x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Întâlnirea de taină

0
02 Noi 2009 - 00:00
Sufletul unui om bântuie până îşi găseşte liniştea. Ne-am întâlnit la Liceul de Muzică din Buzău cu oa­meni apropiaţi Mihaelei Runceanu. Întâlnirea a fost de taină.

Întotdeauna am crezut că spiritele celor plecaţi pot fi tulburate de anumite discuţii ce n-ar trebui să aibă loc. Pentru a scrie acest text, am simţit nevoia să aprind două lumânări. Astfel am avut liniştea şi lumina necesară pentru a continua drumul în aflarea adevărului...

Sufletul Mihaelei ne-a însoţit tot timpul în călătoria noastră. Sala 13, la mansarda liceului, unde se studiază doar pianul, ultimul instrument care a fermecat-o: aici i-a convocat Georgeta Runceanu pe toţi cei care aveau ceva de spus întru memoria celei care a fost. Au intrat pe rând, fiecare după ce-şi termina orele de studiu. La un moment dat, încăperea a devenit mult prea mică pentru discuţia noastră. Iată confesiunile care au avut loc în acea cămăruţă din mansarda liceului, instituţie al cărei prag Mihaela l-a trecut şi ca elevă, şi ca profesoară.

Georgeta Runceanu (prietena care a devenit mătuşa Mihaelei): "Ne ad­mi­ram reciproc. Eu pe ea, pentru că era foarte talentată. Ea pe mine, pentru vioară, instrumentul la care eu cântam. În clasa a VIII-a am început să ne împrietenim printr-un zâmbet. De atunci ne-au legat examenul de ad­mi­te­re, orchestra simfonică din care fă­ceam parte, micile intimităţi. Ne completam foarte bine! M-a im­pre­sionat foarte mult că admira şi calităţile celui mai mare duşman. Te înduioşa bu­nă­ta­tea ei. Ştia să aleagă partea frumoa­să de la un om. În ambiţia de a fi cea mai bună, era tot timpul ne­mul­ţu­mită de ea. Era extrem de sinceră. Sim­ţea lipsa unei familii. Ea m-a de­ter­minat să mă căsătoresc cu fratele tătălui ei, cu Mihai. În clasa a X-a, mi-a ghicit că o să am doi copii. Mi-a spus însă că ea va muri în jur de 35 de ani şi n-o să aibă nici un copil... Îmi mai zicea, de multe ori, că trebuie să fiu credincioasă, pentru ca atunci când vom muri să fim împreună".   

Alina Barbu (colegă de bancă): "Avea curajul să spună defectele oamenilor direct, în faţă. Am fost colege de bancă o perioadă scurtă, în clasa a II-a sau a III-a. Ea spunea ce gândea, şi atunci copii se supărau. Am stat poate două săptămâni în aceeaşi bancă. Odată m-a chemat acasă la ea, să ne facem lecţiile împreună. Am ajuns, ne-am des­căl­ţat, ne-am dat ghiozdanele jos, am in­trat în bucătărie. Şi ne-am pus pe po­vestit. Când ne-am uitat la ceas, era trei fără ceva. «Vai, vine mămica! Nu mă lasă cu copii în casă. Ieşi!». Şi am fugit pe scări, să nu mă prindă!".

Doru Ganea (dirigintele ei): "S-a născut cu o ambiţie care o împingea la muncă!
I-am fost profesor de contrapunct, între 1972-1974. Am avut relaţii mai apropiate cu ea pentru că am pregătit-o pentru Bucureşti. I-am urmărit evoluţia, m-am bucurat foarte mult când a venit profesoară la Buzău şi am fost colegi. Ce pot să vă spun... Au omorât-o din cauza lui Pacepa. Pentru că ea a adus cartea «Ori­zonturi roşii» în România. Exact când nu trebuia, în 1989. Eu cred că Securitatea a omorât-o. Mi­haela se temea... În fiecare seară rostea o rugăciune, ca să moară uşor... Asta spunea ea, cu o lună şi jumătate înainte de a muri. Avea o premoniţie".

Anca Zecheru (prietenă): "A fost o chestie politică. Voia să se apuce să scrie poezie. Era foarte modestă şi avea şi un complex: o acnee foarte violentă. A fost victima unui regim nenorocit. Cu puţin timp înainte să moară mi-a zis: «Nu mai am timp, pentru mine este foarte târziu». Cum ştanţezi cu dalta în piatră, aşa mi-au rămas în minte aceste ultime cuvinte...".

Ligia Ganea (soţia dirigintelui): "I-am fost profesoară de pian patru ani. Purtam discuţii filosofice... Mi-a spus că a fost ameninţată cu moartea la telefon, dar nu ştia de cine. Dar ştiu că a fost ameninţată după ce ea a făcut nişte declaraţii incendiare despre muzica uşoară, în 1987. Condamna, de fapt, neprofesionalismul din muzica ro­mâ­neas­că... Mi-a spus că ea îşi face o ru­gă­ciu­ne, să nu-i pară rău când va muri. Nu ştiu de ce. Probabil că acea rugăciune i-a fost necesară şi i-a dat curs". 
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de