Fiţi atenţi la mingea care sare!

Când discutăm subiectul artico­lelor inspirate de tribunal să atra­gem atenţia şi asupra unei alte capcane care pândeşte ziaristul în acest domeniu specific. Hotărârile curţii, deciziile administrative şi celelalte sunt adesea învăluite în expresii şi "legaleză" şi nu întotdeauna introducerile simplifică unii termeni aşa cum ar trebui. Iată un exemplu: "Un judecător federal a refuzat miercuri să dea o hotărâre de suspendare tem­­porară care să oprească un vot de ratificare al sindicatului asupra con­tractului de arbitraj obligatoriu transmis săptămână trecută pentru Sindica­tul Muncitorilor Poştali Ame­ri­cani şi Servi­ciul Poştal al SUA".

Vrea cineva să spună cititorului de­zo­ri­en­tat ce s-a întâmplat? Iată: Ju­decătorul nu vrea să blocheze to­tul asupra unui contract. Mai mult, pentru că acest contract a rezolvat dintr-un arbitraj obligatoriu - adică membrii sindicatului nu au fost liberi să-l aştepte sau să-l respingă - votul n-ar fi putut avea nici un efect asupra lui. Deci: "Un judecător federal a re­fu­zat miercuri să blo­che­ze votul munci­tori­lor poştali asupra unui nou contract, deşi votul ar fi fost inutul, el rămânând un simplu gest".

Redactorul AP Lon Boccardi nu­meş­te acest stil bombastic "scris cu mingea de tenis". Iată un alt exemplu: "Washington - Curtea de Apel a Statelor Unite a căzut de acord miercuri să reexamineze decizia unei curţi inferioare prin care Comisia de Reglementare a Pro­blemelor Nu­cle­a­re a nesocotit dispoziţia.

Iată comentariul lui Boccardi în cartea sa "proză şi concluzii":
"Problema aici este că noi considerăm min­tea cititorului o minge de tenis care zboa­ră înainte şi înapoi peste fileu. A fost de acord să reexamineze. Pac! A nesocotit dispoziţia. Poc! Să ţină mingea zburând încolo şi încoa­ce. E totuşi prea mult. Te poţi vinde de­ta­şân­du-te puţin şi în­trebându-te: Ce s-a întâmplat, de fapt, aici?"

Iată ce s-a întâmplat: "Washington - Curtea de Apel a SUA a căzut de acord miercuri să reexamineze o decizie de nesocotire a unei dispoziţii de către Comisia de Reglementare a Problemelor Nucleare, care a ţinut o şedinţă închisă".

Reporterii îşi îngăduie scrisul gen "minte de tenis" şi în jargon legal pentru că nu prea se încred în propria capacitate de a reda ce se pe­trece. Ţinându-se aproape de termenii legali, se simt în siguranţă.
EVITAŢI SCHIMBĂRILE NEAŞTEPTATE DE TON
Tonul nu trebuie să fie uniform, dar schimbările bruşte sunt deconcertante şi un amestec de tonuri disperate zgârie asemenea cretei pe tablă.

Charles Dickens foloseşte acest efect la nemuritorul său domn Nicawber, a cărui pasiune pentru limba pompoasă din fericire temperată de impulsul spre autocorectare:
"Sub impresia că peregrinările dv. în această metropolă nu au fost lungi şi aţi putea avea dificultăţi în pătrunderea în arena Babilonului modern... Pe scurt, că s-ar putea să va rătăciţi..."

Iarăşi şi iarăşi D. Micawber, înălţându-se ameţitor, se coboară înapoi pe pământ. Această trăsătură a sa ar trebui iniţiată de ziarişti.

Tonul poate suna fals în mai multe feluri nu numai prin caracterul său pompos. El poate deveni, spre exemplu, de un sentimentalism exagerat, ca în cazul limbajului folosit în anunţuri publicitare.
Astfel de cuvinte sunt numeroase, "fabulos, uriaş, superb, unic, splendid, fantastic, încântător, incredibil, fermecător" şi altele asemenea.
EUFEMISMUL: FOLOSIRE CORECTĂ ŞI GREŞITĂ
Toţi indicatorii culturali din societatea noastră arată că se preferă formulările explicite, tonul rafinat care răsfaţă cuvintele extrem de politicoase şi eufemismele pălind în ziaristica de fiecare zi, deşi mai su­pra­vie­ţuiesc încă.

