x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Disensiuni la vârful "Solidarităţii"

0
01 Dec 2009 - 00:00



Lech Walesa creează o primă breşă în această cvasiunanimitate, făcându-se ecoul şi chiar avocatul tuturor celor din sânul "Solidarităţii" care nu-şi află locul în noul context politic, respectiv al acelei minorităţi care-i acuză pe Ma­zowiecki şi pe prietenii săi că mo­nopolizează puterea. Profund îngrijorat, Geremek discută îndelung cu Walsea, considerând abaterile şefului "Solidarităţii" ca extrem de periculoase şi încearcă să pună capăt acestei noi rivalităţi în trei cu Walesa şi Mazowicki. Nici unul nu pare însă dispus să-l înţeleagă pe celălalt.

Aflat în culmea gloriei, Walesa efec­tuează o călătorie triumfală în Statele Unite. Membrii Congresului îi fac o primire înflăcărată şi exuberantă. De la o săptămână la alta, omul din Gdansk se instalează în rolul unui tribun liber să spună totul cu glas tare. Walesa se străduieşte să canalizeze spre folosul său propriu fluxul de ne­mul­ţumire şi mai ales de nerăbdare; ca şi cum ar fi avut o altă politică de pro­pus tună şi fulgeră la adresa în­cetinelii Guvernului Mazowiecki, cerând o "accelerare a reformelor" şi ex­plodând astfel descumpănirea care le stăpâneşte pe victimele tran­ziţiei eco­nomice. Walesa zgâlţâie brutal "So­li­­daritatea" şi mizează pe spar­gerea acestei mişcări, mult prea im­pu­nă­toa­re şi diversificată ca să poată su­pra­vie­ţui intactă probei puterii; Mazowiecki rabdă în tăcere. Cota sa de po­pu­la­ri­tate o depăşeşe acum pe cea a şefului "Solidarităţii", iar coti­dianul Gazeta îi acordă sprijin Guvernului. Prie­te­nii lui Adam Michnik le re­pro­şează celor prea nerăbdători că destabili­zea­ză consensul "indispen­sabil" pentru a ieşi cu bine din sistemul economic de tip sovietic, cu atât mai mult cu cât Guvernul trece de-acum la acţiune.

Primele măsuri importante se abat la sfârşitul anului. Pe 27 decembrie, Par­lamentul votează planul Balce­rowicz: liberalizarea preţurilor şi de­zin­dexarea salariilor, ridicarea cursului dobânzii şi instaurarea unui curs de schimb unic, dreptul de-a concedia şi planul de privatizări... Pe 29 decembrie, Parlamentul aboleşte monopolul Partidului, înscris în Constituţie, pro­clamă Republica Polo­neză, descoto­risită în fine de adjecti­vul "populară", şi restabileşte vulturul în­coronat ca stemă de stat.

Jacek Kuron are dificila sarcină de a atenua costul social al reformelor de restructurare economică. În fie­care seară, ministrul pledează la televizor pentru noua politică, pune la punct un sistem de indemnizaţie pen­tru şomaj, susţine prioritatea pentru construcţia de locuinţe, pentru învă­ţă­mânt şi sănătate. O cantină a să­racilor îi va purta numele... La acest sfârşit de an, Kuron îşi măr­turiseşte fră­mân­tările cineastului polonez Marcel Lozinski: "Vom reuşi? Societatea va mai accepta noi sa­crificii? Sau ne va răsturna? S-ar putea foarte bine să o facă... Şi atunci, va fi nevoie ca aceia care ne vor ur­ma să reuşeacă, ba chiar şi cei care vor veni după aceştia..."

În acelaşi moment, Adam Michnik este îngrijorat de creşterea vertiginoasă pe care o înregistrează în Eu­ro­pa de Est intoleranţa şi sentimentele de revanşă. În Polonia, generaţia care primeşte astăzi în plin palma socială a tranziţiei este cea care a suferit cel mai mult de pe urma stării de război şi a represiunii. Adam Michnik îşi va pune în joc tot prestigiul pentru a împiedica găsirea ţapilor ispăşitori, judecăţile primite şi campaniile violente, îndreptate cu precădere îm­po­triva demnitarilor fostului regim co­munist. Personalitatea centrală a re­zistenţei antitotalitare, Michnik, se va explica faţă de generalul Jaruzelski în termenii următori: "De vreme ce la ma­sa rotundă nu i-am spus lui Kiszczak că va fi judecat pentru starea de război, dacă voi ajunge într-o zi la putere, ar fi urât din partea mea să cer acum un asemenea lucru. În istoria politică totul se plăteşte. Nu există soluţii care să fie pe deplin corecte...".

Cât despre Mazowiecki, acesta ţine ferm cârma Guvernului său. El nu are cum să-şi închipuie, deocamdată, că ar putea veni o zi în care campania electorală pentru Preşedinţie îl va face să devină rivalul lui Lech Walesa. Pe mo­­ment, Mazowiecki se află la Mos­cova, unde negociază cu Gorbaciov de­zangajarea ţării sale din aria sovie­ti­că şi procedează la o reviziuire de ansamblu a numeroaselor "pete albe" din tumultoasa istorie a relaţiilor dintre cele două ţări, fără să neglijeze simbolurile: prim-ministrul solicită să se ţină o slujbă şi depune o coroană de flori pe locul gropilor comune din pă­durea Katyn, acolo unde, în 1940, pa­tru mii o sută patruzeci de soldaţi şi ofiţeri polonezi pieriseră asasinaţi cu câte un glonţ în cap de către NKVD-ul sovietic.
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 183-185.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de