Din rezerve tăinuite

După o perioadă în care reuşeşti să te cârpeşti cu una-alta, vine o perioadă neagră. Şi unde mai pui că te prinde şi când eşti cu moralul la pământ. Supărată foarte, pentru că nu vedeam nici o ieşire şi mai aveam trei zile până la leafă, m-am dus acasă şi am făcut un gest "sinucigaş", adică, am atacat re­zervele cele mai bine tăinuite. Ce era să fac? Nu avem timp, nu aveam bani şi nici alimente nu se găseau, după informaţiile precise oferite se specialiştii codari.

Cu mare strângere de inimă, am atacat două bucăţi de macrou afumat şi trei ouă. Am curăţat peştele de oase şi piele, l-am făcut bucăţele şi l-am stropit cu zeamă de lămâie, în care l-am lăsat o oră. Între timp am tăiat două pâini felii, cam de un deget groase, pe care le-am trecut uşor prin iaurt şi le-am montat într-o tavă unsă cu puţin ulei. Am bătut ouăle şi le-am amestecat cu feliuţe de măsline şi cubuleţe de gogoşari acri. L-am pus în tigaie, cu puţin ulei încins, şi le-am închegat uşor. Am luat câte puţin şi am întins pe fiecare bucată de pâine din compoziţia de ouă. Am pus peste fiecare felie de pâine bucăţi de peşte şi am turnat cu linguriţa toată zeama de lămâie în care a stat peştele pe fiecare bucată. Am montat câte o jumătate de felie de lămâie pe fiecare felie şi am dat tava la cuptor pentru 20 de minute. Între timp am tocat cât mai fin o legătură de mărar şi o jumătate de legătură de pătrunjel.

În zece minute, mirosul înnebunitor de afumătură şi-a făcut efectul asupra vecinilor. Uşi trântite, vânzoleală. Pe toţi îi găsise să-şi ducă gunoiul! Jenica a venit "după miros". Am pus-o la curent cu situaţia cumplită în care mă aflam şi am ascultat şi lamentările ei. În cazul acesta, situaţia era gravă de tot, dacă ea, care era campioană la făcut rost de una şi alta, scârţâia din toate încheieturile. M-a asigurat că-şi va lua revanşa şi m-a întrebat pe nerăsuflate: "Da', ce ai la cuptor? Că a înnebunit toată scara!". I-am zis că mi-am rupt de la suflet peştele afumat dosit şi l-am preparat pentru seară şi dimineaţă, până la leafă sau până va fi ea în stare să procure ceva şi pentru mine. Ultimele cuvinte le-am zis pe nerăsuflate şi cu ochii mijiţi, tot ca ea, lăsând-o să înţeleagă că... Pofta şi curiozitatea au pierdut-o. Nici n-a cli­pit la aluzia mea "fină". Subjugată de curio­zitatea gospodinei şi de pofta mân­căului, s-a aşezat pe scaun şi cred că luna dacă-i ceream s-ar fi oferit să mi-o aducă.

A sosit minutul 20 şi am scos din cuptor tava cu sandvişurile aurii, pe care se scovergiseră feliuţele de lămâie, le-am presărat pe fiecare verdeaţă şi le-am lăsat să se răcorească. În vremea asta, îi ziceam în glumă Jenicăi să-şi ferească ochii şi nasul, pentru că feliile sunt fierbinţi şi mă împiedicau la presărat verdeaţa. Ea chicotea şi fierbea de nerăbdare. Am pegătit două farfurioare şi tacâmuri, mărindu-i tensiunea, apoi am trecut la "buletinul de ştiri". Era momentul în care mă punea la curent cu tot ce se întâmpla în jur, pe o suprafaţă destul de mare. Jenica a început să-mi spună că şi-a făcut un taior la croitoria de la complex, că tot acolo a văzut nişte pulovere grozave din mohair, lucrate de fetele de la cooperativă, că au apărut în piaţă vânzătorii de varză murată şi castraveţi, de anul în curs, că la "magazinul cu de toate" au prins un hoţ care furase un reşou electric. M-a informat, cu glas scăzut, că într-un "R", ăla de pe bulevard, din capătul aleii spre troleibuz, noaptea trecută a fost arestat un bărbat, unul de la etajul şase. Că femeia aia de la blocul cu patru etaje, de pe aleea spre aprozar, aia cu bărbatul dispărut de trei ani, a dat iar de pomană la cei care treceau pe stradă, de sufletul omului ei.   

Cum evenimentele erau din ce în ce mai tragice şi cum eu nu eram într-o situaţie mai veselă, m-am ridicat şi am pus câte un sandviş, aşa, de gustare, tăindu-i elanul Jenicăi.

S-a repezit ca un uliu asupra sandvişului şi abia la a doua gustare a reuşit să-şi dea seama din ce-i făcut. Mi-a zis: "Ce bine găteşti când n-ai!", şi-mi stârnea râsul cu sunetele ciudate pe care le scotea.