În Ungaria, Alianţa Democraţilor Liberi a câştigat prima consultare

Budapesta, duminică 26 noiembrie
Janos Kis, Laszlo Rajk şi Alianţa De­mocraţilor Liberi triumfă: au câştigat cea dintâi consultare cu desăvârşire liberă, ţinută în Europa de Est. Cu toate acestea, succesul e pe muchie de cuţit: la referendumul naţional asupra datei şi modului de desfăşurare a alegerilor preziden­ţia­le, abia dacă a participat un ale­gă­tor din doi. Dar 50,07% votează pentru amânarea lor după alegerile legislative libere şi însărcinează Parlamentul cu alegerea viitorului pre­şe­dinte.

Două milioane o sută cincizeci şi două de mii trei­zeci şi şase - pentru, două milioane o sută patruzeci şi cinci de mii nouă sute optsprezece - contra. Minusculul avantaj de şase mii o sută optsprezece voturi ruinează toate speranţele nutrite de Imre Pozsgay de a ajunge într-un viitor apropiat preşedintele republicii. După ce fusese atât de eficient preţ de doi ani, mecanismul buldozerului reformator se defectează.

În această zi de duminică 26 noiembrie, istoria îi scapă printre degete. Din acel moment, Imre Pozsgay se pregăteşte, împreună cu partidul său, pentru o ultimă umilire. În foate scurt timp, el va avea răgazul de a medita la lipsa de recunoştinţă a poporului maghiar... Toate sondajele făcute în legătură cu viitoarele ale­geri legislative, pre­vă­zute pentru 25 martie 1990, demons­trează ace­laşi lucru".

Cei doi duş­mani ai Opo­ziţiei, Forumul Democratic şi Alianţa Democraţilor Liberi, au vân­tul în pupa. Nu mai e nici o îndoială că una dintre aceste două for­ma­ţiuni rivale va guverna ţara. Janos Kis, Laszlo Rajk (la patruzeci de ani după tatăl său), Miklos Haraszti, Miklos Vasarhely şi prietenii lor vor izbuti să intre în Parlament, la fel ca Jozsef Antall şi partizanii săi. De la căderea Zidului Berlinului, nimic nu-i mai poate opri. Aflat în fruntea celei mai mari formaţiuni politice din ţară, Antall va fi peste patru luni prim-ministru.

Cât despre viitorul pre­şedinte al Repu­blici Ungare, scriitorul Arpad Goncz, fost deţinut politic sub regimul Kadar, stâlp al Comitetului pentru Justiţia Istorică şi membru al Alianţei De­mocraţilor Liberi, acesta cultivă deja un umor scrâşnit. Astfel, în ajunul funeraliilor lui Imre Nagy, el îşi mărturisea eseistului britanic Ti­mothy Garton Ash incurabilul pesi­mism şi, deopotrivă, bucuria paradoxală ce-l stăpâneau: "Sunt fericit că am trăit îndeajuns de mult, ca să apuc sfârşitul acestei catastrofe, dar mi-ar plăcea să mor înainte de-a începe următoarea..."
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 224-225