Jurnal de Bucureşti: românii se simt ca în lumea a treia

În cotidianul New York Times de la 20 iulie 1989, Craig R. Whitney scria despre excesele politice din România şi despre situaţia deplo­rabilă a populaţiei.

"În termenii sovietici standard, «cult al personalităţii» era un eu­femism pentru excesele lui Sta­lin. În România, cultul personalităţii şi-a format propriile ritualuri: adu­laţie, sacrificiu şi persecutarea fără de iertare a ereticilor.

În 1965, pentru refuzul său de a susţine invazia sovietică în Cehoslovacia, în scopul de a o aduce din nou pe calea comunismului tradiţiona­list, Ceauşescu era considerat a fi eretic. Acum, în afară de România nu mai există nici un alt stat tra­di­ţionalist comunist centralizat, acesta fiind unul dintre motivele pentru care preşedintele Bush a decis să sară peste această ţară şi să viziteze în schimb Polonia şi Ungaria.

În pieţele publice nu sunt am­plasate portrete uriaşe ale lui Ceauşescu, aşa cum se întâmpla în Moscova cu portretele lui Stalin, dar în localităţile de la ţară se întâlnesc la tot pasul afişe cu lozincile
«Partidul-Ceauşescu-România!» şi «Ceauşescu-România-Pace!»."


LIPSA PLURALISMULUI
Proiectul programului pentru Congresul Partidului Comunist din noiembrie le întrece pe toate: "Cel mai iubit fiu al poporului român, geniul şi arhitectul României socia­liste moderne, liderul clarvăzător al întregii naţiuni pe drumul spre progres şi prosperitate, personalitate strălucitoare a mişcării comuniste şi a politicii internaţionale, un lup­tător consecvent şi de nădejede pen­tru cauza socialismului şi comunismului, pentru triumful păcii şi colaborării internaţionale".

În ianuarie, Ceuşescu a împlinit 71 de ani, el fiind liderul partidului din 1965. În ultimii ani, soţia sa, Elena, a fost şi ea descrisă în termeni elogioşi, ea fiind prim-viceprim-mi­nistru, ocupându-se de cercetare şi de educaţie. Fiul lor, Nicolae, este prim-secretar al organizaţiei de partid din Sibiu, diplomaţii vestici fiind însă de părere că acesta nu este capabil să meargă pe urmele tatălui său.   

Drepturile omului, economia liberă de piaţă şi pluralismul politic nu se află în viziunea lui Ceauşescu despre direcţia în care trebuie să se dezvolte ţara sa.  

Având convingerea că România nu trebuie să se bazeze pe nici o altă naţiune pentru a se dezvolta economic, Ceauşescu a dedicat ultimul deceniu achitării datoriei externe a ţării, anunţând în această primăvară că planul a fost îndeplinit.  


EXPORTAREA RESURSELOR
Rezidenţii străini din România şi observatorii din ţările vestice spun că, sub presiunea de a atinge ţelul de autarhie statală, standardele de via­ţă au coborât treptat. "Este transformarea României într-o ţară de lu­mea a treia", explică un străin. Un altul îl aprobă, spunând că Fondul Monetar Internaţional nu a cerut niciodată vreunei ţări din lumea a treia sacrificii asemănătoare pentru a plăti datoria, precum cele pe care liderul comunist le impune pro­priu­lui popor.

Zvonurile că poporul român este înfometat sau înfrigurat, că suferă din cauza lipsei hranei şi combus­tibilului sau că oamenii orbesc din cauză că o gospodărie este limitată la un bec de 40 de waţi par a fi exa­gerări - cel puţin acum în mijlocul verii, după o iarnă foarte uşoară. Dar întrebarea este: de ce trebuie să existe orice fel de lipsuri?
"RĂBDARE" IMPUSĂ CU FORŢA
Vastul câmp agricol de la vestul Capitalei nu pare a fi lăsat în paragină sau neîngrijit, cum sunt majoritatea fermelor de stat colectivizate. Terenurile bogate şi aranjate prevestesc o recoltă abundentă de grâu, porumb şi floarea-sorelui, recoltă destinată numai pentru export, pentru a aduce valută în ţară, care să susţină indus­trializarea intensivă planificată pentru următorii cinci ani.

Lipsurile par să fie la acelaşi nivel precum cele din Moscova, dar cu mult mai grave decât cele din Budapesta. În ultima vreme, locuitorii Bucureştiului stau la coa­dă pentru a cumpăra jumătate de kilogram de unt, cârnaţi şi slănină, în timp ce fermierii vând morcovi, ceapă şi cartofi, produse foarte greu de găsit în restul anului.

Având un plan de investiţii cu 30%-35% mai mare decât în cincinalul trecut, perspectiva nu îi încălzeşte deloc pe cetăţenii români.

Unii diplomaţi est-europeni sunt surprinşi de "răbdarea" de care dau dovadă românii, însă nu răbdarea populaţiei îi permite lui Ceauşescu să îşi impună voinţa, ci Securitatea, poliţia secretă, care urmăreşte fără istoveală orice semn de împotrivire.


DIPLOMAT ARESTAT
În martie, şase foşti oficiali ai Guvernului şi partidului, Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu şi Ion Răceanu, i-au adresat lui Ceauşescu o scrisoare deschisă în care îl acuzau de distrugerea economiei României şi de terorizarea populaţiei prin abuzul la forţa Securităţii.

Toţi au fost puşi imediat sub suprave­ghere. De atunci, diplomaţii vesitici, care au încercat să îi viziteze pe unii dintre ei, au fost ori arestaţi, ori bruscaţi de Miliţie. Brucan, fost ambasador în Statele Unite, a fost mutat de la domiciliul său undeva în împrejurimile Bucureştiului.

Mircea Răceanu, fiul unuia dintre semnatari, responsabil, de asemenea, de relaţiile cu Statele Unite, pe care oficialii americani l-au numit "un superb diplomat", a fost arestat la 31 ianuarie şi acuzat de trădare. Ion Diaconu, oficial al Ministerului de Externe, a spus: "Pentru mo­ment, cazul este analizat de autorităţile judiciare".


LIPSA ZIARELOR STRĂINE
Guvernul lui Ceauşescu interzice cetăţ­enilor români să vorbească cu vizitatorii străini, iar dacă o fac,  atunci trebuie să raporteze discuţiile purtate Miliţiei, ceea ce face orice contact în afara celui cu oficialităţile imposibil.

Câţiva dintre cei care au vorbit cu un reporter în timpul vizitei de patru zile au recunoscut că viaţa pe care o duc este grea, dar că există semne de îmbunătăţire. Electricitatea nu este raţio­nalizată, dar este contorizată asemenea convorbirilor telefonice în afara oraşului: apelurile mai lungi de trei minute se ta­rifează de 1,5 ori mai mult decât tariful normal, cele de peste şase minute, dublu, ajungând la costuri de patru ori mai mari pentru convorbirile care depăşesc 20 de minute.

Cetăţenii români care se întreabă cum este viaţa din străinătate nu au posibilitatea de a se informa. Nici chiar în timpul summit-ului Pactului de la Varşovia, la chioşcuri nu se găseau ziare străine.