Din 1989, industria chimică a trecut din avanpostul modernizării direct în colaps

Industria chimică românească era văzută în 1989 ca fiind în avanpostul modernizării, gata să schimbe fundamental faţa României în perioada 2010-2020.

"Sunt mai bine de două decenii de când, prin atenta şi lucida prospectare a viitorului, prin judicioasa şi profunda reevaluare a potenţialului creator al poporului nostru, tovarăşul Nicolae Ceaşescu avea să încredinţeze ştiinţei nobila misiune, nu numai de a parti­cipa, ci şi de a anticipa toate realizările de ordin practic, de a se implica în toate coordonatele activităţii umane" se arată într-un articol publicat în almanahul "Magazin '89".

Articolul menţionează activitatea prodigioasă a tovarăşei academician de renume internaţional Elena Ceau­şescu. "Evoluţia ascendentă a cerce­tă­rilor în domeniul chimiei şi pe­tro­chimiei şi dezvoltarea sistema­tică în fiecare etapă sunt legate ne­mij­lo­cit de activitatea şi contribuţia di­rectă a tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceaşescu, preşedintele Consi­liului Naţional al Ştiinţei şi În­vă­­ţ­ă­mântului, care a orientat forţele de specialitate spre cele mai noi tendinţe ale tehnicii mondiale, în corelare cu programele de dezvoltare ale tuturor ramurilor economiei naţionale".


CHELTUIELI MARI
În fapt, industria chimică nu realiza produse cu valoare adăugată mare, ba chiar consuma mai mult decât vindea. "În România anului 1989, cheltuielile pentru un dolar producţie erau de şase-şapte ori mai mari faţă de Oc­ci­dent pentru că aveam o industrie energofagă" preciza recent analistul economic Ilie Şerbănescu.

Datele consemnate îi dau dreptate. Potrivit "Anua­rului statistic al României 1990", editat de Comisia Naţională pentru Statistică ,dinamica producţiei din industria chimică a crescut în 1989 de 221 de ori faţă de 1950 în in­dustria chimică. Ritmul mediu anual de creştere a fost de 14,9%. Între 1960 şi 1989, numărul întreprinderilor din chimie a urcat de la 57 la 89, iar nu­mă­rul mediu al salariaţilor a crescut de la 45.856 în 1960 la 207.195 în 1989. Con­sumul de energie electrică pe mun­citor a urcat şi el până la ceruri, de la 18.025 KWh până la 56.910 kWh în 1989. În fapt, industria chimică era în declin, după ce maximul statistic fusese atins în 1980, când în această ramură, deşi număra doar 80 de întreprinderi, numărul salariaţilor era de 220.044 oameni. Consumul era şi el mult mai mare, de 60.217 kWh pe muncitor.

Faţă de producţia din 1938, pro­ducţia din această industrie a crescut de 379 de ori, faţă de 1950 de 221 de ori.
Structurat pe judeţe, în 1989 mu­nicipiul Bucureşti conducea cu un total de 14,6% din ramura chimică, urmat de judeţul Argeş, unde partea de petrochimie de la rafinăria Ar­pechim realiza 8% şi Prahova, unde prezenţa rafinăriilor a dus judeţul la o cotă de 7,2%. Urma Bacăul, ce producea îndeosebi prin combinatul AMURCO 6,7%, Vâlcea, prin Oltchim are 6,5% şi  judeţul Braşov, cu alte 6,1%.

În continuare, judeţul Timiş a reali­zat 5,5%, Neamţ cu 5,4%, judeţul Mureş, cu combinatul Azomureş, cu 4,8%, Dolj cu combinatul de în­gră­şăminte Doljchim, cu 4%.
Cei mai mulţi salariaţi din sector erau înregistraţi tot în Bucureşti, cu 37.931, urmat de judeţul Neamţ, cu 18.766 salariaţi, Braşov, cu 17.765 oa­meni, Prahova, cu 16.699 şi judeţul Bacău cu 14.383 angajaţi.


