Campioană a României în două rânduri. Învingătoare în faţa marelui Real Madrid şi a Valenciei campionului mondial şi golgeter al turneului final din '78, argentinianul Mario Alberto Kempes. Dobrin, dorit pe "Estadio Santiago Bernabeu" de însuşi Santiago Bernabeu, celebrul preşedinte al clubului de pe Avenida Concha Espina din capitala Spaniei. Dobrin, ridiculizându-l pe Kempes. Ce vremuri!
"Prinţul din Trivale", împreună cu Ariciu, Ciolan, Marcel Pigulea, Remus Vlad, Jercan, Nedelcu, Frăţilă, câştigătorii titlului în '72, ori cu Speriatu, Cârstea, Cristian, "Telu" Stancu, Bărbulescu, Radu II, Iovănescu, Doru Nicolae, laureaţii campionatului '78-'79, dând de pământ cu toată lumea bună a fotbalului nostru, inclusiv cu Steaua şi cu Dinamo. Momente de care fanii piteşteni îşi aduc mereu aminte cu plăcere şi pe care le invocă de câte ori este nevoie. Aşa cum, probabil, au stat lucrurile şi la finalul stagiunii '88-'89, ultima de dinainte de Revoluţie, când FC Argeş a terminat abia pe locul 13, una dintre cele mai slabe clasări din istorie.
"Cine e vinovat de situaţia echipei? Adevărul adevărat e următorul: a cam secat rezervorul de fotbalişti din Piteşti, mai ales de fotbalişti de valoare! Excelentul, dârzul şi ambiţiosul portar Speriatu (un exemplu de abnegaţie), acest libero cu «drept de naţională» care a fost Stancu au început şi ei să mai îmbătrânească, deşi sunt încă vârfurile echipei (o confirmă media notelor) la 32 şi, respectiv, 33 de ani pe care îi au. Îi urmează, ca vârstă, Ignat (31 de ani), S. Badea (31), Tănase (29), Voicu (29), Pârvu (28), D. Zamfir (28, dar el când e, când nu e la echipă). Până şi Eduard, pe care îl consideram mereu puşti, a făcut 27 de ani. Deci, o generaţie care pleacă şi alta care... nu prea vine", nota ziarul Sportul în urmă cu 20 de ani.
Tot atunci, preşedintele clubului la acea vreme, profesorul Dan Silvăşan, explica: "S-a vorbit mult de o reconstrucţie a echipei, dar ea nu s-a prea făcut. A fost, dacă vreţi, o vorbă care să scuze rezultatele slabe. Nucleul a rămas acelaşi - Speriatu, Stancu, Voicu, Pârvu, Tănase, Eduard, Bănuţă, Ignat, Badea. Au apărut Vlădoiu, G. Dumitru, apoi «noul val», adică Amărăzeanu, Prisăceanu, I. Gheorghe, Vilău, dar valori, nu, iar antrenorii Dumitru Nicolae Nicuşor şi Tănase Dima, tehnicieni recunoscuţi, serioşi, apreciaţi, nu au putut acoperi atâtea goluri, la care s-a adăugat şi absenţa lui Radu II, care trebuia să revină în iarnă, dar n-a mai revenit". Una peste alta, FC Argeş a stat în sezonul '88-'89 într-un jucător, Eduard, reprofilat din fundaş în mijlocaş şi devenit golgeterul echipei, şi în "bătrânii" Speriatu şi Stancu. La polul opus s-a situat Vlădoiu, jucător care ulterior avea să evolueze sub culorile tuturor celor trei mari echipe bucureştene, Steaua, Dinamo şi Rapid, şi căruia Sportul nu i-a făcut deloc o caracterizare favorabilă. "O promisiune neonorată care îşi mai dă şi aere de vedetă, în loc să-şi ajute echipa aflată pe un alarmant tobogan". În aceeaşi oală, o altă "speranţă" a Argeşului, Grigoriu.
Linia de clasament
13. Argeş 34 13 7 17 40-50 30p
● Puncte realizate pe teren propriu: 26 (a pierdut câte 2p la Dinamo şi Steaua, câte 1p la Oţelul, FC Inter, FCM Bacău şi FC Olt).
● Puncte obţinute în deplasare: 4 (câte 2p la FC Farul şi ASA Târgu Mureş).
● Golgeterii echipei: Eduard - 16 goluri (9 din 11 metri), Bănuţă - 8, Ignat - 6, Vlădoiu - 3, D. Pârvu, C. Pană II - câte 2, S. Badea, Amărăzeanu, Dican - câte 1.
● Jucători folosiţi: 27; Eduard - 33 de meciuri, D. Pârvu - 32, P. Tănase - 30, Stancu - 29, Speriatu - 28, Bănuţă, Ţirchineci - câte 27, Voicu, Ignat - câte 26, Vlădoiu - 25, C. Pană II, D. Zamfir - câte 23, S. Badea - 21, Di-
can - 16, Vilău - 13, Amărăzeanu - 12, Hristea - 7, D. Ştefan, Grigoriu, Gheorghe Ion - câte 6, G. Dumitru, Prisăceanu - câte 4, Geoacă, Muşat - câte 3, Simion, Miftode - câte 2, Marcel Mihai - 1.
● Media notelor echipei: 6,25.
● Media notelor jucătorilor (pe baza a minimum 22 de jocuri): 1. Speriatu 6,83; 2. Stancu 6,69; 3. Eduard 6,68.
● Cartonaşe galbene: 37 (16 suspendări) - 15 jucători (cele mai multe: Ignat 5).
● Cartonaşe roşii: D. Ştefan (în etapa I), Hristea (în etapa a XXXII-a).
● A beneficiat de 9 lovituri de la 11 metri: toate transformate (toate de Eduard); a fost sancţionată cu 11 penalty-uri (9 transformate, 2 ratate).