x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Înmormântare în post, dar fără pilaf?

0
Autor: Veronica Bectas 19 Sep 2009 - 00:00
Post, post, dar cu ce-l ţii! Să vezi tragedie dacă moare cineva în post! Musai o aprobare de la Primărie, pentru a obţine o cantitate mai mare de carne, un supliment de zahăr şi de ulei, măsline, brânză etc. Vecinei de la etajul cinci, căreia îi murise mama, îi lipsea orezul neapărat necesar pentru a prepara pilaful. Cristina, fiica vecinei Ruxandra, a luat la picior toate magazinele în care se puteau găsi două kilograme de orez, cantitate trecută pe lista aprobată de Primărie. N-a găsit!

Se stabiliza o strategie, într-un stat major, la sediul căruia se afla mobilizat (mai precis imobilizat) lângă telefon, vecinul Mitică de la nouă, care trebuia să primească mesajul, ce putea veni din orice colţ al Bucureştiului, de la cei care scormoneau magazinele. Neam! Nu se găsea orez nici să dai cu tunul!

Vecina de la trei şi Cristina se întorceau amărâte. Adela, femeia de serviciu, de la blocul vecin, a văzut steagul de la biserică, pus la intrarea în bloc şi, curioasă, a întrebat cine a murit. Cristina a zis că murise bunica ei, pe care Adela o cunoştea şi-i spuse că, dacă e nevoie, va veni să ajute. Cristina îi zise că acum, prioritar era să găsească orez, ca să pună în farfuriile de împărţit. "Păi las' că vorbesc eu cu al meu, că el e la un depo­zit şi poate face rost", mai zise ea.

Biata Cristina a zis că dacă nu găseşte orez, o să facă varză tocată. "Şi, gata! Ce, mama dracului atâta orez, orez! Ce dacă lu' mamaia îi plăcea orezul!", izbucni isteric. Celelalte se uitau uluite la ea. Cristina îşi făcu o cruce mare şi zise "Doamne, iartă-mă!", apoi intrară toate în bloc.

Adela a dat telefon la "al ei" şi i-a trasat sarcină procurarea a două kilograme de orez pentru înmormântare, după care a plecat la blocul ei, urmând să se întoarcă pe seară. Telefonul nu suna şi pace. Treptat, "călăreţii" trimişi pe teren se întorceau fără nici o "pradă".
După ce au venit de la priveghiul de seară, de la capela cimitirului, Ruxandra şi Cristina au trecut pe la noi, vecinii, să ne cheme la un pahar cu vin şi o felie de chec de sufletul răposatei. Ne-am adunat în jurul mesei din sufragerie şi am vorbit una, alta, am sorbit din vin şi am mâncat chec în timp ce discutam şi, după subiect, chiar înjuram. Trebuia să ne descărcăm într-un fel! Şi, cum Ilie de la trei tocmai spunea ceva de la el de la fabrică, sună telefonul de ne-a speriat pe toţi. Cristina se repezi şi-l duse la ureche invers, apoi se corectă şi zbieră un "Da!" de parcă vorbea cu surzii. Am înţeles că bărbatul Adelei făcuse rost de orezul mi­nunat! Adela, Cristina şi nepotul lui Mitică s-au dus după orez. Cu sufletul împăcat, toată adunarea s-a retras pentru o noapte liniştită.

A doua zi, de dimineaţă, Cristina a început să aleagă orezul pentru pilaf. Se apropia prânzul şi Cristina nu mai termina treaba. Ruxandra şi vecina Florica, cea care se ocupa cu gătitul şi pregătitul vaselor, erau în criză de timp. Ruxandra s-a dus în dormitor, singurul loc liber unde Cristina curăţa orezul. De cum o văzu, Cristina zbieră la ea, plină de nervi: "Ce vrei, dragă? Uite în ce hal am ajuns! Am o cantitate egală de mi­zerie şi orez! Vezi?!" şi îi vâră sub nas o cratiţă cu mizerii de toate felurile, pe care le alesese. "Cred că ăsta a măturat depozitul şi ne-a dat nouă toată mizeria!", mai zbieră Cristina. Ruxandra, o mângâie pe cap şi-i zise: "Îţi aduci aminte când ai ţipat la mama că nu-ţi curăţase bine orezul, când ai vrut orez cu lapte? Şi, ea nu vedea bine, săraca! Aşa că, taci şi curăţă mai repede că, Florica aşteaptă!". Cristina începu să plângă încetişor.

A doua zi, după înmormântare, Florica se înfoia de mândrie, pentru că făcuse pe placul răposatei, cu farfuriile împărţite în care se aflau câte cinci măsline, o chiflă, o jumătate de portocală, o bucăţică de halva, toate montate în jurul unui ghem lipicios de orez, cu o culoare alb-gri-sticlos, ce se putea folosi cu succes la lipitul pungilor de hârtie. Lumânarea înfiptă în mijlocul grămăjoarei de orez, picura vesel peste el, ca să-l ascundă, că prea era semeţ!
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de