I.M.U. Arad – un colos industrial al Epocii "Nicolae Ceauşescu", unde secretarul general a făcut şapte vizite în 12 ani

În 1989, întreprinderea de maşini-unelte din Arad tocmai împlinise 40 de ani de existenţă. La festivitatea de evocare a celor patru decenii de funcţionare au fost invitaţi mulţi dintre muncitorii perioadei de început, din primii săi ani de activitate. A fost prezentat şi un film de arhivă, care din păcate astăzi este declarat dispărut, la fel ca fabrica, odinioară o mândrie a industriei arădene. De altfel, fabrica era atât de celebră încât prozatorul Francisc Munteanu a scris şi o carte despre fondarea ei: în oraşul de pe Mureş.

La aniversarea celor 40 de ani, muncitorii pensionari au vizitat unitatea unde au petrecut câte 30-40 de ani. Au constatat atunci că vechea fabrică, născută prin comasarea unor vechi ateliere, cu o producţie mai degrabă artizanală, a devenit în 1989 o întreprindere mare, realizând maşini şi utilaje complexe, de mare randament şi precizie, proiectate şi construite "pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii româneşti", rea­lizate în special pentru export în ţările din lumea a treia.

În discursul de întâmpinare a vechilor cadre, condu­cerea fabricii a evidenţiat faptul că în evoluţia producţiei întreprinderii - de la primele strunguri "S-1" la utilaje cu comandă numerică computerizată - "Congresul al IX-lea al partidului a marcat un moment de însemnătate deosebită, în anii glorioasei «Epoci  Nicolae Ceauşescu» unitatea arădeană cunoscând - asemenea întregii industrii româneşti - o dezvoltare de-a dreptul spectaculoasă". De altfel, Nicolae Ceauşescu era realmente mândru de uzina de maşini-unelte din Arad şi a vizitat-o de şapte ori în 12 ani. Începând din 1977, proiectanţilor li s-a impus, direct de la Cabinetul nr. 1 al PCR, mobilizarea pentru proiectarea şi asimilarea în fabricaţie a unor maşini-unelte specializate şi la temă cu performanţe superioare.

Cum s-a realizat asta? Ingenios: au fost cumpărate utilaje din străinătate, desfăcute în bucăţele şi copiate la indigo.
Asta însemnau pe atunci "cele mai noi soluţii constructive, tehnologii moderne". Aşa a luat naştere, un an mai târziu, secţia "strung greu", devenită atelier în cadrul secţiei montaj a întreprinderii. Cu toate acestea, nu trebuie minimalizată nici capacitatea proiectanţilor de la IMUA, fa­brică de unde după Revoluţie au migrat spre societăţi private specialişti de primă talie!
Prin volumul producţiei realizate, atelierul strung greu a ajuns în 1989 să ocupe o pondere însemnată în ca­pa­citatea productivă a întreprinderii. în anul 1988, produsele noi şi moder­ni­zate reprezentau 85% din totalul producţiei.

În ianuarie 1989 pe fluxul de fabricaţie se aflau primele strunguri speciale din producţia anului: SNG 1000-CNC, SNG 1.400-CNC, maşina de găurit în adâncime MGA 250, maşina de filetat-ţevi MFT 13-3/8 şi noul strung pentru cilindri laminori SCL 630 CNC. întreaga producţie din anul respectiv era deja în prima săp­tă­mână acoperită cu contracte. La Panoul de Onoare era afişate fo­to­gra­fiile lăcătuşilor Iosif Soltesz, Vasile Ma­teş, Romulus Bodrojan, Ioan Costaş, Teodor Bele, Mihai Barta, a hi­dra­u­liceanului Simion Bau, a strungarului Horia Botar, electricienilor Adalbert Papp, Andrei Cerb, Elena Sava, Gheorghe Belde şi a electroniştilor ing. Liviu Băjan, Gheorghe Codrean, Ioan Leric, Mircea Lucuţa şi a electronistului CNC Nicolae Vui. Aceştia au contribuit în mare măsură ca planul pe 1988, la nivelul atelierului, să fie rea­lizat integral. La nivelul întreprinderii, faţă de 1987, producţia marfă a sporit cu 8,5%, productivitatea muncii cu 8%, iar exportul cu 20,3%.

