În Cehoslovacia, Puterea se cufunda în neputinţă

În această duminică, pe străzi sunt 10, apoi 50, iar în final 100.000 de oameni. În faţa clădirii cu numărul 22 de pe Bulevardul Narodni, trotuarul este acope­rit cu mii de lumânări şi de flori, în semn de omagiu pentru Martin Smid, care îşi găsise aici sfârşitul. Dezminţirile autorităţilor nu folosesc la nimic, deoarece nimeni nu mai crede în onestitatea lui Jakes, a lui Stepan şi a celorlalţi.

Forţele de ordine rămân paralizate în faţa acestei revărsări de oameni, iar în unele locuri chiar se retrag sub valurile de huiduieli: "Asasinilor!". Megafoanele difuzează în permanenţă comunicatul oficial, afirmând că nu a existat nici o victimă. Pentru întreaga Opoziţie, în istoria contemporană cehă există acum trei victime: Jan Opletal, Jan Palach şi Martin Smid. (...)

Măcar o dată, autorităţile nu mint. Martin Smid nu a murit. Şi asta dintr-un motiv cât se poate de întemeiat: faptul că nu există. Uhl şi întreaga Opoziţie au căzut în capcana unei maşinaţii extrem de bine ticluite. Un agent al Serviciilor Secrete jucase rolul falsului mort întrezărit de unii zăcând pe trotuarul Bulevardului Narodni şi acoperit cu o pătură. Cât despre Draszka, ea aparţinea fişierului "informal" al informatorilor STB. Fiind dependentă de droguri, ea este folosită de poliţia politică pentru misiuni punctuale. De data asta, tânăra trebuia să joace rolul iubitei îndurerate şi s-a achitat impecabil.

Anchetele desfăşurate după plecarea comuniştilor de la putere vor permite reconstituirea faptelor, fără a oferi însă şi un răspuns clar la două întrebări esenţiale: cine anume din sânul STB organizase afacerea şi, mai ales, cine se presupunea că va profita de pe urma ei? Care fusese rolul exact al KGB, cu al cărui număr 2 şeful STB luase cina în aceeaşi seară? Iniţiatorii acestei minciuni jucau tare, după cum demonstrează continuarea evenimentelor.

Scenariul prevedea cu siguranţă o reacţie a populaţiei faţă de un asemenea act de violenţă, dar e neîndoielnic că autorii săi nu evaluaseră amploarea. Falsul mort Martin Smid ar fi putut servi la măturarea de pe scena politică a unei conduceri conservatoare şi împovărate din acel moment cu răspunderea unei crime... Dacă însă complotiştii şi-ar fi închipuit, fie şi numai o clipă, cine anume avea să profite de pe urma falsei crime, cu siguranţă că şi-ar fi revizuit planurile. Precizia ce caracterizează mecanismul acestei manipulaţii denotă o remarcabilă pricepere şi experienţă din partea iniţiatorilor ei, dar incapacitatea de a controla forţa exploziei i-a făcut să se dovedească nişte ucenici politici mediocri. (...)

Luând act de gravitatea evenimentelor, Vaclav Havel se întoarce la Praga. În cursul serii, în sala de teatru a Clubului Dramatic are loc o întrunire la care asistă aproximativ 500 de persoane şi se întâlnesc diversele grupuri de opoziţie, restrânse, active de mai multă sau mai puţină vreme. Sunt 12 cu totul, de la Asociaţia independentă şi până la VONS, incluzând, bineînţeles, Carta '77. Spre surpriza generală, populaţiei disperate, care se reuneşte la Clubul Dramatic, i se alătură şi nişte membri ai Partidului Socialist şi ai Partidului Popular - nişte organizaţii-satelit ale PCC. Aşa cum ştiuse să o facă şi în urmă cu aproape 13 ani, cu prilejul creării Cartei, Havel reuşeşte să ia în considerare, să respecte şi să unifice tot acest patchwork de personaje cu idei şi traiectorii foarte diverse.

Mulţi nici nu îl cunosc încă atunci când dramaturgul ia cuvântul, cu vocea sa monotonă şi mormăită. Havel nu înflăcărează mulţimile, dar cel puţin are un plan şi nişte idei şi se străduieşte să deosebească posibilul de imposibil. Trecutul şi autoritatea lui intelectuală îl impun în scurt timp drept personajul motrice al grupului format actualmente şi care, în câteva zile, avea să măture de la putere echipa existentă.

La ora 22:00, Forumul Civic se naşte şi se afirmă de la bun început ca o contraputere şi un interlocutor al PCC: "Forumul Civic se simte apt să trateze imediat cu conducerea statului asupra situaţiei critice a ţării noastre, să exprime actualele revendicări ale opiniei publice şi să discute despre modul de a le sa­tisface". Forumul pune patru condiţii: "Demisia membrilor prezidiului PCC care au o legătură cu preparativele intervenţiei din 1968 a celor cinci ţări din Pactul de la Varşovia; (...) Demisia imediată a prim-secretarului Comitetului Central al PCC din Praga, Miroslav Stepan, şi a ministrului federal de Interne, Frantisek Kincl, răspunzători pentru toate intervenţiile Poliţiei din cursul ultimelor luni împotriva manifestanţilor paşnici; constituirea unei comisii de anchetă asupra acestor intervenţii; (...) repunerea imediată în libertate a prizonierilor de conştiinţă, inclusiv a celor arestaţi cu prilejul ultimelor manifestaţii".

În manifestul constitutiv, autorii îşi precizează filosofia de acţiune: Forumul Civic consideră că înfiinţarea şi activitatea sa corespund cu voinţa celor 40.000 de semnatari actuali ai petiţiei Câteva Fraze şi rămâne deschis tuturor componentelor şi forţelor societăţii cehoslovace pentru care este important ca ţara noastră să înceapă şi ea să-şi caute, printr-un demers paşnic, calea spre o ordine democratică a societăţii şi, prin aceasta, spre prosperitate economică.
Degeaba mai convoacă Milos Jakes o reuniune de urgenţă a Prezidiului în cursul serii; confruntată cu un popor eliberat de frică, Puterea se cufundă în neputinţă.
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 199-202