Hollywood dâmboviţean

Mare dezamăgire după Congresul al XIV-lea, unde Ceauşescu spu­se­se tuturor că are planuri pentru încă cinci ani de-atunci înainte. La Mos­cova, în întâlnirea din 4 de­cem­brie, antamase pentru ianua­rie 1990 o "bilaterală" româno-so­vietică la nivel de prim-miniştri. Chestiunile economice ar fi trebuit să fie pe agenda întâlnirii care n-a mai avut loc. Până în ianuarie, mi­nis­terele, secţiile Comitetului Central şi toţi "factorii de resort" pre­zentau spre aprobare "planul" pentru 1990.

Dacă ar mai fi trăit, Ceauşescu ar fi trebuit să aleagă şi ce filme să se facă şi care puteau să mai aştepte. Consi­liul Culturii şi Educaţiei So­cia­liste tri­misese Secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central "planul tema­tic al cinema­to­gra­fiei pe 1990". Conţinea 30 de titluri şi zece rezerve. Dintre acestea, 22 tratau "teme de actualitate", iar restul - subiecte istorice şi ecra­ni­zări după literatura română clasică.

În anul ce stătea să se încheie Centrala "Româniafilm" lucrase 22 de fil­me din cele 28 câte fuseseră planificate, iar în 1988 dăduse gata 26. Ca şi în celelalte cazuri, voluminos era do­sarul prezentat spre discuţii şi aprobare. Conţinea un material-sinteză, cu obligatoriile tri­miteri la "aprecierile şi orien­tă­ri­le", tabelul centralizator cu ti­tlu­ri­le propuse, tema pe scurt, casa pro­ducătoare, numele scenaristului, al regizorului şi bugetul estimativ. Urmau fişe pentru fiecare film în parte, apoi CV-urile scenariştilor şi regizorilor ce figurau în plan.

Tematic, planul pe 1990 con­ţi­nea "filme dedicate unor mari eve­nimente istorice" (două), "filme ins­pirate din activitatea creatoare a oamenilor muncii, din procesul afirmării pricipiilor de muncă şi viaţă comuniste" (zece), filme pentru copii şi tineret (şase), "filme in­s­pirate din istoria patriei, din lupta revo­lu­ţionară a clasei muncitoare, a comuniştilor pentru libertate, in­de­pendenţă şi progres social" (trei), ecra­nizări din literatura română (trei), comedii, filme muzicale şi de acţiune (şase).

Li se aprobaseră scenarii nelipsitului Titus Popovici, lui Al.I. Zăinescu şi Adrian Vasilescu (co-scenarişti), Dinu Săraru şi Mi­haelei Toniţa (co-scenarişti), Pavel Pereş, Alexandru Struşeanu, Platon Pâr­dău, Nicolae Ţic, Ioan Grigorescu, Fănuş Neagu, Ştefan Dinică, Li­dia Constantinescu, Mircea Io­nes­cu, Vasile Chiriţă, Aurel David, Eu­gen Rotaru şi Oleg Danovschi (co-sce­narişti), Dumitru Carabăţ, Ho­ria Bădescu, George Bălăiţă, Paul Eve­rac, Ion Băieşu, Mihai Tatulici, Mihai Ma­ximilian, Rodica Ojog-Bra­şo­vea­nu, Eugen Barbu şi Nicolae Paul Mi­hail. Andrei Blaier, Ale­cu Croi­toru, Şerban Marinescu, Ni­co­­lae Ca­bel, Radu Caranfil, Mircea Mol­dovan, Mihnea Columbeanu, Do­rin Mircea Doroftei, Alexandru Ta­tos, George Cornea, Ioan Căr­mă­zan, Nicolae Mărgineanu, Constantin Paul, Dinu Tănase, Radu Ni­coa­ră, Lu­cian Mardare, Doru Matei, Gheor­ghe Vitanidis, Horea Popescu, Tudor Mărăscu, Dan Piţa, An­ghel Mora, Elisabeta Bostan, Daniel Băr­bulescu, Dumi­tru Dinulescu, Adrian Sârbu, Mir­cea Mureşan, Virgil Calotescu şi Adrian Istrătescu ar fi trebuit să regizeze filmele lui 1990.

Cea mai costisitoare producţie urma să fie una politică. Pentru "Făurari de lume nouă" erau pre­văzute zece milioane de lei. A doua - "Un om între oameni", ecranizare după Camil Petrescu, ar fi trebuit să se încadreze în bugetul de 6,5 mi­lioane. Destul de scumpă era şi "Învoiala", după povestirile lui Ion Creangă (5,4 milioane). La polul opus, cu cele mai puţine resurse financiare (2 milioane lei) urma să se facă documentarul artistic "Epo­peea marilor împliniri".