Întreprinderea de maşini-unelte din Arad a încheiat primele şapte luni ale anului 1989 cu o serie de realizări. Pe fluxurile de fabricaţie se aflau mai multe tipuri de produse - strunguri paralele, revolver, grele, de precizie, celule flexibile de fabricaţie etc. - destinate atât înzestrării unor unităţi industriale din România - aparţinând de industria constructoare de maşini, petroliferă, metalurgică, energetică şi altele - cât şi pentru export.

"Fiecare vizită de lucru efectuată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la IMUA, s-a constituit într-un moment de referinţă, cu profunde semnificaţii, în viaţa şi activitatea colectivului nostru de muncă - declara ing. Mircea Ro­man, directorul tehnic al întreprinderii. De fiecare dată când s-a aflat în mijlocul nostru, secretarul general al partidului a efectuat o aprofundată analiză a realizărilor obţinute în producţie, stabilind cu genială clarviziune direcţiile majore în care se impune să ne orientăm eforturile şi preocupările pentru realizarea în condiţii mereu mai bune a sarcinilor de plan". După revoluţie, Mircea Roman a preluat o altă mândrie a industriei arădene: fabrica Sanevit. Aceasta a falimentat însă eroic, la fel ca IMUA. Spre deosebire însă de fabrica de strunguri din municipiul Arad, Sanevit va fi revitalizat de guvern şi cuprins într-un holding medical na­ţional, care vizează salvarea industriei medicale româneşti.
Prin alocarea unor însemnate fonduri de investiţii, au fost constituite noi capacităţi de producţie - Fabrica de strunguri Lipova, secţiile din Chişinău Criş şi Sebiş. în 1989, va­loarea fondurilor fixe din dotarea întreprinderii era de 16,9 ori mai mare comparativ cu anul 1965. Potri­vit statisticii oficiale a întreprinderii, produsele de nivel mondial ridicat deţineau în anul revoluţiei o pondere de 96,7% în totalul producţiei; faţă de 1965, în 1989 se realiza o producţie marfă de 16,8 ori mai mare, în timp ce volumul producţiei de export sporise de 20,9 ori. De ce era important anul 1965 în toate evidenţele uzinei? Pentru că atunci venise la putere Nicolae Ceauşescu, pe care propaganda l-a asociat cu dezvoltarea statului român.

La vizita din anul 1982 la IMUA, Nicolae Ceauşescu inaugura un al doilea profil de fabricaţie - cel al ma­şinilor-unelte la temă. Dacă în 1982 se realizau 13 tipuri noi de maşi­ni-unelte, numai în prima jumătate a lui 1989 au fost asimilate în fabricaţie 26 tipuri noi de maşini-unelte. De altfel, ca să verifice dacă indicaţiile sale sunt puse în aplicare, secretarul ge­neral al partidului a venit în uzină şi în august 1988,  cerând imperativ "ridicarea în continuare a nivelului tehnic şi calitativ al produselor!" Comuniştii voiau să obţină astfel ca produsele de la Arad să poată concura cu cele occidentale. Ceea ce însă nu s-a mai întâmplat.

În ultimul său an de viaţă bună (pentru că după revoluţie a avut un declin accelerat), IMU Arad şi-a reali­zat planul pe 12 luni în numai 9 luni, fiind considerat o mândrie a industriei grele româneşti.

IMUA a devenit, după 1990, Strungul, iar apoi ARIS. În anul 2002, socie­ta­tea a fost privatizată, fiind cum­pă­rată în proporţie de 93,4% de compania Astra Comind. în anul 2005, Consiliul Concurenţei a obligat ARIS să returneze statului român, cu dobânda, ajutorul de stat de 280 de mi­liarde de lei acordat pentru salvarea fabricii, considerându-se că fusese alocat ilegal. Acum, o parte din întreprindere a fost cumpărată de grupul Astra Vagoane, iar cealaltă parte a fost vândută de fostul proprietar unor dezvoltatori imobiliari israelieni, pentru construirea de blocuri de locuinţe cu 14 etaje, cele mai înalte în munici­piul Arad.