un apartament de trei camere şi că ocupa, tot abuziv, funcţia de şef de secţie. I s-a mai reproşat "originea socială nesă­nătoasă" - că tatăl ar fi fost şef de garnizoa­nă legionară. Membru de partid din 1965, două decenii director la Spitalul din Târgu Jiu, medicul ortoped a fost "pus în discuţia" organizaţiei de bază a PCR de la Spitalul Judeţean Vâlcea. Totul, po­ves­teşte astăzi medicul, a durat ma­ximum zece minute.

În cuvântul său, a afirmat că tot ce s-a spus este adevărat, şi a mulţumit colegilor. Ca membru de partid, a fost sancţionat cu vot de blam. Profesional, a pierdut pe moment şefia secţiei de ortopedie. În plan locativ, consecinţa a fost că i s-a oferit un apartament mai mare, de patru camere, în altă zonă a oraşului. Prin toamnă, îşi aminteşte doctorul Bănacu, a fost criticat şi în Plenara Comitetului Judeţean de Partid Vâlcea.

Dac-ar fi trăit în anii '80, poate Caragiale, cu harul său greu egalabil, ar fi creat "O scrisoare pierdută" - partea a doua. Tot atmosfera "politică" a sfârşitului de secol XIX din urbea vâlceană i-a fost izvor de inspiraţie şi pentru prima, "clasica" din manuale. Episodul de la Vâlcea, şi urmele lăsate în arhive şi în memorie, i-ar bucura pe literaţi şi i-ar năuci pe istorici.