Scenariul "Făurarilor" era semnat de foarte prezentul Titus Popovici, membru al Comitetului Central şi vice-preşedinte al Co­mi­siei Cinematografiei de pe lângă Con­siliul Culturii şi Educaţiei So­cia­liste. Într-o România unde ne­în­ca­dra­rea în muncă era considerată infracţiune, Titus Popovici era cotat drept "scriitor liber-profesionist". S-o fi gândit că nu merită să-şi sece talentul prin vreo editură sau redacţie de revistă literară, asemenea confraţilor. Statutul de membru al Comitetului Central şi onorariile primite pentru filme "de rezistenţă" precum Dacii, Columna, Mihai Viteazul ori Mircea cel Mare nu l-au împiedicat după 1990 să-i ocărască în scris pe cei alături de care se simţise ca peştele în apă.

În afara filmelor istorice gustate de "Tovarăşul", Popovici mai contribuise la scenariile unor comedii de succes precum Operaţiunea monstrul şi la seria "ardelenilor" (Profetul, aurul şi ardelenii, Artista, dolarii şi ardelenii, Pruncul, petrolul şi ardelenii).

De regia celui mai scump film ar fi trebuit să se ocupe Andrei Blaier, regizor cu experienţă (debutase în 1956) şi care semnase până la acel moment 16 filme artistice şi seriale TV (A fost prietenul meu, Casa neterminată, Dimineţile unui băiat cuminte, Apoi s-a născut legenda, Cireşarii (serial TV), Pădurea pierdută, Ilustrate cu flori de câmp, Prin cenuşa imperiului, Trepte spre cer, Totul pentru fotbal, Lumini şi umbre (serial TV), Întunericul alb, Râdeţi ca-n viaţă, Fapt divers, Bătălia din umbră, Vacanţa mare). În 1989 lucra la filmul Drumul spre casă.

În România anului 1989, de soarta celei de-a şaptea arte răspundea Mihai Dulea, vicepreşedinte al Consi­liului Culturii şi Educaţiei Socialiste (echivalentul Mi­nisterului Culturii), preşedinte al Comisiei Cinematografiei. După Revoluţie, de capul lui s-au spart toate oalele debordând de veninul frustrărilor acumulate în timp de cineaşti.
Prezentăm începând de astăzi sinopsisurile filmelor ce-ar fi trebuit să se facă în 1990. (Cristina Diac)

O ZI FERICITĂ
● Producţie: Casa de filme 4
● Scenariul: Dinu Săraru, Mihaela Toniţa
● Regia: Şerban Marinescu
● Deviz estimativ: 4,5 ml lei
● Acţiunea filmului este plasată într-un judeţ care a cunoscut, în anii revoluţiei şi construcţiei socialiste, o puternică şi multilaterală dezvoltare.
Dintr-o bogată galerie de personaje, fiecare având traiectoria şi psihologia sa, cu aspiraţiile, frământările, îndo­ie­li­le, clarificările sale, se desprinde chi­pul activistului autentic, lucid, ferm, responsabil, Dumitru Dumitru, prim-secretar al Comitetului jude­ţean de partid. Relaţiile complexe dintre per­sonajele filmului - muncitori, ţă­rani, intelectuali - se structurează şi evo­luează sub directa determinare a fac­torilor socio-poli­tici, a trans­for­mărilor din viaţa societăţii noastre, a imperativelor dezvoltării pe calea socialismului.
Firele acţiunii apropie, contrapun, reunesc perso­najele, dezvăluindu-le caracterele, puterea lor de a lupta, capacitatea de a-şi înfrânge slăbiciunile, de a se călăuzi de normele unui riguros cod moral.
Tipologia bogată, diversitatea situa­ţiilor, intensitatea trăirilor compun o frescă vie a luptei şi acţiunii rev­o­luţionare din deceniile care au premers şi urmat celui de-al IX-lea Congres al Partidului Comunist Român.