ZILNIC SE PRODUCEAU 7.684 TONE DE ÎNGRĂŞĂMINTE
"Anuarului statistic al României 1990" arată că în 1989 se produceau 2,805 milioane de tone de în­gră­şă­min­te, adică 7.684 tone de îngră­şă­minte zilnic. Din această cantitate, 2 milione de tone erau îngrăşăminte azotoase, iar 648.000 de tone erau fosfa­tice. Tot în 1989, se produceau 453.000 de tone de acid clorhidric, 1,68 mi­lioane tone de acid sulfuric, 889.000 tone de sodă calcinată şi 763.000 tone de sodă caustică. Raportat pe cap de locuitor, în România se realizau 53 de kg de acid sulfuric, 73 kg de sodă calcinată, 38 kg de sodă caustică şi 121 de kg de îngrăşăminte.

Chimia este pe primul loc în 1989 la consumul energetic pe fiecare ra­mu­ră industrială, cu 700.563 Tera Joules. Din totalul de 2,3 milioane Tera Joules, chimia consuma practic aproape o treime, 29,9% fiind cel mai mare consumator de energie din ţară. Urmă­toarea ramură industrială, metalurgia feroasă, se află departe ca şi consum, la 19,2%, în vreme ce pe poziţia a treia se află industria combustibililor (cărbune, petrol) cu 15,3%. Dacă se calculează la consumul de energie electrică şi termică, procentul deţinut de chimie este mai mare, cu 34,2%.

Şerbănescu mai spune că industria chimică folosea prea mult gaz pentru un produs, lucru observabil de consumurile mari de gaze naturale din România. În anul Revoluţiei, pro­duc­ţia de gaze a scăzut cu 3 miliarde de metri cubi, de la 25,1 la 22,2 miliarde de metri cubi.
Acum, România produce puţin pes­te jumătate din această cantitate: 12 miliarde de metri cubi asigurate aproape egal de Romgaz şi Petrom.

Almanahul "Magazin 89" prezintă în continuare direcţiile de dezvoltare pentru industria chimică din 1989. "În Institutul Central de Chimie activitatea de cercetare este astfel organizată, încât să asigure dezvoltarea cu forţe proprii a industriei chimice şi petrochimice româneşti, direcţiile prioritare ale programelor având drept scop valorificarea superioară a resurselor de materii prime şi materiale indigene, asimilarea produselor necesare celorlalte ramuri industriale, diversificarea şi ridicarea nivelului calitativ al produselor, optimizarea tehnologiilor existente, elaborarea de tehnologii noi pentru asigurarea produselor pornind de la surse alternative (cărbune, biomasă), precum şi dezvoltarea de noi tehnologii."


DUPĂ 20 DE ANI
La 20 de ani de la anunţarea acestor planuri, industria chimică şi petro­chimică a României este în puternic declin după ce nici unul din aceste deziderate nu s-a realizat. Industria chimică nu s-a modernizat decât pe alocuri şi este în continuare mare consumatoare de energie electrică şi gaze naturale. Sindicaliştii din industria îngrăşămintelor chimice sunt în conflict deschis cu statul după ce la în­ce­putul lui 2009 au semnat un protocol, prin care statul se obliga să dea agri­cultorilor o subvenţie de 400 de lei la hectar pentru achiziţionarea de în­gră­şăminte. Măsura ar fi ajutat ma­rile combinate care produc în­gră­şăminte, Azomureş, Amonil, grupul Interagro, afectate foarte puternic de scăderea comenzilor la ex­port. Însă Ilie Sârbu, ministrul Agri­culturii, a anunţat că nu a obţinut aprobarea Comisiei Euro­pene  (CE) pentru acest gen de ajutor.

Din alte ramuri ale industriei chi­mi­ce, Oltchim cere acum statului trans­formarea în acţiuni a unor crean­ţe de 150 de milioane de euro tot că­tre stat. Pentru aceasta are însă ne­voie de acceptul Comisiei Europene.