Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 11 iulie, presa centrală de la Bucureşti anunţa că Juan Carlos Azcue Ibanes, redactor-şef al cotidianului spaniol ABC, fusese primit de Nicolae Ceauşescu. După două săptămâni, la 26 iulie, cotidianul România liberă publica interviul acordat de şeful statului român jurnalistului spaniol.
Motivele decalajului ţineau de logica regimului şi de regulile gazetăriei de atunci şi sunt lămurite parţial de documentele Secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central. Acestea permit recompunerea paşilor urmaţi de ziariştii din alte ţări interesaţi să discute cu Nicolae Ceauşescu.
În ultimul an al regimului comunist, şedinţele Comitetului Politic Executiv durau mai puţin de jumătate de ceas. "Problemele" erau "trecute în revistă", întâlnirile erau pe "repede-nainte", despre dezbateri şi schimburi de păreri nici nu se mai punea problema. Nici colaboratorii apropiaţi nu puteau năzui să-i reţină atenţia lui Ceauşescu mai mult de câteva clipe. Iar unui gazetar român nici nu-i trecea prin minte să se afle faţă-n faţă cu secretarul genaral al partidului. Ceauşescu nu dădea interviuri jurnaliştilor români. Primea, în schimb, gazetari străini, iar rezultatul discuţiilor era preluat de ziarele româneşti. Cu unii dintre jurnalişti se întreţinea cu orele. Nu obosea niciodată să vorbească despre "cauza socialismului", au povestit aceştia ulterior. La capătul unei asemenea excursii, doi jurnalişti de la revista Newsweek Internaţional spuneau în titlul reportajului publicat în 1989 că s-au întors din "Regatul ultimului stalinist".
În cursul anului 1989, Nicolae Ceauşescu a primit mai mulţi jurnalişti străini. Cel mai probabil, ziaristul interesat de o întâlnire cu şeful statului adresa o cerere Ambasadei României din ţara unde se afla publicaţia. Diplomaţii o transmiteau mai departe centralei Ministerului de Externe de la Bucureşti. De la minister solicitarea ajungea la Secţia de Relaţii Externe a Comitetului Central, care o transmitea mai departe Secţiei de Agitaţie şi Propagandă. La acest nivel se întocmea un dosar-standard, conţinând date despre publicaţia interesată, despre ziaristul sau ziariştii care urmau să efectueze deplasarea în România, cum s-a făcut propunerea, angajamentul publicaţiei de a publica interviul acordat de Ceauşescu integral, fără modificări şi la o dată ce urma să fie convenită cu partea română; se mai menţionau posibilităţile de difuzare - dacă mai există şi alte publicaţii sau agenţii de presă dispuse să îl preia; de asemenea, dosarul conţinea şi lista întrebărilor ce urmau să-i fie adresate lui Nicolae Ceauşescu.
În funcţie de agenda secretarului genaral al PCR, lucrătorii Secţiei propuneau şi un interval de timp între care să fie primit de Ceauşescu. De la Secţia de Agitaţie şi Propagandă dosarul ajungea de Cancelaria Comitetului Central, şi de aici pe biroul lui Nicolae Ceauşescu. Pe nota semnată de şeful Agitpropului, scrisă cu litere de-o şchioapă - cât să poată fi lecturate lesne de destinatarul nedeprins deloc cu gândul bătrâneţii şi-al bolilor specifice -, Ceauşescu scria "Da" sau "Nu", şi semna. Documentele urmau apoi traseul invers, jurnalistului i se aducea la cunoştinţă că-şi poate face bagajele.
La 14 iunie, Constantin Olteanu, şeful Secţiei de Agitaţie şi Propagandă, propunea că ziaristul din Spania să fie primit cândva în intervalul 26 iunie-1 iulie. Din dosarul înaintat lui spre studiu, Nicolae Ceauşescu a aflat despre publicaţia "ABC" că fusese înfiinţată în anul 1905, că aparţinea societăţii "Pressa Espaniola SA"; finanţarea ziarului se făcea din veniturile grupului proprietar, din publicitate care ocupă aproximativ o treime din spaţiul grafic şi din subvenţii guvernamentale; apărea zilnic, într-un tiraj de aproximativ 300.000 de exemplare; din punct de vedere politic, avea orientare conservator-monarhistă; autorilor documentării pentru uzul lui Ceauşescu li s-a mai părut demn de reţinut că ziarul edita un supliment duminical, intitulat "Blanco y negro", cu o ţinută grafică deosebită şi care se distribuia numai cu ziarul respectiv.
Juan Carlos Azcue Ibanez, oaspetele lui Nicolae Ceauşescu, se născuse la Madrid, în 1946. Între 1970-1987 a lucrat ca redactor, director adjunct şi corespondent la Paris al Televiziunii Spaniole. Ulterior, a devenit redactor-şef al cotidianului ABC. "Ca orientare politică este de centru dreapta, se spune în document, dar nu activează în nici un partid." Fişa profesională a ziaristului era completată cu numele personalităţilor intervievate de-a lungul vremii, printre care se găseau François Mitterrand, regele Hassan al II-lea al Marocului, senatorul Robert Kennedy, Shimon Perez, Fidel Castro, Yasser Arafat, Felipe Gonzales.
Juan Carlos Azcue Ibanez a transmis autorităţilor române o listă cu nouă întrebări. Prima - pentru intrarea în atmosferă: "Ce aţi dori să spuneţi, domnule preşedinte, despre ţara dumneavoastră, pentru a putea fi cât mai bine cunoscută de opinia publică spaniolă şi internaţională?". Urmau apoi temele fierbinţi, subiectele care îi interesau în general pe jurnaliştii străini în 1989: sistematizarea, poziţia României faţă de Perestroika, drepturile omului; în plus, jurnalistul spaniol a mai dorit să ştie opiniile şefului statului român despre Piaţa Comună şi Europa fără frontiere, direcţiile importante ale politicii externe româneşti. La final, Nicolae Ceauşescu era invitat să adreseze un mesaj cititorilor ziarului şi poporului spaniol.
Interviurile date de Ceauşescu apăreau de regulă în două versiuni: una străină, şi alta pentru publicul din România. Versiunea pentru uz intern era prelucrată tot la Secţia de Propagandă şi Presă a Comitetului Central. Se elimineau eventuale pasaje nedorite, se stilizau frazele. Între acordarea interviului şi publicarea lui în presa română exista un decalaj. Bucureştiul urmărea atent şi versiunea străină. După publicare, articolul era tradus în română, se comparau versiunile, se analiza în ce măsură există diferenţe.
Toate acestea rămâneau necunoscute marelui public. Oficial şi la vedere, cititorii aflau că Nicolae Ceauşescu a mai primit un gazetar din străinătate, şi vedeau după o vreme versiunea aranjată de activiştii Secţiei de Propagandă pentru uzul românului de rând.
Citește pe Antena3.ro