SEMNUL DE CARTE
● Producţie: Casa de filme 1
● Scenariu: Comandă CCES, concurs de scenarii
● Regia: Nicolae Cabel
● Deviz estimativ: 3,3 mil. lei
Într-o uzină dintr-un important centru urban îşi desfăşoară activitatea, cot la cot cu inginerii şi ceilalţi specialişti, un muncitor matur, care s-a impus în faţa colectivului prin conştiinciozitate, spirit de iniţiativă, prin permanentă preocupare pentru îmbogăţirea orizontului său profesional şi cultural.
În cadrul unei şedinţe de producţie punctul de vedere al unui tânăr ingi­ner este combătut cu argumente concrete, competente de muncitor. În pofida resentimentelor dintre ei, in­ginerul aprofundează cu seriozitate soluţiile discutate, considerând că ele pot oferi premisele rezolvării într-un mod original a pro­blemei tehnice. Conlucrarea dintre cei doi le înles­neşte o mai bună cunoaştere reciprocă. Inginerul apreciază inteli­gen­ţa creatoare, reala înzestrare şi dis­po­niblităţile sur­prin­ză­toare ale colegului său, pe care îl sfătuieşte să şi le cultive cu asiduitate.
Cei doi elaborează împreună un referat despre cer­cetarea întreprinsă, pe care inginerul nu se sfieşte să-l semneze în calitate de coautor alături de muncitor. Conducerea uzinei recomandă referatul pentru a fi înscris la un important simpozion ştiinţific. În ziua în care urmează să fie prezentată lucrarea, inginerul, conştient de contribuţia importantă a muncitorului în găsirea celei mai avantajoase soluţii tehnice din punct de vedere econo­mic, pretextează o viroză şi îl obligă astfel pe muncitor să susţină singur referatul, să dea explicaţii şi să răs­pundă la întrebările celorlalţi specialişti.
Depăşindu-şi emoţia, muncitorul reuşeşte să impresioneze prin precizia informaţiilor, prin competenţa cu care ştie să abordeze pro­blemele, făcând faţă situaţiei. La sfârşitul simpozionului, muncitorul îl descoperă printre participanţi pe inginer, care îl feli­cită, satisfăcut de succesul colegului său şi de rezulta­tul acestei colaborări. Personajul central al filmului va ilustra în mod con­vigător procesul de creş­tere a ni­ve­lului de pregătire teh­ni­că, ştiinţifică şi de cultură al oamenilor muncii din ţara noastră în con­di­ţiile socia­lismului, demons­trând că pro­cesul formării unei clase muncitoare intelectuale este în plină des­fă­şurare, face parte din realitatea ac­tua­lei etape de dezvoltare so­cietăţii româneşti.


FĂRĂ PATĂ
● Producţe: Casa de filme 5
● Scenariul: Ioan Grigorescu
● Regia: George Cornea
● Deviz estimativ: 2,6 mil. lei
Dumitru Zidaru, muncitor de-o viaţă, şi-a crescut numeroşii copii şi nepoţi în spiritul dragostei şi respectului faţă de muncă, al cinstei şi corectitudinii.
Întreaga familie se pregăteşte să-l sărbătorească pentru că în curând va împlini 70 de ani.
Chiar în toiul pregătirilor le parvine vestea că Viorel, unul dintre nepoţii sărbătoritului, este bănuit că şi-ar fi însuşit în mod abuziv o sumă din fondurile întreprinderii în care lucrează ca economist.
Reuniunea festivă se transformă cu totul neaşteptat într-o adunare de judecată a familiei. Viorel re­cu­noaşte că el a semnat nişte documente, consi­de­rate ulterior frauduloase, dar susţine că nu şi-a însuşit nici un ban.
Pentru stabilirea adevărului, Dumitru Zidaru merge la miliţie să se intereseze cum stau în realitate lucrurile. Câteva amănunte aparent neînsemnate relatate de Viorel la judecata familiei şi reproduse de Zidaru în discuţia avută la miliţie sunt însă de natură să deschidă noi piste de investigaţie.
Cercetările vor duce la descoperirea şi condamnarea celor vinovaţi, stabilindu-se nevinovăţia lui Viorel, care se alege cu învăţătura ca pe viitor să dea dovadă de mai multă vigilenţă în activitatea profesională. În final, Dumitru Zidaru îi va convoca pe toţi ai săi pentru a-şi sărbători aniversarea, e drept cu oarecare întârziere, dar cu satisfacţia că are în jur numai oameni dintr-o bucată, fără pată.


