Iaşiul, în direct, la Europa Liberă

13 Oct 2009 • 00:00

În noaptea de 9 spre 10 octombrie 1989, N.C. Munteanu de la Radio Europa Liberă (REL) l-a contactat telefonic pe Dan Petrescu, aflat în greva foamei, la Iaşi, realizând cu acesta şi cu Luca Piţu un interviu de 50 de minute.

În 1996, într-una dintre emisiunile sale de la TVR, "Revoluţia şi personajele sale", Vartan Arachelian i-a avut invitaţi pe trei dintre protagoniştii acestui eveniment. Este vorba despre N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu şi Nestor Rateş, directorul REL. Iată ce îşi aminteau aceştia, după şapte ani, despre circumstanţele realizării incredibilului interviu. (ED)

N.C. Munteanu: Acel eseu al lui Druţă a avut un impact extraordinar şi era foarte bine scris. Al doilea lucru, încă şi mai important, e că am primit un telefon prin Paris, în care ni s-a spus că, într-o anumită noapte, putem telefona la Iaşi şi putem sta de vorbă cu Dan Petrescu. Noi ne-am pregătit fără să credem nici o iotă şi nici că vom reuşi.

Emil mi-a dat telefon pe la unsprezece că nu poate veni. Eu m-am dus pe la douăsprezece şi ceva - erau formalităţi extrem de complicate: de luat studioul, de comandat telefonul, fiindcă nu puteai să suni direct în România la vremea aceea - şi, într-adevăr, la ora 0:20 am primit telefonul...

Era pe la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie, oricum, înainte de evenimentele de la Timişoara. Şi am intrat în convorbire, calitatea era foarte bună, şi a durat aproape 50 de minute discuţia mea cu Dan Petrescu şi cu Luca Piţu, fără nici o interferenţă, fără nici o telefonistă care să spună: "Alo! Alo!". Nimic, era cristal totul sau, în orice caz, de foarte bună calitate.

● Vartan Arachelian: Insinuaţi ceva?

● N.C. Munteanu: Eu - pentru că lecţia era învăţată - eram în Occident şi mie nu putea să mi se întâmple nimic, dar cunoscut fiind ca sarcastic şi virulent, dimpotrivă, mi-am făcut întrebările cât mai neutre cu putinţă, ca să nu îl incit pe Dan Petrescu. Numai că Dan Petrescu era într-o asemenea vrie anticomunistă şi într-o asemenea duritate împotriva lui Ceauşescu în primul rând, dar şi a partidului, şi a Securităţii, încât... Mie mi se pare absolut imposibil ca acea convorbire să dureze 50 de minute fără ca nimeni să ştie că ea merge pe un circuit telefonic din România. Nu se putea asta, dar ea a funcţionat.

● Nestor Rateş: Pe de altă parte, cred că a fost o întâmplare unică în anul 1989, foarte puţine alte indicii am avut că Securitatea sau elemente ale Securităţii ar acţiona contra regimului, ar favoriza un disident sau altul, ar îngădui comunicaţii cu Europa Liberă etc. Se vorbea foarte mult, s-a vorbit mai ales după Revoluţie despre diverse mişcări din interiorul Securităţii, despre rolul lor în schimbare...

● Vartan Arachelian: N-aţi avut semnale în sensul acesta?

● Nestor Rateş: Am avut foarte, foarte puţine semnale şi nu-mi amintesc de nici unul de mărimea şi importanţa acestui interviu cu...

● N.C. Munteanu: Nu interviul în sine, ci faptul că el s-a putut face.

● Emil Hurezeanu: Ne-am gândit după aceea că ar putea avea o legătură starea asta de complicitate cu Securitatea de la Iaşi cu ceea ce urma să se pregătească la Iaşi înainte de Timişoara.
INTERVIEVATUL EXPLICĂ
Într-o emisiune ulterioară a lui Arachelian, la şase luni de la cea în care au avut cuvântul intervievatorii, Dan Petrescu a expus cealaltă perspectivă a poveştii interviului.

● Dan Petrescu: Problema este următoarea: aţi subînţeles cumva acolo, în acea emisiune din noiembrie '96, că acel telefon ar fi fost posibil graţie unei anumite complicităţi a Securităţii. Or, eu, care am fost acolo şi am trăit evenimentele, vă spun că nu a fost nici o complicitate a Securităţii.

De ce ţin să spun acest lucru? Pentru că a plutit tot timpul o enigmă în jurul acestei convorbiri telefonice; în '90, când se obişnuia porcăirea disidenţilor, s-a spus net în presă că numai cu complicitatea Securităţii s-a putut face aşa ceva. A fost şi o replică interesantă a unui securist - nu mai ţin minte cum îl chema - într-un ziar din Iaşi, în care a spus: "Nu ştim cum s-a dat acel telefon".

Dar sigur, noi suspectăm ce spune Securitatea, aşa că nu invoc acest argument. În mare, lucrul a fost posibil datorită hazardului, în primul rând, însă nu numai lui. Aş vrea să vă întreb: Sunteţi convinşi că, din punct de vedere tehnic, era posibilă o asemenea convorbire? Pentru că eu, recitind textul acestei convorbiri - publicat de Ion Solacu în revista Dialog, care apare în Germania -, dar şi cel al convorbirii cu Luca Piţu, am constatat că el spune de trei ori: "Nu vă aud aşa de bine, se aude foarte prost". Şi, efectiv, la noi nu se auzea extraordinar de bine. Dar, în fine, acesta este un simplu amănunt.

