x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Divorţ în familia prezidenţială

Divorţ în familia prezidenţială

de Lavinia Betea    |    25 Noi 2009   •   00:00

Dacă Nicu Ceauşescu nu ar fi fost fiul pă­rinţilor săi, cariera sa politică s-ar fi încheiat la 22 martie 1985, o dată cu introducerea ac­ţiunii de divorţ contra soţiei sale. Căci con­diţia de bărbat divorţat era incompatibilă cu Codul eticii şi echităţii socialiste invocat de părinţii săi cu fiecare ocazie publică.


SIRENELE UTC-ULUI

Acuzându-l de "imoralitatea" unei pa­siuni pentru o tânără şi frumoasă cân­tăr­ea­ţă de operă, scăpase Ceauşescu de Gheorghe Apostol, contracandidatul său la funcţia de lider al partidului. Dar Gheorghe Apostol s-a căsătorit, trăieşte şi azi adânci bătrâneţi cu  aceeaşi artistă! Alexandru Bârlădeanu şi Cornel Burtică fuseseră, de asemenea, debarcaţi după rapoartele Direcţiei a V-a asupra escapadelor lor amoroase.     

Copiii familiei Ceauşescu au întors pe dos însă şi Codul eticii socialiste, şi liniştea pă­rinţilor. Cel mai rebel a fost mezinul Ni­cu. De­geaba îl mutaseră de la Liceul "Dr Petru Gro­za", unde li se păruse că băieţii din Primăverii  îl încurajau în teribilism, căci nu-l puteau în nici un fel rupe de gaş­că. Atunci când l-au îm­pins pe ţeava carierei politice, începută pe ur­mele tatălui "la tineret", au apărut alte ne­cazuri. Suparându-se, ca orice părinţi, că-i se-măna buni­cului Andruţă la "băutură", şi-au dat sea­ma curând că înaltele funcţii din UTC  nu-l "responsabilizaseră". Ci deschi­seseră ca­lea altei pierzanii. Roiau spe­ranţele feminine ale sportului, muzicii şi dan­sului românesc în jurul noului în­dru­mător al instituţiilor şi or­ganizaţiilor de care le depindea cariera. În vreme ce tatăl fusese imun la orice sirenă din ac­tivul de tineret şi partid, me­zinul se lăsa les­ne sedus şi de subal­ternele cu pronunţat simţ al progresului.


FĂRĂ MARTORI

Puţin peste un an de la oficierea căsă­toriei, acţiunea de divorţ a fost introdusă la 22 martie 1885 de Nicu Ceauşescu contra Ceauşescu Poliana Daniela Luminiţa. Mi­nistru al Justiţiei era atunci Gheorghe Chivulescu, dar de dosar s-a ocupat adjuncta ministrului, Maria Bobu (ulterior mi­nis­tru al Justiţiei).

Procedura, ca şi ritualul nunţii, fusese mult simplificată faţă de cutumele epocii. Cererea (prezentată de ziarul Tineretul liber la 7 ianuarie 1990) a fost astfel în­tocmită:

"Tovarăşului Preşedinte al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti
Tovarăşe preşedinte,
Subsemnatul Ceauşescu Nicu, domiciliat în Bucureşti, Str. Cosmonauţilor, nr. 4, Sectorul 1, chem în judecată pe soţia mea, Cristescu Poliana Daniela Luminiţa, cu acelaşi domiciliu, pentru ca prin hotărârea ce veţi pronunţa să dispuneţi desfacerea căsătoriei încheiate între noi la data de 10 decembrie 1983 în faţa delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al sectorului 1 Bucureşti, şi înregistrată sub numărul 2850 din acelaşi an.
Din căsătoria noastră nu au rezultat copii.
Întrucât prin căsătorie soţia mea a do­bândit numele de familie al subsemna­tului, urmează ca după divorţ să-şi reia numele anterior de familie Cristescu.
Nu solicit cheltuieli de judecată.
Motivele de divorţ sunt următoarele:
În fapt. La puţină vreme după căsătoria noastră am constatat, atât eu, cât şi soţia mea, că datorită unor firi temperamentale diferite nu ne-am putut acomoda unei vieţi de familie comune, deşi amândoi soţii am depus eforturi în acest sens. Ca urmare, în ultimul timp ne-am despărţit în fapt.
Aşa fiind, desfacerea căsătoriei se im­pune întrucât sunt prezente motivele temeinice prevăzute de Codul Familiei.
În drept îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 38 şi următorii din Codul Fa­miliei, precum şi pe dispoziţiile art. 607 şi următorii din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea acţiunii încerc să mă folo­sesc de proba cu acte (certificatul de că­să­torie) şi proba cu martori pe care-i voi pro­pune la primul termen de judecată."
Semnat - Nicu Ceauşescu.


EPILOG  

Nicu nu şi-a angajat avocat, iar Poliana nu s-a prezentat la tribunal.
După mărturiile unor surse din apro­pie­rea familiei Ceauşescu, Nicu domicilia în acea perioadă cu o tânără doctoriţă din Bra­şov. Chiar şi iubita "Prinţişorului" făcea pe-atunci naveta: pleca dimineaţa la spitalul din Braşov, unde era angajată şi revenea seara în Bucureşti, la domiciliul lui Nicu.  

Până la 22 decembrie 1989, Poliana Cris­tescu şi Elena Ceauşescu s-au frecventat şi cultivat asiduu. În agenda Elenei Ceau­şescu, vizitele fostei nurori sunt  men­ţio­nate de minimum trei ori pe săptă­mână. Menajera soţilor Ceauşescu, Suzana An­dreiaş, a povestit că şi mai des apărea Po­­liana la reşedinţa soţilor Ceauşescu. "Chiar şi după ce s-a despărţit de Nicu ve­nea la to­varăşa, serveau micul dejun, beau ca­feaua împreună, mai mergea şi la mama ei", a povestit Suzana Andreiaş. "Nu ştiu dacă e adevărat, doar din auzite vă spun, mulţi spuneau că ea o informa pe Ceau­şeasca despre personalul din casă. Poliana însă era foarte cumsecade, respectuoasă, vorbea frumos. Ceauşeasca o îmbrăca, îi dă­ruia multe lucruri. De exemplu o chema pe una dintre croiorese şi spunea: «Ia alege tu ceva de-aici pentru Poliana!». Aceasta ducea hainele la atelier, o chema pe Po­liana, care proba, după care modifica şi erau tocmai bune de purtat".
După fuga Ceauşeştilor a fost arestată o vreme şi Poliana Cristescu. I-a evitat după aceea pe toţi membrii familiei Ceauşescu şi presa.

×
Subiecte în articol: special nicu ceauşescu