x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Leontina Bânciu: "Mama, acasă e bine. Dar eu presimt că o să mor"

0
Autor: Vasile Surcel 04 Dec 2009 - 00:00
Leontina Bânciu:




Leontina Bânciu era o femeie frumoasă. Cu ani în urmă plecase din Bistriţa Năsăud şi se stabilise tocmai în Timişoara. Şi, cu timpul aici se mutase adevărata ei casă. Aici învăţase o meserie: era montator de aparatură electronică la AEM-Timişoara. Aici se căsătorise, şi tot aici îi născuse pe cei trei copii ai săi. În decembrie 1989, când a murit avea 39 de ani. În urma ei au rămas Ioan, soţul şi copii pe care el i-a crescut apoi de unul singur. Şi o mulţime de amintiri care-i supravieţuiesc şi acum, la două decenii de când ea a dispărut fără urmă.   

Orfan de ambii părinţi, Ioan Bânciu a crescut singur şi a suferit mult din cauza asta. Pe Leontina a cunos­cut-o în 1973. S-au plăcut şi s-au căsătorit în foarte scurt timp. Iar ea a însemnat pentru el absolut totul. Ea l-a scăpat de singurătatea apăsătoare şi tot ea a fost cea care i-a adus fericirea şi împlinirea pe care le trăieşti doar în viaţa de familie. Au avut împreună trei copii, Alina, Ana şi Arion. În 1989, Arion, ultimul dintre ei, avea doar 2 ani.

Acum, soţul şi-o aminteşte pe Leontina ca pe un om minunat, o soţie cu totul deosebită. Avea simţul umorului, era un om vesel. Iar în familie nu a existat niciodată vreun conflict cu adevărat serios. Chiar şi după două decenii de când a plecat din lumea asta, soţul ei, la fel ca toţi apropiaţii familiei, şi-o aminteşte pe Leontina ca pe o femeie frumoasă care, în măsura în care îşi putea permite, se îmbrăca elegant. Calmă, paşnică şi liniştită, nu se certa cu nimeni. Şi mai ales, orice i s-ar fi întâmplat, nu purta nimănui pică.


O FAMILIE MODESTĂ

În general, familia Bânciu a dus o viaţă modestă la fel ca majoritatea românilor din "Epoca de Aur". Locuiau la bloc, într-un apartament de 42 mp. Chiar şi adunate la un loc, salariile lor rămâneau tot modeste. Cu toate astea, concediile şi le făceau în fiecare an, la munte ori la mare, după cum apucau bilete la vreo staţiune turistică. Şi niciodată nu plecau fără copii. Se bazau doar pe ei, şi pe munca lor. Soţul nu avea pe nimeni pe lume de la care să primească vreun ajutor. Iar soţia, venită tocmai din inima Ardealului, nu avea nici ea prin apropiere vreo rudă la care să  apeleze în caz de nevoie.

În ultimul timp, Leontina începuse să frecventeze Bi­serica Penticostală. Era credincioasă, fără să fie totuşi  o habotnică fanatică. Se spune că oamenii credincioşi ştiu când vor muri. Ori măcar că vor muri în curând. În ultima vară a vieţii sale, într-o perioadă în care ea şi copii săi erau la Bistriţa, în vizită la casa părintească, ea a spus "Mama, acasă la noi totul este bine, dar eu presimt că o să mor. Nu ştiu de unde îmi vine gândul ăsta, dar eu asta cred".

Iată deci că familia Bânciu era una obişnuită, la fel ca alte milioane din patria noastră socialistă. Totuşi, în 1989, ambii soţi erau revoltaţi, atât de lipsa de libertate cât şi de absenţa oricărei speranţe de mai bine. Cu câţiva ani înainte, fratele Leontinei încercase de câteva ori să fugă din ţară. Dar fusese prins de fiecare dată. În acea perioadă, soţii Bânciu ascultau la radio toate "vocile interzise" iar la televizor urmăreau emisiunile posturilor sârbeşti. Sau după cum îşi aminteşte şi acum Ioan, "eram pregătiţi pentru o schimbare, aşteptam doar momentul în care ea avea să se producă".


"ÎN ORAŞ A ÎNCEPUT REVOLUŢIA"
Familia Bânciu n-a ştiut mai nimic despre ceea ce se întâmplase în oraş în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Spre deosebire de alte duminici, în dimineaţa de 17, Ioan s-a trezit cu mult înaintea soţiei. "Am văzut-o că dormea atât de liniştit, că nu m-am îndurat să o trezesc. Duminica se trezea prima şi ne lăsa, pe mine şi pe copii, să mai trândăvim în pat. Făcea cafeaua şi micul dejun pentru toţi. Dar atunci nu a fost aşa. M-am mişcat încet prin casă şi, la un moment dat am văzut-o cum zâmbea prin somn. M-am îmbrăcat în linişte şi am plecat să fac eu piaţa. De obicei nu mă lăsa, zicea că nu ştiu ce să cumpăr, dar atunci am vrut să-i fac o surpriză".

Alarmate de cele petrecute în noaptea trecută, autorităţile băgaseră de toate în magazine, cum nu se mai întâmplase de foarte mult timp. Bărbatul a umblat prin prăvălii şi, cam într-o oră şi jumătate, s-a întors acasă cu plasele pline. În drumurile sale, a aflat şi că "noaptea trecută începuse Revoluţia". Iar lumea era convinsă "că Ceauşescu pică, nu mai are mult şi o să scăpăm de el".

