Gastro – politichii: Meniuri pentru americani şi englezi

Mulţi au aşteptat, după ’45, să vină americanii pentru a-i salva de ruşi; când şi-au pierdut speranţa, au spus că Occidentul i-a trădat. Ascunse sub fardul greu al epocii, America, Franţa, Anglia şi restul Occidentului "rămăseseră" totuşi, în România, în diferite domenii de unde nu putuseră să fie alungate.

Unul dintre aceste domenii era cel gastronomic, din care răzbeau până la noi, într-un limbaj profesional – adesea schimonosit de scribii culturnici – reţetarele "internaţionale", pentru ca şi străinul venit în România, ca turist, să se simtă – cum altfel? – "ca acasă".

"Ghidul orientativ", de care se foloseau restauratorii în anul 1989, "le deschidea mintea" profesio­niştilor din alimentaţie publică cu privire la "obiceiurile şi preferin­ţele culinare" ale mult-aşteptaţilor americani (de data aceasta, bine­veniţi nu pentru a schimba osia lu­mii comuniste, ci doar pentru a-şi lăsa obolul de "verzişori"). Bucătă­ria americană este prezentată în "Ghid" împreună cu cea en­gleză, considerându-se, probabil, că, dacă vorbesc aceeaşi limbă, americanii şi englezii mănâncă şi aceleaşi bucate.

Spicuind din recomandările serviciului Prestaţii Hoteliere şi Producţie Culinară din cadrul I.T.H.R. Bucureşti, în ce priveşte această grupă de turişti străini, aflăm că: "Bucătăria americană şi engleză este axată pe carne şi multe legu­me. Carnea şi legumele nu lipsesc de la cele trei mese de bază. (…) To­că­turile sunt foarte apreciate. Bu­dincile şi plăcintele cu carne (pie) conţin carne din toate sortimentele (…). Sunt mari amatori de preparate culinare din ovine (…). Sunt mari amatori de preparate din grupa «assiette anglaise» compuse din fripturi reci de viţel sau mânzat, pasăre şi porc şi «mixed-grille» (…), la care se adaugă costiţă afumată friptă la grătar sau la tigaie." O jumătate de filă tipărită mărunt "descrie" apetitul de "carnivori" al americanilor şi englezilor, apetit care trebuia satisfăcut într-o ţară în care, pentru bucăţica lui de carne, românul de rând stătea cu noaptea în cap la cozi interminabile.

Pe lângă recomandările pentru cele trei mese principale ale zilei – mic dejun (breakfast), dejun (lunch) şi cină (diner – sic!) –, special pentru turiştii englezi există o sec­ţiune despre ceea ce se serveşte la "Five o’clock tea" (ceaiul de la ora 5).

Trecând, însă, la partea practică, vom constata că, de la informaţiile cu privire la habitudinile culinare ale americanilor şi englezilor ajunşi ca turişti pe plaiurile miori­tice, până la ceea ce li se punea efectiv în farfurie, era un drum lung. De exemplu, se menţionează că acestora le plac plăcintele cu carne, dar în cele 20 de meniuri diferite propuse, există o singură dată menţionată o plăcintă de acest fel (li se oferă, în schimb, plăcinte cu urdă, cu dovleac, cu mere, cu vişine sau prune). Pentru dejun, se speci­fică: "La această masă obişnuiesc să servească (…) supe din pasăre, cu sau fără rasol, Ox-tail (supă din coadă de vită), consomeuri calde sau reci". După această înşiruire de supe, vine şi "soluţia" românească pentru meniu: "Se va recomanda ciorba noastră de pui cu legume, acrită numai cu roşii proaspete bine coapte". Şi pentru că "în Anglia biscuiţii şi brânza (Chedar, Cheshire, Glocester, Stilton etc.) sau brânza şi fructele pot încheia orice masă", se indică să se servească la sfârşitul mesei de prânz, în cel mai pur… stil englezesc: "brânză topită «Olanda» (un trigon)" şi "mere".

Între mâncărurile destinate să deschidă apetitul americanilor şi englezilor pentru bucătăria tra­di­ţională românească se numă­ră: brânza telemea de oi, urda, caşul dul­ce, supa de pasăre cu zdrenţe, cior­ba de perişoare, chifteluţele cu smântână, cârnăciorii olteneşti la ti­gaie, ghiveciul oltenesc cu file de peşte alb prăjit, muşchiul împănat, cre­ma de fasole albă cu crutoane din costiţă prăjită, plăcinta cu dov­leac, pasca moldovenească şi co­zonacul. Un mini-reţetar (8 reţete) cu specific american şi englez completea­ză acest segment al "Ghidului orien­tativ". Ochiuri en­glezeşti, ochiuri londoneze, ouă scoţiene, omletă americană, plă­cintă cu carne şi rinichi, tocană de berbec londoneză, tocană de ber­bec irlandeză – toate aceste pre­pa­rate sunt detaliate în carte.

Tocană de berbec "londoneză"
Rezultă 10 porţii a 300 grame (100/100/100 grame).
Ingrediente: carne de berbec cu os – 1,500 kg, ceapă - 1 kg, ulei – 0,100 l, ţelină - 0,150 kg, cartofi – 1,500 kg, cimbru – 0,001 kg, foi de dafin – 0,005 kg, sare 0,050 kg, piper – 0,003 kg, supă de oase 1 l, sos tomat – 0,500 kg.
Modul de preparare: Carnea de berbec cu os se porţionează în 10 bucăţi egale. Se spală, se scurg şi se prăjesc în ulei. Se adaugă ceapa tăiată peştişori şi 200 grame cartofi curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi în sferturi. După frigere, fără a se rumeni, carnea se stinge cu supă de oase. După fierbere, carnea se scoate, iar sosul se strecoară. În sos se adaugă cartofii, tăiaţi în butoiaşe, şi ţelina tăiată în felii. Se asezonează cu cimbru, piper, sare şi foi de dafin. Se fierbe cu carnea 30-40 minute. Se serveşte cu sos tomat, turnat în fir subţire de jur-împrejur.