x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Idei noi de guvernare şi toamnă de remaniere

0
26 Noi 2009 - 00:00
După vreo două săptămâni ne-am trezit că cere membrilor CPEx propuneri pentru un program de guvernare: să punem pe hârtie ce credem noi că trebuie făcut în scopul rezolvării problemelor la ordinea zilei. Ce voia să însemne aceasta? Recunoaşterea fiasco-ului Congresului, declararea acestuia ca o farsă, confirmarea că n-a fost nici o legătură cu problemele reale ale guvernării? Sau întindea o capcană? Pipăia cât de mult s-au îndepărtat unii de el?

Aflase câte ceva despre părerea noastră pri­vitoare la Congres şi ne constrângea s-o expunem oficial, cu argumente, dând formă clară divergenţelor politice? Ideea a sunat straniu. Nu ne-a pus sula în coastă, reieşea că avem destul timp. L-a pus apoi pe cancelar să tatoneze, să vadă în ce ape ne scăldăm. "Cum staţi cu propune­rile?", a întrebat acesta pe unul şi pe altul la telefon.

Nici el nu se grăbea. Mă apucasem de treabă, condeiul începuse să zboare pe hârtie şi, în timp ce-mi elaboram propriile "teze", nu ştiu de ce, făceam abstracţie de faptul că trebuie să le predau lui Ceauşescu. Era un exerciţiu fără precedent; când am terminat, am stat câteva zile şi m-am întrebat ce am de gând să fac în realitate cu topul de hârtii scrise. M-am mai interesat la Cancelarie cum decurg lucrurile, n-am primit un răspuns edificator. Nu ştiu dacă predase cineva ceva, dar Cancelaria nu mai părea interesată să primească lucrările. Acţiunea căzuse în desuetudine. De altfel, evenimentele s-au precipitat şi "propunerile de guvernare" au devenit caduce. Am dat de ele la începutul lui ianuarie, când m-am apucat să pun ordine prin hărtii.

Am râs în sinea mea de caraghioslâcul ideii lui Ceau­şescu, ca şi de propria-mi nai­vitate, şi am rupt primul program politic pus vreodată pe hârtie de subsemnatul.

După Congres a început, de asemenea, să circule zvonul că N.C. şi clanul pregătesc o amplă remaniere a organelor de conducere politică şi sta­tală. Probabil că ideea fusese pusă în circulaţie ca să pregătească spiri­te­le, pre­ci­zându-se şi data eve­ni­men­tului: începutul lui 1990. În închisoare, Postelnicu mi-a confirmat că nu era zvon, acţiunea find pregătită până în cele mai mici amănunte: avea să fie restructurat CPEx, se hotărâse numirea unui nou premier şi a altor miniştri, se înlocuiau membrii Consiliului de Stat, însumându-se astfel cea mai mare schimbare de cadre produsă vreodată sub jurisdicţia lui Ceauşescu.

Nu operase nimic la Congres, pentru a-i demonstra lui Gorbaciov că PCR este monolit gra­nitic şi că năzuinţa aceluia de a sparge unitatea, establishmentului, român nu are nici o şan­să. De ce în ianuarie sau februarie, când urma să se producă vânzoleala, nu mai era atât de stringentă unitatea politică e greu de dedus. Postelnicu ştia pe dinafară listele cu propunerile nominale pentru toate posturile, dar această bucătărie de cadre nu cred că mai prezintă astăzi interes. În privinţa situaţiei mele personale, perspectiva se contura îmbu­cu­ră­toare, chiar roză: aveam să ies din CPEx (după un stagiu de 20 de ani) şi să reprezint ţara într-o capitală vestică. N-a fost să fie; alţii se pregăteau să-mi ofere ceva mai original aici, acasă, şi au fost mai iuţi de picior.

La rândul său, Ceau­şescu, răpus de diabet, hărţuit de adenom e prostată şi he­mo­roizi, împu­ţi­nat de o scleroză cerebrală ga­lo­pantă, îşi pre­gătea retra­ge­rea somptuoasă, deocamdată în Panthenul re­lic­velor vii ale mişcării muncitoreşti, apoi sub Arcul de Triumf al monumentului eroi­lor comunişti (abia scăpat re­cent de ar­hitecţii bu­cu­reşteni din mâi­ni­le Patriarhiei). Urma să ocupe loja centrală a areopagului de partid în calitate de preşedinte de onoa­re, os­cilând încă pentru funcţia activă între cei doi presupuşi succesori de drept (în ordinea conceptului co­reean), Elena şi Nicu Ceau­şescu. Nici el n-a mai apucat să se înfrupte din re­pausul ede­nic, rămânând să aştepte în edi­ţiile viitoare, încă înde­păr­ta­te în timp, ale manualului de istorie a României.
Dumitru Popescu, Din volumul Cronos autodevorându-se... Reducţia celulară. Memorii V, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 12-14
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de