NINGEA ÎN BĂRĂGAN
● Producţie: Casa de filme 4
● Scenariul: Fănuş Neagu
● Regia: Ion Cărmăzan
● Deviz estimativ: 2,6 ml lei
Ne aflăm în zilele noastre într-un sat din câmpia Bărăganului, purtând atributele marilor prefaceri din anii socialismului.
În curtea familiei Căpălău este mare animaţie. Bătrânul a împlinit 80 de ani şi mulţimea copiilor, astăzi oameni în toată firea, a nepoţilor şi celorlalte rude au sosit să-l  sărbătoreascsă. Bătrânul a aşezat masa în vechea casă de chirpici, pe care şi-o construise de mult, în tinereţe, când satul nu era decât o sărmană aşezare. În acea casă a trăit o viaţă şi nu înţelege s-o părăsească nici în ruptul capului, spre nedumerirea copiilor care locuiesc în case noi, spaţioase, cu toate cele necesare unui trai confortabil.
Oaspeţii preferă să încingă petrecerea în curte, departe de ochii lui Căpălău, care le numără fiecare îmbucătură. Nu din zgârcenie, ci pentru că viaţa grea pe care a dus-o în tinereţe l-a învăţat ce este cumpătarea. După cum l-a învăţat că familia trebuie să fie unită sub acelaşi acoperiş şi condusă de mâna lui fermă. În această privinţă planurile lui nu s-au realizat întotdeauna, pentru că inimile tinerilor nu pot fi strunite şi dragostea nu se naşte la comandă. Aşa s-a întâmplat şi cu Vica, o frumoasă fată dintr-un sat vecin, pe care o adusese în casă pentru feciorul cel mare, dar care l-a îndrăgit pe feciorul cel mic, cu care a fugit la oraş, unde s-au căsătorit şi şi-au făcut rostul lor.
Acum sunt oameni în toată firea, au la rândul lor copii. Dar tot n-au încetat să se teamă de Căpălău, care nu a dat uitării ruşinea pe care i-au făcut-o cu ani în urmă îndrăgostiţii fugari. Singurul căruia nu-i e frică de bunic e băiatul cel mic al Vicăi, care, prin nevinovăţia şi farmecul său, reuşeşte să înmoaie inima bătrânului şi să aducă împăcarea acolo unde vrajba dăinuia de multă vreme.
Filmul alternează imaginile trecutului cu cele ale prezentului, mărturii pline de substanţă şi culoare ale devierii unei familii de ţărani, de-a lungul mai multor decenii şi mai ales în anii socialismului.


MUSAFIRUL
● Producţie: Casa de filme 4
● Scenariul: Ştefan Dinică
● Regia: Nicolae Mărgineanu
● Deviz estimativ: 3,3 ml lei
Acţiunea se desfăşoară în zilele noastre, într-un sat bogat şi prosper, de câmpie. Aici se întoarce acasă, după o absenţă îndelungată, Sache Vizitiu.
Cu patruzeci de ani în urmă, atunci când oamenii se hotărâseră să porneacă pe calea cooperativizării agriculturii, el părăsise comuna, plecând la oraş, unde se angajase portar la o fabrică.
Lumea pe care o regăseşte astăzi este radical dife­rită de cea pe care o lăsase la plecarea lui. Cooperativa agricolă de producţie este puternică, prosperitatea ei reflectându-se în veniturile ridicate ale celor ce muncesc în ea şi, mai ales, în obiectivele de interes obştesc realizate, cu care oamenii se mândresc pe bună dreptate: dispensarul cel nou, căminul cultu-ral, centrul comercial.
Preşedintele CAP-ului este Vasile Răşchitor. El fu­sese primul care s-a înscris în gospodăria colectivă, în care a muncit cu dăruire, energie şi competenţă, bucu­rându-se astăzi de stima şi preţuirea consă­te­nilor săi. Abia revenit în sat, Sache are pretenţia ca obştea să-l ajute să-şi înalţe o casă nouă, pentru care strânsese ani de zile banii necesari. Dar, aşa cum îi explică Vasile, oamenii au pe moment alte treburi mai urgente: la câmp, la grădină, la fermă, la investiţii. Pe fundalul dinamic al campaniei de vară, în care toţi sătenii sunt angajaţi cu răspundere şi spirit gospodăresc, insistenţele lui Sache de a fi ajutat să-şi construiască noua locuinţă fac notă discordantă, cu atât mai mult cu cât el nu contribuise cu nimic la efortul de modernizare a  satului.
După o serie de întâmplări cotidiene, proaspătul "musafir" va fi ajutat, în cele din urmă, să înceapă construcţia locuinţei noi. El va înţelege, în final, că rostul oricărui om se împlineşte numai între ai săi, acolo unde s-a născut, şi că fiecare este dator în viaţă să contribuie la dezvoltarea armonioasă a colecti­vităţii în care trăieşte.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Propagandă şi Agitaţie, dos. nr. 114/1989