Cum a ajuns acasă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i povestească nevestei despre toate acele întâmplări şi despre faptul că forţele de ordine erau strânse în Piaţa Maria. Dar şi că foarte mulţi ti­mi­şo­reni şi-au dat întâlnire atât acolo cât şi în faţa Catedralei din oraş. I-a propus să meargă şi ei, să vadă ce se întâmplă. Ea a fost de acord, dar cu o condiţie: să vină şi el la slujbă, la Bi­serica Bethel, unde predica pastorul Duhulescu. Ioan n-a avut nimic împotrivă. L-au luat şi pe copilul cel mic şi, cu el pe umeri, au trecut prin cordoanele de soldaţi.

 La Bethel, în cursul predicii pastoral a spus că "în oraşul nostru se întâmplă ceva bun, ceva bun din punct de vedere spiritual". Soţii Bânciu au plecat de acolo înainte de sfârşitul slujbei şi, odată ajunşi în oraş, s-au amestecat printre oameni,  într-un prim grup care a pătruns în Prefectură. S-au întors acasă în jurul prânzului. Acolo Leontina s-a apucat să cureţe nişte cartofi, pe care voia să-i gătească. Dar nu a mai apucat niciodată.


"SOLDAŢI, SOLDAŢI, PE CINE APĂRAŢI?"
Pe la ora ora 16:00 soţii Bânciu au plecat din nou în oraş, de astă dată fără copii. "Era de parcă ne-ar fi  atras un magnet" îşi aminteştea Ioan şi acum. În centru, lumea manifesta paşnic iar singurele forme de protest erau lozincile scandate în gura mare: "Libertate, libertate", "Jos Ceau­şescu", "Români veniţi cu noi", "Jos cu co­mu­niştii" şi "Există Dumnezeu". În schimb militarii dis­puşi în cordoane compacte erau huiduiţi şi fluieraţi "la scenă deschisă": "Fără violenţă", "Noi suntem poporul", "Nu trageţi în popor", "Soldaţi, soldaţi, pe cine apă­raţi?".

 Soţii Bânciu au mers prin oraş ală­turi de o coloană de câteva mii de ma­nifestanţi care s-au deplasat pe traseul Primărie - Catedrală - Podul Mihai Viteazul - Bd. Vasile Pârvan - Comp­lexul studenţesc - Str. Ofcea - Podul Decebal. Ioan îşi aminteşte că, înainte ca mulţimea să intre pe strada care ducea spre Podul Decebal, întreaga zonă a fost survolată de un elicopter. Şi tot acolo iluminatul pu­blic fusese oprit, de nu se ştie cine. Între Podul Decebal şi str. Narciselor, mulţimea a fost blocată şi la un moment dat chiar înconjurată de forţele de ordine, aduse de Armată, Ministrul de Interne şi Gărzile Patriotice. Totuşi nimeni nu a dat înapoi iar oamenii au înaintat cântând "Hora Unirii", "Deşteaptă-te, române!" şi scandând "Azi în Timişoara, mâine în toată ţara" şi "Nu vă fie frică, Ceauşescu pică".

De-a lungul întregului traseu s-au auzit focuri de armă, dar manifestanţii încă mai credeau că ar fi vorba doar despre gloanţe "oarbe". Cu toate acestea, pe sus se vedeau şi urmele unor gloanţe trasoare. Totuşi, nimeni nu îşi imagina că se va trage şi în oameni. După un timp, lumea a plecat spre Miliţie, să-i elibereze pe cei arestaţi în seara trecută. Acela a fost şi momentul în care situaţia s-a schimbat dramatic: fără o somaţie anterioară, forţele de ordine au deschis focul. Pe Podul Decebal, primele rafale s-au tras din direcţia unor TAB-uri.

Realizând că Armata trage, într-adevăr, în propriul popor, soţii Bânciu au încercat să se adă­pos­tească cumva. N-au mai avut când. Într-o clipită, Leontina s-a pră­buşit ca secerată: fusese îm­puşcată, din spate, de un glonţ care i-a trecut prin inimă. Sperând că este doar rănită şi ar mai putea avea o şansă, soţul a urcat-o într-o Dacie oprită de alţi re­vo­lu­ţionari. Maşina, în care mai erau încă trei răniţi a pornit spre Spitalul Judeţean. Acolo, Leontina a fost preluată de un medic şi trei asistente care nu au mai putut face nimic altceva decât să-i constate decesul. Soţul a ră­mas lângă ea doar zece minute, până când o asistentă l-a îndemnat să plece acasă, la copii rămaşi singuri.

A ascultat-o dar acasă a avut o altă surpriză dramatică: prichindeii ieşiseră şi ei în stradă, printre tancuri, pe Calea Gi­ro­cu­lui. Adică exact în zona în care peste aproximativ 30 de minute avea să se deschidă focul asupra demonstranţilor. "Dacă nu ajungeam acasă, poate că-mi mureau şi copii. Când le-am spus că mama lor a murit îm­puş­ca­tă, fiica cea mare a leşinat. A doua zi m-am dus la Spitalul Judeţean, dar nu am mai găsit-o pe Leontina. Până pe 21 decembrie, am umblat peste tot: la Spitalul judeţean, la Miliţie, la Procuratură. Am întrebat de ea peste tot, dar nimeni n-a ştiut să-mi spună absolut ni­mic". Încet, încet, s-a aflat că tru­pu­ri­le a aproximativ patruzeci dintre ti­mi­şorenii morţi în timpul Revoluţiei ar fi fost furate de prin spitale. Dar abia în 1991 localnicii care îşi căutau încă morţii au aflat, pe cale oficială, că 43 de cadavre, furate de la morga Spitalului judeţean au fost arse la Cre­ma­to­riul Bucureşti, iar cenuşa lor a fost azvârlită într-un canal colector din Popeşti Leordeni. Leontina Bânciu s-a numărat prin­tre ei.
Citeşte mai multe despre:   special,   eroii revolutiei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de