Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În luna martie 1989 a avut loc cea de-a optsprezecea sesiune a Comisiei mixte româno-sovietice pentru verificarea traseului liniei de frontieră dintre cele două state.
Câteva săptămâni mai târziu, la 19 aprilie 1989, generalul-colonel Vasile Milea, ministru al Apărării Naţionale, şi Ioan Totu, ministrul Afacerilor Externe, i-au trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport referitor la opiniile diferite care existau la reprezentanţii României şi cei ai URSS, în privinţa stabilirii graniţei comune în zona Insulei Maican - din Delta Dunării.
În nota anexată la raportul celor doi miniştri, notă pe care o edităm în continuare, au fost explicate pe larg motivele divergenţelor româno-sovietice. Drept urmare, cei doi miniştri au propus preşedintelui României, iar acesta a fost de acord, ca "la sesiunile următoare ale Comisiei mixte, delegaţia română să acţioneze în continuare pentru a evita cedarea oricăror suprafeţe de teritoriu, potrivit Tratatului (de frontieră, semnat de reprezentanţii României şi URSS în anul 1961 - n.r.), care prevede că frontiera trece în sectorul de ape pe mijlocul şenalului navigabil principal".
Notă cu unele probleme rezultate la sesiunea a XVIII-a a Comisiei mixte româno-sovietice pentru verificarea traseului liniei de frontieră
1. Potrivit prevederilor Tratatului de frontieră din 1961, începând din anul 1983 s-au executat în comun verificări şi măsurători hidrografice în teren, în urma cărora - la nivelul Comisiei mixte - s-au convenit noul traseu al frontierei şi apartenenţa teritorială viitoare a insulelor.
Cu acest prilej, în zona Insulei Maican de pe Braţul Chilia s-a constatat că s-a schimbat şenalul navigabil principal, modificându-se astfel traseul liniei de frontieră. Ca urmare, s-a stabilit că insula trebuie să treacă la teritoriul românesc, fapt consemnat - cu deplinul acord al părţilor - în procesul-verbal al sesiunilor a X-a şi a XI-a ale Comisiei mixte, din 1987, care urma să fie inclus în documentul final, în vederea ratificării de către cele două guverne. După terminarea lucrărilor de teren, s-au editat originalele de probă ale noilor documente de demarcare: partea română pentru sectorul Râului Prut (cu excepţia zonei lacului de acumulare "Stânca-Costeşti", care are un regim aparte), iar partea sovietică pentru Fluviul Dunărea şi apele de frontieră din Carpaţii Răsăriteni.
Schimbul acestor documente pentru verificare reciprocă şi punere de acord trebuia să aibă loc ulterior. Ca urmare, în luna ianuarie a.c.(1989 - n.r.), delegaţia sovietică a trimis delegaţiei române originalele de probă pentru Fluviul Dunărea.
Constatând că în zona Insulei Maican partea sovietică nu a ţinut seama de cele stabilite în comisie şi a făcut, în mod unilateral, modificări la traseul frontierei de stat faţă de cel convenit, iar pe Canalul Musura, la ieşirea în Marea Neagră, nu a reprezentat linia de frontieră, delegaţia română - pe baza mandatului încredinţat, a înapoiat documentele respective şi nu a predat originalele de probă pentru sectorul Prut. Totodată, a informat delegaţia sovietică asupra motivelor înapoierii acestora, cu propunerea de a fi refăcute în spiritul celor convenite anterior, de comun acord.
2. La sesiunea a XVIII-a a Comisiei mixte, din martie 1989, delegaţia sovietică a prezentat, din nou, aceleaşi documente modificate în mod unilateral şi a arătat că, în conformitate cu Protocolul din 1948 (prin care România a cedat Insula Şerpilor Uniunii Sovietice - n.r.), Insula Maican aparţine teritoriului URSS şi această apartenenţă nu poate fi modificată în nici un fel, iar prevederile Tratatului din 1961 cu privire la şenalul navigabil principal nu-şi au aplicabilitate în această zonă. Totodată, delegaţia sovietică nu a mai fost de acord nici cu traseul frontierei convenite de comun acord de Comisia mixtă pe Canalul Musura, la ieşirea în Marea Neagră, apreciind că în acest sector, din cauza depunerilor aluvionare care fac ca acesta să se deplaseze spre est, se produc pierderi de teritoriu pentru URSS, în care scop a avansat propunerea de a se restabili vechea albie din 1948.
Delegaţia sovietică a arătat că unele prevederi ale Tratatului din 1961 se contrazic, sunt interpretabile şi chiar depăşite şi a afirmat că, potrivit principiului şenalului navigabil principal, frontiera (româno-sovietică - n.r.) ar trebui să treacă pe Braţul Sulina. A susţinut că ar trebui să se propună guvernelor celor două ţări revizuirea sau înlocuirea lui.
3. Delegaţia română şi-a exprimat dezacordul său categoric faţă de asemenea puncte de vedere, în contradicţie cu cele convenite anterior de comun acord, arătând că aceste modificări unilaterale pot duce la punerea în discuţie şi a altor sectoare ale traseului convenit.
Delegaţia română a arătat că în cazul Insulei Maican nu este vorba despre pretenţii teritoriale, ci despre aplicarea întocmai a Tratatului (din 1961 - n.r.).
Partea sovietică nu respectă însă ceea ce s-a convenit de comun acord şi prin această revenire încearcă în mod arbitrar să limiteze aplicarea principiului şenalului navigabil principal şi să-şi creeze avantaje teritoriale pe seama părţii române. Delegaţia română a combătut teza că Tratatul (româno-sovietic din 1961 - n.r.) este depăşit şi a precizat că atât timp cât este în vigoare trebuie respectat întocmai.
Citește pe Antena3.ro
