Dulceţurile lui tata mare

 



Gheorghe Munteanu, din localitatea Putineiu, judeţul Teleorman, prepara în zilele de vară cele mai bune dulceţuri din sat. Asta o spun cele două nepoate, care în 1989 aveau 13 şi 15 ani, dar şi sătenii care îi călcau pragul şi care nu plecau niciodată fără să fie poftiţi la o dulceaţă şi la un pahar cu apă rece de la cişmea. Toţi se minunau cum de dulceţurile sale nu erau tari, aşa cum erau obişnuiţi să mănânce, pentru că ei nu reuşeau niciodată să prepare acest desert suficient de fluid.

Deşi zahărul era raţionalizat, puneau întotdeauna mai mult decât era necesar, aşa că, pentru a scoate nucile din borcanul de dulceaţă, era o adevărată aventură. Lui Gheorghe îi plăcea foarte mult să prepare tot felul de dulciuri, dar mai ales dulceţuri. Reţetele le avea de la soţia sa, Luiza, dar, cum aceasta se îmbolnăvise, nu a mai putut să îşi răsfeţe nepoatele cu bunătăţi. Aşa că, Gheorghe a preluat caietul de reţete de la soţia sa şi talentul, se pare.

Avea mulţi pomi fructiferi în curte, aşa că ingredientele de bază erau la îndemână. Mai greu era cu zahărul, dar se înţelegea foarte bine cu vânzătoarea de la băcănie, Petruţa, şi astfel reuşea să facă rost de cantitatea de care avea nevoie. Dulceaţă de cireşe albe mari, de caise, de nuci, de zmeură şi de vişine - acestea erau preferatele lui Gheor­ghe. "Tata mare" cum îi spuneau nepoatele, nu mai e astăzi printre noi, dar am făcut rost de caietul de reţete ale gustoaselor dulceţuri.

Iată cum prepara dulceaţa de caise (cu specificarea care trebuie făcută la toate reţetele din caietul său, că adăuga lămâie doar când reuşea să facă rost, în rest o înlocuia cu sarea de lămâie, care se găsea mai des în magazine): la un kg de caise avea nevoie de 600 g zahăr, o linguriţă de zeamă de lămâie şi 150 ml apă. Spăla caisele, le scotea sâmburii. Într-un vas aşeza un pat de caise, apoi un strat de zahăr şi continua operaţia terminând cu un strat de zahăr. Adăuga zeama de lămâie. Lăsa la macerat 12 ore. Adăuga apa şi punea la foc încet, timp de o jumătate de oră. Din când în când amesteca cu lingura de lemn. Sâmburii îi spărgea şi le scotea miezul, apoi îi adăuga în dulceaţă şi mai lăsa să fiarbă un minut. Dulceaţa o punea caldă în borcane şi le închidea ermetic.

Foarte bună era şi dulceaţa de cireşe albe, pentru care avea nevoie de un kg şi jumătate de fructe, un kg de zahăr, zeama de la o lămâie şi vanilie. După ce spăla cireşele, le scotea sâmburii şi le punea într-un vas mai mare să nu se piardă sucul din ele. Peste cireşe adăuga zahărul tos, zeama de lămâie, doi-trei cm dintr-un baton de vanilie şi amesteca uşor. Lăsa să stea două-trei ore, apoi punea cratiţa la foc tare, dar pe o tablă, nu direct pe flacără. Lua spuma cât era nevoie. Lăsa să se răcească, apoi turna dulceaţa în borcane şi le închidea ermetic.

Nepoatele erau foarte încântate de dulceaţa de nuci şi de multe ori îşi invitau prietenii pentru a se lăuda cu această delicatesă. La 100 g nuci, bunicul punea un kg şi jumătate de zahăr, o jumătate de baton de vanilie, o lămâie şi trei pahare de apă. Nucile verzi le curăţa de coajă şi le punea la înmuiat în apă rece timp de 48 de ore. Schimba apa de trei-patru ori pe zi. Apoi scurgea apa şi nucile le punea pentru 24 de ore în apă cu var, scuturând din când în când vasul. Spăla apoi fructele cu apă rece, înţepa fiecare nucă în câteva locuri cu furculiţa şi le punea din nou în apă rece pentru 48 de ore. A şasea zi, scotea nucile din apa rece, le scufunda în apă clocotită, le fierbea timp de 10 minute şi apoi le răsturna într-o sită. Punea nucile în sirop fierbinte, adăuga vanilie şi zeamă de lămâie. După ce dulceaţa dădea în clocot, o lua de pe foc. Când se răcea, se fierbea încă o dată şi această operaţie o repeta de trei ori. Apoi fierbea până când nucile erau fierte. După ce se răcea o punea în borcane pe care le lega cu celofan deasupra.

Deşi era destul de complicat să prepari o astfel de dulceaţă, nepoatele îşi amintesc de bucuria şi mândria lui tata mare când le punea pe farfurioare acest desert delicios. Din păcate, ele nu au mai continuat tradiţia preparării acestor dulceţuri.