Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt binecunoscute bunele relaţii de prietenie dintre poporul român şi cel irakian sau iranian în perioada anilor 1980. Dovadă stau numeroasele vizite de stat ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în urma cărora românii aflau că la mii de kilometri depărtare se aflau prieteni gata să le sară în ajutor la nevoie. Pentru că mulţi dintre cetăţenii Orientului ajungeau şi în România, mai ales atunci când venea vorba de vizite de afaceri, bucătarii români se străduiau din răsputeri să le satisfacă toate dorinţele culinare.
"Ghidul orientativ – Preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, prezintă pentru început câteva caracteristici ale acestei bucătării. "Clima meridională-temperată, cât şi caldă din aceste teritorii a facilitat producerea unor mirodenii, legume şi sosuri, fiind folosite cu deosebire ceapa, usturoiul, prazul, fasolea, lintea (foarte apreciată în Orient)." Cea mai importantă regulă ce nu trebuie încălcată se referă la carnea ce va fi folosită la prepararea mâncărurilor. Poate fi de pasăre, vită, berbec sau oaie, dar niciodată carne de porc. Peştele nu se numără printre alimentele preferate, dar nu reprezintă o noutate pentru turiştii orientali. Pentru românii care nu puteau să plece în străinătate, carnea, de orice fel ar fi fost, reprezenta totuşi de multe ori o noutate. A existat într-adevăr o perioadă în care peştele a intrat în forţă în bucătăriile româneşti, sub sloganul "Nici o zi fără peşte congelat!". Dar de ce nu şi proaspăt? Şi tot la capitolul "de găsit mai rar în bucătării" se află şi câteva dintre fructele şi mirodeniile nelipsite din preparatele orientale: curmalele, arahidele, fructele uscate, mandarinele, portocalele, dar chiar şi lămâile.
Aşadar, bucătarii îi vor îmbia pe turişti cu preparate al căror gust trebuie să fie dulce-acrişor, graţie oţetului sau sucului lămâie ce se adăuga din abundenţă. Musaca, pilaf, "kebab", prăjituri însiropate, cu nuci, şerbeturi, halva, iată câteva dintre deliciile orientale.
Micul dejun nu va include niciodată lapte, acesta fiind înlocuit cu ceai sau cafea, întotdeauna calde. Autorii ghidului respectă cu sfinţenie această indicaţie, astfel încât în nici unul dintre cele 12 meniuri oferite spre prezentare nu se poate gusta nici măcar o picătură de lapte. În schimb, doar ceai cu lămâie îndulcit. În fiecare zi, acelaşi ceai de lămâie. Oare de ce? Pană de inspiraţie sau un surplus inexplicabil de lămâi în bucătăriile din România? Ca să meargă bine cu ceaiul, se servesc brânzeturi nesărate (caşcaval, caş dulce sau urdă), dar şi câteva preparate mai speciale, mai rar de întâlnite la un mic dejun obişnuit: ouă cu creier şi sos picant sau salam de Sibiu.
Dejunul "începe cu diferite gustări reci din peşte sau legume cu ouă. Se oferă preparate lichide – creme din legume. Preparatele de bază sunt din carne şi legume. Carnea fiind fiartă sau friptă din batal, miel, vită, pasăre sau sosuri tomate din roşii concentrate, după specificul sortimentului, însoţite de garnituri din legume şi în special orez (pilaf oriental). Un preparat deosebit de apreciat este batal întreg, umplut cu pilaf oriental fript la cuptor". Câteva dintre preparatele servite la dejun sunt cel puţin interesante: peşte cu nuci, salată de andive cu sos de muştar, limbă breze cu orez, supă de berbec, pilaf oriental cu nuci şi carne de berbec, buşeuri cu file de peşte afumat, bame cu carne de vacă. La desert se servesc de regulă îngheţate, budinci şi baclavale, masa încheindu-se, invariabil, cu o cafea turcească şi un pahar de apă minerală sau apă cu gheaţă.
La cină se serveşte din abundenţă peşte, turiştii orientali fiind poate cel mai bine familiarizaţi cu îndemnul comunism, conform căruia peştele trebuia să fie de nelipsit. Crap cu roşii, peşte oceanic cu spanac, crap umplut cu nuci şi stafide, crap în saramură şi cartofi cu unt, marinată de crap, crap pane cu lămâie şi pilaf cu unt, crap cu măsline. Numai şi numai crap. Urmau la rând cele pe bază de carne de oaie sau berbec: tocană de carne de berbec, servită cu cartofi natur cu unt, pilaf oriental cu carne de berbec, legume cu carne de berbec, gigou de berbec cu sos vânătoresc şi pilaf cu unt, saşlâc de miel. Spre sfârşitul mesei se serveau fructele de sezon (evident, posibilităţi limitate, pe măsura galantarelor aproape goale), deja obişnuitul ceai de lămâie şi pe alocuri cafea turcească.
Pentru bucătarii prea puţin familiarizaţi cu cerinţele bucătăriei orientale, autorii ghidului oferă şi câteva reţete care nu dau greş. Dintre ele, cea de peşte cu nuci poate fi pregătită uşor, din ingrediente aflate la îndemână. Reţeta este astfel concepută încât să se obţină la sfârşit 10 porţii. Sunt necesare 2,250 kg peşte oceanic alb, 0,250 kg nuci miez, 0,500 kg roşii proaspete, 0,100 kg stafide, 0,250 litri ulei, 0,003 kg piper, 0,050 kg sare. Peştele curăţat (eviscerat) şi spălat se crestează pe diagonală. Se presară sare fină şi piper măcinat şi se pune într-o tavă unsă cu ulei. Se coace la un foc potrivit 30 de minute. Nucile şi stafidele se rumenesc uşor în ulei şi se pun separat. Se introduc roşiile tăiate "concasse" şi asezonate cu sare şi piper.