Supravieţuiesc, în parte, din cauza jargonului care a intrat în  toate domeniile limbajului şi substituie cuvinte abstracte şi eu­fe­mis­me în locul celor răspicate: "bătuţi de soartă" pentru "săraci", "nereuşiţi" pentru leneşi sau comozi, "cetăţeni seniori" pentru bătrâni, "a interacţiona" pentru a se împrieteni, "deze­chi­li­bre" pentru cei cu tulburări mintale sau violenţi şi multe altele.

Vorbăria importantă din ştiinţele sociale este un afluent bogat pentru această variantă de eufemisme. Guvernul este o altă sursă fertilă. Un exemplu sugestiv, apărut adeseori în ultima vreme, este "sporirea veniturilor" mult mai agreabilă decât "sărirea im­po­zi­te­lor".

Aceata nu înseamnă excluderea completă a eufemismelor. Îl folosim pentru a evita vulgaritatea sau pentru a atenua ceva inerent dez­gus­tă­tor. E un gest de politeţe faţă de cititor. Aşa cum a spus cu delicateţe Th. Bernstein în "Ziaristul atent", "este de preferat să se scrie că un bărbat şi o femeie şi-au petrecut noaptea împreună decât să se descrie în amănunt cum au petrecut-o".

Eufemismul este de obiectat doar când este folosit pentru a îm­po­po­ţona un fapt pu­ternic emoţional, dar altfel firesc, al condiţiei umane.

Există un aspect direct muzical, al tonului care merită de asemenea atenţie în redac­ta­rea ştirilor - coliziunea dintre silabe şi sunete care este pentru cititor motiv pentru o pauză. Astfel de combinaţii ne­fe­ri­cite, care pot fi uşor corectate, crează o bâzâială în capul cititorului care-i distrage atenţia de la subiectul în discuţie.
SIMPLITATEA ESTE SUFICIENTĂ
Tonul, după cum am văzut, variază mult, depinzând de articol, su­biect, talentul ziariştilor şi pre­fe­rinţele editorilor. Tonul nu este acelaşi în The Wall Street Journal, The New York Times, New York Post şi Los Angeles Times.

În general, totuşi, tonul ziaristic cel mai eficient al anilor '80 pare să fie simplu şi lipsit de ornamente. Aceasta, cel puţin, este pre­misa cărţii de faţă. Este un ton care vor­beş­te cititorilor, care explică, dar nu ţine predici - familiar, poate, dar corect, niciodată şovăielnic sau prea animat.

Iată un exemplu de ton limpede, luat dintr-un articol al corespondentului special AP, Jules Loh, despre împuşcarea banditului unui oraş, felul de articol care-i ispiteşte adesea pe ziariştii cu o ureche mai puţin disciplinată către un stil melodramatic:

"El nu era un scandalagiu de stra­dă. Îţi băga tea­ma în suflet, te tulbura cu privirea, dând la iveală un pistol, uneori folosindu-l. Dacă erai pra­da lui pentru acea zi, te pândea. Te ur­mărea în tăcere cu o privire crun­tă şi când vor­bea, o făcea în şoaptă. Îţi îngheţa sângele în vine.
Se născuse la o fermă lângă oraş. Când era mic a căzut dintr-o căruţă cu fân şi a fost nevoie să i se im­plan­teze o plăcuţă de oţel în cap. Unii se întreabă dacă din pricina asta devenise atât de rău.
Oraşul este mic! 440 de oameni, o pompă de benzină, o bancă, un oficiu poştal, o câr­ciu­mă. În preajmă, câmpuri unduind po­rumb care se coace, mierle cu aripi roşii, vite grase, mori de vânt şi silozuri, o scenă parcă luată dintr-un calendar cu imagini idilice.
Ken Mc Elroy făcea notă discordantă în această seninătate pastorală. Deci cetăţenii din Nodaway County vorbesc cu uşurare despre el, la trecut. Este mort. Dar teama pe care le-o inspira încă mai bântuie într-un fel nou, neaşteptat...".
Indiferent ce gradaţii de ton adoptaţi, nu poate fi pusă la îndoială importanţa sa pentru ziarist.
Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, p. 110-116