În realitate, lucrurile au decurs în felul următor. E o chestiune de genul "oul lui Columb". A fost cineva care a avut această idee, că am putea fi apelaţi la un telefon - fireşte că nu al meu. Şi aici a fost un joc: telefonul meu era tăiat, iar eu am convenit cu toţi cei care au participat la aceste convorbiri - în cazul anchetei, care, fireşte, urma - să susţină sus şi tare că s-a vorbit de la telefonul meu, fiindcă Securitatea nu avea cum să nege. Ar fi însemnat faptul să recunoască că telefonul meu era tăiat.

Bun. Ideea a aparţinut lui Filip Răduţiu, căruia îi aduc încă o dată, şi pe această cale, omagiul meu. El şi-a oferit telefonul, şi de fapt, nu al lui, ci al unui prieten din Iaşi la care venea din când în când, asigurându-se în prealabil, prin nişte legături între telefoniste, că acel telefon nu e supravegheat. Fiindcă şi aici e un clenci: trebuie să cădem de acord că Securitatea supraveghea ea ce supraveghea, dar nu supraveghea totul.(...) Problema a fost să transmitem acel număr de telefon în străinătate.
Aici a jucat hazardul. Un hazard în sensul că o lectoriţă italiană, Ana Lacio, care fusese expulzată de la Iaşi, pentru faptul că ne frecventa, dar fără să fi fost prinsă cu nimic compromiţător, urma să sune la prietenii noştri din Iaşi, Dana şi Emil Coşeru, având o întâlnire telefonică dinainte convenită cu Luca Piţu. Ca într-o joacă, i-am spus lui Luca Piţu că e posibil să încercăm această variantă cu numărul de telefon şi, dacă poate, să-i sufle Anei acel număr. Această fiinţă era în atmosfera din Iaşi. Ea venise acolo cam cum veneau toţi occidentalii, net de stânga. Iar la Iaşi virase - aşa se întâmpla cu ei - şi ştia foarte bine ce se petrece; adică nu trebuiau foarte multe explicaţii pentru ea, şi i s-a pasat numărul de telefon.

Aici ar trebui să fac foarte multe precizări asupra gradelor de supraveghere a telefoanelor, fiindcă nu toate erau pe acelaşi plan. Putea fi supravegheat telefonul şi întrerupt în momentul când conversaţia se îndrepta într-o anumită direcţie, putea fi tăiat cu desăvârşire, iar între aceste extreme existau grade. Telefonul familiei Coşeru era undeva spre început; prin urmare, conta foarte mult ca numărul să fie transmis în primele cuvinte ale convorbirii. Aşa s-a şi întâmplat, Ana a înţeles imediat, telefonul s-a întrerupt - dovadă că cineva era pe fir şi atunci a devenit atent -, numărul a ajuns la dumneavoastră şi aşa am putut vorbi.

În mod normal, când se întâmpla ceva la Iaşi - ajungea un text dincolo, se citea la dumneavoastră sau în altă parte - reacţia "organelor", ca să mă exprim aşa, lua un răstimp de o săptămână, zece zile; datorită depărtării, datorită faptului că nu depindea de Securitatea locală cum mi s-a spus de la început, ci de cea centrală, de la Bucureşti. Or, întâlnirile noastre fuseseră convenite pe 9, 10 şi 11 octombrie.

Deja la 11 octombrie, restul grupului a ajuns, fiindcă plecam de la noi de acasă în rate; eu nu am mai ajuns fiindcă eram urmărit, iar eu şi soţia ne-am întors. Bine, cu o scenă funambulescă ş eram în a zecea zi de greva foamei, mergeam cu un troleibuz până acolo, noaptea, la ora 23:00. Eram cu Tes în maşină şi, la un moment dat, Tes îmi spune: "Toţi ăştia din troleibuz sunt securişti". Eu am crezut că fantazează şi am spus: "Nu, calmează-te! La prima staţie, nu la cea la care trebuie să coborâm, îi aşteptăm până în ultimul moment. Şi când să se închidă uşile, ţâşnim spre uşă". Bun, facem aşa, şi în momentul acela tot troleibuzul, ca într-un roman prost, ţâşneşte spre uşă. Atunci ne-am întors. Mai e un episod cu o maşină pe care o cunoşteam... În fine, nu are importanţă. Dar ce voiam să spun: că reacţia Securităţii a fost promptă în acest caz, fiindcă erau două zile în care se transmitea în direct cu Iaşiul şi lucrul ameninţa să se transforme în bulgăre de zăpadă. Iar dacă nu luau această măsură, cred că bulgărele de zăpadă devenea avalanşă, întrucât la noi continuau să sosească aderenţi la apelul împotriva realegerii lui Ceauşescu.
Fragmente din cartea "În faţa dumneavoastră - Revoluţia şi personajele sale" - Vartan Arachelian, Editura Nemira, 1988, p. 34, 39-40